O "milionara sexy", de 31 de ani, ar putea fi noul ministru al Tineretului si Sportului. Sunt tot mai multe voci care sustin ca ministrul Tineretului si Sportului, Marius Dunca, se va numara printre ministrii aflati in functie care vor fi schimbati. Un ziar online din Satu Mare anunta ca portofoliul va fi preluat de fiica unui om de afaceri din Satu Mare. In urma cu doi ani, cand Liviu Dragnea a nominalizat-o ca secretara a Camerei Deputatilor, mass-media a descris-o drept "milionara sexy" pe Ioana Bran, potrivit Romania libera.

ActualitateFoto: Colaj foto

Surse: Ministrii-surpriza din Guvernul Dancila. PSD merge si pe mana unui tehnocrat. Rodica Nassar la Sanatate, Ecaterina Andronescu la Educatie, Razvan Cuc la Transporturi si George Ivascu la Cultura sunt noii ministri pe care ii pregateste PSD pentru Guvernul Dancila. De asemenea, Sevil Shhaideh ar putea prelua functia de secretar general al Guvernului. In rest, ALDE nu schimba pe nimeni. Decizia oficiala va fi anuntata vineri, dupa Comitetul Executiv al PSD, potrivit Adevarul.

DW: La balciul desertaciunilor PSD-iste. Aroganta dregatorilor romani si nesimtirea sustinatorilor lor au atins cote paroxistice. Aparenta nebunie are sistem. D-zeu nu bate insa cu bata. Le ia mintile celor pe care vrea sa-i piarda. Sau le-mpietreste inima, scrie Pentru Iancu in Deutsche Welle. Unul dintre cei mai toxici tovarasi ai PSD-ismului dezlantuit, in speta secretarul general adjunct al acestui demn continuator al comunismului romanesc, a declarat de bunavoie si nesilit de nimeni de ce, anume, partidul sau va popula executivul tarii cu penali. "Pentru ca putem", a exclamat Codrin Stefanescu. Mandru de el, de aliatii PSD gen RTV si Antena trei si adulandu-i fara vreo rezerva pe stapanii majoritatii parlamentare si, implicit ai tarii, Liviu Dragnea si Calin Popescu Tariceanu, omul, sincer, si-a intarit propriile cuvinte, potrivit Deutsche Welle.

Generali, masoni si nationalisti s-au adunat in Partidul Lege si Ordine: "Islamismul vrea sa ne distruga". Lideri ai masoneriei din Romania, generali in rezerva si nationalisti infocati s-au adunat, miercuri, in sala unui hotel din Capitala, pentru a lansa o noua formatiune politica: Partidul Lege si Ordine. Presedinte este Bartolomeu Savoiu, Mare Maestru al Marii Loje Nationale 1880. Un personaj controversat, decorat de statul francez, care sustine ca islamul incearca sa distruga Europa. In cele aproape trei ore de conferinta s-a promovat un discurs cu nuante extremiste, conspirationist, anti-monarhist si cu o serie de mesaje catalogate drept "fake news", scrie Libertatea.

De unde vine litigiul greco-macedonean? Diferendul greco-macedonean cu privire la numele tarii a aparut la momentul proclamarii independentei Republicii Macedonia, in 1991. Pana atunci, numele "Macedonia" nu a constituit o problema pentru Grecia, deoarece era doar acela al unui stat aflat in Republica Socialista Federativa Iugoslavia, potrivit Rador, care citeaza Le Monde. Dar, devenind un stat suveran, Macedonia a inceput sa revendice si patrimoniul istoric si cultural care este asociat cu regiunea, cu referire la Alexandru cel Mare si la tatal sau, Filip al II-lea, care fac parte din istoria greaca. Atena se teme de pretentiile teritoriale ale guvernului de la Skopje asupra nordului Greciei, unde se afla o mare parte a Macedoniei istorice. "Grecii au avut impresia ca li se fura o parte din capitalul simbolic, capital caruia ei sunt constienti ca ii datoreaza multe. Si statul lor a fost construit pornind de la o referire la Antichitate, fapt care le-a permis sa beneficieze de sprijinul Occidentului", a spus George Prevelakis, geopolitician specializat in problemele Balcanilor, potrivit Le Monde.

Judetele din Romania in care cele mai multe scoli au toaleta in curte. Intr-o tara in care sistemul de invatamant este in haos, nici conditiile de care beneficiaza copiii nu sunt un motiv de lauda. Doua din zece scoli au toaleta in curte. Ministrul Educatiei a publicat pentru prima data aceasta statistica rusinoasa pe contul sau de Facebook, in timp ce autoritatile vin cu promisiuni, iar zeci de mii de elevi sunt nevoiti sa iasa in frig ca sa mearga la baie, potrivit stirileprotv.ro.

Planurile UE pentru protectia padurilor si beneficiile pe care le aduc zonele forestiere. Si intentiile pentru salvarea albinelor europene. #AGRI. Padurile acopera 40% din teritoriul Europei si furnizeaza o multitudine de servicii ecosistemice ce contribuie la sanatatea mediului si bunastarea oamenilor. In UE sunt circa 5% din suprafetele impadurite ale Terrei, iar 60% din padurile europene sunt in proprietate privata. Padurile europene s-au extins constant in ultimii 60 de ani si acopera acum aproximativ 160 de milioane de hectare, potrivit EurActiv.ro.

Peste 100 de oameni mor in custodia statului in fiecare an. EU Today a publicat o analiza a situatiei din penitenciarele romanesti, lansand trei sugestii importante ce vizeaza imbunatatirea conditiilor din institutiile de reeducare. Prima se refera la extradarile suspectilor sau inculpatilor din statele membre UE. Romaniei i se solicita sa le suspende, pana cand CEDO stabileste ca sistemul penitenciar va atinge standardele europene. A doua recomandare a raportului EU Today vizeaza reevaluarea raspunsurilor oficiale la madatele europene de arestare, initiate in Romania, la nivelul UE si al tarilor membre, potrivit Romania libera.

Soros si scrisorelele. Presedintele Comisiei pentru securitate nationala din Parlamentul ungar vrea sa-i trimita o scrisoare lui George Soros pentru a-i cere informatii despre asa-zisul plan privind refugiatii.O membra a CSM e deranjata de intalnirile lui Soros cu Juncker. Zsolt Molnar, deputat al Partidului Socialist Ungar (de opozitie) a precizat ca va face public raspunsul primit de la Soros, informeaza MTI. Gabriela Baltag, membru al Consiliului Superior al Magistraturii a transmis romanilor si celor la Bruxelles o scrisoare prin intermediul revistei Q Magazine, in care denunta intalnirile dintre presedintele CE, Jean-Claude Juncker, si George Soros, potrivit EurActiv.ro.

Catalonia: Madridul vrea sa blocheze in justitie candidatura lui Puigdemont. Guvernul spaniol a anuntat joi ca va cere justitiei sa blocheze candidatura lui Carles Puigdemont ca presedinte al regiunii Catalonia, functie care i-a fost retrasa dupa o tentativa de secesiune. Seful guvernului, Mariano Rajoy, intentioneaza "sa depuna un recurs la Curtea Constitutionala impotriva deciziei presedintelui parlamentului catalan... de a-l propune pe Carles Puigdemont candidat la presedintia Generalitat", executivul catalan, a anuntat Soraya Saenz de Santamaria, numarul doi al guvernului spaniol. Carles Puigdemont intentiona sa se intoarca in Catalonia pentru a fi investit din nou presedinte, dupa trei luni de exil voluntar in Belgia, potrivit raor care citeaza Le Soir.