Henry Kissinger este un om profund preocupat de limite si de (re)cunoasterea acestora in politica. El distinge in interviu trei categorii de oameni politici: marii oameni de stat, care forteaza limitele superioare, mediocrii, care se multumesc sa actioneze in interiorul limitelor, si nesabuitii, care isi depasesc limitele si pun in pericol propria societate si restul lumii.
In aceasta cheie poate fi citita interpretarea data de Kissinger celebrului binom "realism versus idealism" in politica internationala. Kissinger nu se declara impotriva politicii wilsoniene de promovare a valorilor, dar pretinde ca acestea sa fie adaptate realitatilor istorice. Din acest punct de vedere, de exemplu, incercarea de a impune un regim democratic in Irak depaseste limitele si posibilitatile Americii.
Marele om de stat Kissinger a fortat limitele impuse de razboiul rece la inceputul anilor ’70, cand Statele Unite au apelat la Romania comunista a lui Ceausescu pentru a realiza o deschidere spre China in scopul de a ingradi influenta URSS.
Gasirea unor solutii in Kosovo si, in general, in Balcani este limitata de faptul ca harta etnica a regiunii nu permite constituirea unor state pure din punct de vedere etnic. In schimb, spune el, America este perfect capabila sa gestioneze singura relatia cu Rusia si nu e nevoie ca Romania sa se constituie in mediator intre Rusia si Occident. Romania nu ar trebui sa isi propuna un asemenea obiectiv de politica externa, care, se pare, ii depaseste limitele.
Revista "Time" l-a declarat acum 30 de ani pe Henry Kissinger "omul cel mai indispensabil al lumii", iar ultimul sau biograf crede ca secolul al XXI-lea inca ii mai asteapta succesorul. Strateg al razboiului rece, constata cat de complicata a devenit lumea dupa caderea URSS. S-a intors in Romania dupa mai bine de 30 de ani, regasind-o "dinamica" si orientata spre viitor.
» Prima dvs. vizita in Romania a fost in august 1969, cand erati consilierul pentru probleme de securitate nationala al presedintelui Nixon. Vizita la Bucuresti v-a dat prilejul sa comunicati in secret Beijingului ca SUA erau pregatite sa ia in considerare normalizarea relatiilor. In ce masura a ajutat rolul de mediator al Romaniei lui Ceausescu in destinderea relatiilor sino-americane dupa mai bine de 20 de ani de blocaj diplomatic?
— Vizita presedintelui Richard Nixon in Romania a fost una foarte importanta din punct de vedere simbolic. A fost pentru prima oara cand un presedinte american vizita o tara care apartinea Pactului de la Varsovia si care fusese ocupata de Uniunea Sovietica la sfarsitul razboiului. Iar pentru noi parea ca Romania doreste sa duca o politica independenta. Asa ca am incercat sa prevenim in acel moment ca Uniunea Sovietica sa aplice doctrina Brejnev peste tot in lume. si de aceea eram foarte interesati sa stabilim relatii cu China. I-am spus lui Ceausescu intr-o maniera generala ca eram pregatiti sa vorbim cu China. Problema era ca nu existau diplomati chinezi nicaieri in lume la acea data din cauza revolutiei culturale. Asa ca aveam nevoie de o terta parte care sa joace rolul de emisar. Iar Ceausescu a transmis propunerea noastra. Ce nu stiam la acea data si am aflat ulterior era ca de fapt chinezilor nu le-a placut sa comunice printr-o tara comunista, pentru ca le era teama ca puteau exista oameni in guvernul respectiv sau chiar in propriul guvern care i-ar fi informat pe sovietici despre ceea ce faceam.
» De aceea ati folosit de asemenea si canalul pakistanez…
— Da, de fapt ce s-a intamplat in cursul acelei vizite a fost ca i-am rugat atat pe presedintele Pakistanului, cat si pe cel al Romaniei sa-i informeze pe chinezi. Iar timp de aproximativ sase luni dupa vizita, fiecare mesaj pe care-l trimiteam prin Pakistan il trimiteam si prin Romania. Dar chinezii raspundeau prin Pakistan, pentru ca erau suspiciosi privind relatia Romaniei cu Rusia.
» Atat in memoriile dvs. publicate in 1979, cat si in cele ale presedintelui Nixon se arata ca, dupa ce s-a intors de la cina cu Ceausescu, in jurul orei 11 seara, presedintele SUA s-a plimbat, a povestit si a fumat un trabuc timp de o ora. Pe Ceausescu il gasise "inteligent" si "curajos in a infrunta Moscova cu vizita presedintelui american". si dvs. l-ati considerat "inteligent" si "ambitios" pe Ceausescu, care ar fi "reusit sa faca din tara sa o rascruce". Mai credeti asta?
— Da. Nu fac judecati privind politica interna a lui Ceausescu. Noi aveam de-a face in primul rand cu politica externa a Romaniei. Iar impresia noastra era ca Ceausescu facea doua lucruri: incerca sa previna ca Uniunea Sovietica sa nu-i faca Romaniei ce le-a facut Ungariei si Cehoslovaciei. Iar in al doilea rand dorea sa-i dea Romaniei o importanta mai mare decat o avea ca simplu membru al Pactului de la Varsovia. Si a facut aceste lucruri cu o dexteritate considerabila si cu ceva curaj. Noi fusesem intr-o calatorie in jurul lumii si am venit din Pakistan in Romania, dupa care mergeam in Germania. Deci trebuia sa fie o vizita de doua zile. Dar s-a intamplat ca exact in acea perioada sa fie programat un congres comunist la Bucuresti, la care trebuia sa vina chiar Brejnev. Noi nu stiam asta, in nici un caz n-am facut-o intentionat. Ceausescu si Guvernul roman au decis sa amane cu o saptamana congresul si au anulat invitatia facuta lui Brejnev, pentru a-l putea primi pe Nixon in acea zi. A fost o demonstratie foarte puternica de independenta.
» Pe 24 decembrie 1989, la 20 de ani dupa vizita dvs. la Bucuresti, la o zi inainte de executia lui Ceausescu, secretarul de stat american James Baker a spus ca SUA nu au obiectii in cazul in care sovieticii sau alte tari din Pactul de la Varsovia ar interveni in Romania pentru a asigura fortele anti-Ceausescu. A fost pentru prima oara dupa al doilea razboi mondial cand un inalt oficial american accepta si chiar incuraja o interventie sovietica in afara teritoriului URSS. Romania independenta a anilor ’70 pe care o sprijineati dvs. si presedintele Nixon esuase dupa 20 de ani. Cat de surprinzatoare a fost pentru dvs. aceasta evolutie urmata de o revolutie?
— Secretarul Baker a fost un extraordinar secretar de stat. Este si o persoana extraordinara, si un bun prieten al meu, pentru care am un mare respect. Dar cred ca a facut o greseala teribila cu acea declaratie. si nu pot sa-mi imaginez ce i-a trecut atunci prin cap. Cred ca se gandea ca fortele anti-Ceausescu erau democratice si ca Rusia si restul statelor din URSS devin democrate, iar el nu dorea ca Ceausescu sa infranga aceste asa-zise forte democratice.
» Asa-zise?
— Nu stiu la ce se referea exact, dar probabil ca asta gandea. A fost o greseala sa invite URSS sa faca uz de forta militara pentru a interveni in problemele domestice ale Romaniei.
» Nu ar fi intervenit, oricum. Au refuzat. Ambasadorul SUA la Moscova l-a vizitat pe adjunctul ministrului de Externe al URSS si i-a transmis acelasi mesaj. Raspunsul rusilor a fost: "Nu vom mai folosi doctrina Brejnev niciodata".
— N-am stiut acest lucru. A fost o greseala, e clar.
» Formuland politicile conservatoare ale lui Metternich de la inceputul secolului al XIX-lea ca o alternativa la idealismul lui Wilson de la inceputul secolului al XX-lea, ati sustinut, in anii de inceput ai carierei dvs. academice, ca problema fundamentala a politicii nu este controlul raului, ci limitarea justitiarismului. Cum se aplica aceasta in politica externa actuala a SUA fata de Irak si Iran?
— In discursul public se face distinctia intre idealism si realismul pe care se spune ca il reprezint. Realismul ar fi politica puterii, idealismul despre valori. Nu sunt de acord cu asta. SUA vor favoriza intotdeauna democratia, pentru ca este traditia noastra nationala. Distinctia care trebuie facuta nu este daca favorizam democratia in sensul abstract, ci in ce masura mergem intr-o cruciada pentru a o impune unor tari prin forta sau presiune. Aici fac eu distinctia. Eu am sprijinit actiunea militara in Irak ca masura de control al armelor de distrugere in masa, care s-au dovedit a fi inexistente, si in al doilea rand pentru ca Saddam a incalcat armistitiul cu SUA in nenumarate ocazii. Nu am fost niciodata in favoarea unei ocupatii militare care apoi sa incerce sa aduca democratia in mijlocul lumii islamice, unei tari care nu a avut o traditie democratica. Pot respecta obiectivele, dar cred ca s-a mers mult peste capacitatea noastra. Apoi, cand se merge un pas mai departe, spunand ca vom face Rusia democratica si China democratica, ne autoinvitam sa conducem politica interna a majoritatii tarilor din lume. Or, nici o tara nu are puterea sa faca asa ceva. Cred ca trebuie sa ne stabilim obiective moderate. Pe de alta parte, trebuie sa stim in ce credem. Nu am obiectii fata de un anume grad de idealism atata timp cat este legat de procese istorice.
