In aceste zile, presedintele Vladimir Putin efectueaza o vizita oficiala in Bulgaria. Este insotit de virtualul presedinte Dimitri Medvedev, actualul presedinte al concernului Gazprom. Succesul diplomatiei bulgare in relatia cu Federatia Rusa contrasteaza puternic cu neglijarea Romaniei de catre Kremlin, desi Bulgaria este in aceeasi "barca" UE-NATO ca si Romania.

Majoritatea dosarelor din relatia directa Romania-Rusia sunt problematice sau contin elemente subiective ce franeaza intrarea in normalitate.

"Romania libera" incearca sa clarifice cauzele relatiilor glaciale dintre Romania si Federatia Rusa. In acelasi timp, publicam si doua texte de importanta istorica si care au avut consecinte serioase in jocul influentelor asupra Tarilor Romane, dar ulterior asupra Romaniei moderne.

Astfel, in suplimentul ALDINE puteti citi "Testamentul tarului Petru cel Mare" (pag. 17-19) si textul "Pactului Ribbentrop-Molotov" (pag. 18), cel care a marcat in mod funest viata a milioane de romani.

Vedem cum interesul pentru Gurile Dunarii si pentru o influenta cat mai mare la Marea Neagra nu a disparut nici in era globalizarii, ba dimpotriva, rolul strategic al acestei zone a crescut enorm in contextul conflictelor latente sau reale din secolul 21.

Iata cateva din problemele ramase in suspensie, neabordate adecvat din motive ce n-au fost temeinic explicate, ori au fost neglijate cu voie sau din inconstienta:

Dosarul moldo-transnistrean

Este dosarul in care relatiile romano-ruse se lovesc atat direct, cat si prin ricoseu, dar cu efecte sensibile in politica regionala la Marea Neagra. In timp ce R. Moldova a racit la maxim relatiile cu Bucurestiul, liderii nistreni si-au consolidat pozitia de independenta asteptand decizia privind provincia Kosovo, fara sa priveasca cu ostilitate spre Bucuresti.

Or, in aceasta problema, ca si in altele, Bucurestiul a preferat cel mai adesea sa se ascunda dupa statutul de membru UE-NATO decat sa exprime cu fermitate pozitii fara echivoc.

De exemplu, la sfarsitul lunii iulie 2007, ministrul Cioroianu spunea si ca rusii ar putea sa se foloseasca de retragerea din tratatul CFE pentru a negocia de pe pozitii mai puternice in dosare precum Kosovo sau Transnistria: "Pozitia Romaniei va fi aceea a aliantelor din care face parte. Ne consultam in permanenta cu aliatii nostri si urmarim in continuare dosarul".

Vladimir Voronin va ramane antiroman si pentru ca piramida de putere din varful careia guverneaza ar intra in derizoriu cu familiile mafiot-kaghebiste cu tot, in cazul intoarcerii la statul natural. In mentalul colectiv moldovenesc s-au conservat cu grija "amintirile" despre prefectii si guvernatorii romani din perioada 1918-1944, toate, invariabil, ostile

Mai ramane un cap de pod, nu insurmontabil, cel al depozitului de munitie de la Kolbasna, cel mai mare din exteriorul granitelor unei mari puteri. De aceea exista Grupul Operativ de Trupe Ruse, si nu pseudo-Armata a 14-a, de care fac caz doar manipulatorii de profesie.

Toti analistii au politizat situatia fara sa explice faptul ca acolo se gasesc cantitati uriase de gaze de lupta din al doilea razboi mondial, un cancer prin depreciere chimica, ce ar afecta in primul rand populatia nistreana, motiv suficient ca sa scape de problema.

Dosarul economic direct

Este, probabil, cel mai "necontencios" din toate, pentru ca aici s-au facut cele mai vizibile progrese. Evident, insa, in detrimentul sectorului economic romanesc si in favoarea investitiilor rusesti. Schimbul comercial inregistra un record in 2006, in valoare de 4,6 miliarde de dolari, dar in conditiile in care importul romanesc din Rusia e de 12 ori mai mic decat importul rusesc de la noi.

Romania a primit pentru tranzitul gazelor rusesti valoarea totala a exporturilor romanesti in Federatie. Investitiile rusesti in Romania sunt consistente, peste 260 de firme mixte cu capital rusesc, dar multe firme occidentale cu capital rusesc sunt active la noi. Aluminiu, constructii de masini, petrol sunt doar cateva locatii economice strategice pentru rusi in Romania.

Integral in Romania Libera