Ca sa-si ridice imaginea la standarde dictatoriale, Ceausescu s-a folosit de artistii cei mai buni. Cu tehnica perfectionata la serbarile lui, coregrafii faceau bani verzi in Occident, pictorii se imbogateau nu numai in renume mitizindu-l in tablouri, multi actori ii recitau cu credinta si-si rotunjeau statul de plata, iar fotografii il inchipuiau tinar si-i indepartau fiecare norisor de deasupra capului.

Fotografiile cu intiiul cuplu al tarii luind la talpa pamintul in lung si-n lat, din tarile vecine pina in cele prietene, ajungeau in paginile ziarelor retusate si pictate pina in cel mai mic detaliu. De la ultima scama ce scapase vigilentei responsabilului cu garderoba pina la ofiterul de Securitate cu care nu trebuiau sa dea ochii cititorii, toate erau indepartate cu profesionalism in laboratoarele Agerpress, la ordinul Comitetului Central.

Ceausescu si nevasta lui isi pusesera la dispozitie o echipa de excelenti fotografi, care sa le povesteasca masluit viata in zeci de mii de filme. Fiul unuia dintre acestia, Radu Cristescu, isi aduce aminte cum adevarul nu putea sa-si gaseasca loc nici macar pe talpa pantofului lui Nicolae Ceausescu. „Pare straniu, de necrezut, dar ca sa faci parte din echipa lui de fotografi trebuia sa fii foarte bun. Oricit de idiot a fost el, in domenii ca astea aveai nevoie de oameni foarte buni. Inspre ultimii ani, imaginile erau din ce in ce mai pictate. Ceea ce se face azi cu Photoshop atunci se facea cu mina. Se ajunsese pina acolo sa-i retuseze lui Ceausescu talpa pantofului, sa nu i se vada nici o mizerie, sa apara curat“, spune Dragos Cristescu.

Irina, fiica sefului echipei de fotografi de gradul zero de la Agerpres, Traian Prosan, spune ca Ceausescu comanda si fenomenelor meteo: „Amindoi erau retusati, trebuiau sa arate tineri, fara riduri. Daca cereau ca in fotografie sa nu apara nori, se scoteau norii“. Retusurile mari, continua Dragos Cristescu, se faceau cind cineva trebuia sa dispara: „Daca in jurul Ceausestilor erau persoane care nu trebuiau sa fie vazute in fotografii, din Securitate sau altii, cei de la CC, care aprobau spre publicare imaginile, hotarau cine sa fie scos din cadru, retusind fundalul cu pensula“. Pentru refacerea fotografiilor conform dorintelor CC, Agerpres avea un laborator special, mare si bine utilat, in care echipe de retusori foloseau tusuri speciale si pensule foarte fine, aduse din strainatate.

Toti fotografii incercau sa detina cadre cit mai bune, care sa aiba nevoie de cit mai putin retus. „Nu incercau sa-i surprinda in ipostaze proaste sau interpretabile, ca imaginile n-ar fi fost publicate, iar daca faceai azi una asa, miine la fel, insemna ori ca esti timpit, ori ca esti impotriva noastra“, spune Dragos Cristescu. El explica si de ce era nevoie de mai multi fotografi: „Imediat in spatele Ceausestilor, la vizite, era primul cerc de securitate, in care erau si acesti citiva fotografi, dar daca ieseau din acest cerc, incetineau sa schimbe un film de exemplu, in spatele lor mai era un cerc de securitate. Odata iesit din primul, nu te mai lasau sa intri la loc, cu toate ca ei se stiau cu securistii, ca se gindeau ca, daca asta a iesit din cerc, scoate ceva din geanta si-l ataca pe Ceausescu“, isi aduce aminte Dragos Cristescu din ce-i povestea tatal sau.

Sala Dalles era in preajma zilei lui Ceausescu burdusita cu portrete ale cuplului. Artistii plastici cotizau si ei cu spor la cladirea cultului personalitatii. Picturi, sculpturi, tapiserii, pina si de pe cani si de pe farfurii te urmareau chipurile celor doi. Unii artisti ii luau pe Ceausesti drept modele pentru multi bani, altii din spirit revolutionar. Printre artistii de curte se numarau Sabin Balasa, Zamfir Dumitrescu, Doru Setran, Vasile Pop-Negresteanu, Petru si Ioan Achitenie, Eugen Palade si foarte multi altii. Piliuta l-a portretizat pe Ceausescu stringindu-i mina lui Stefan cel Mare, iar Doru Setran si Ioan Bitan sint autorii celebrei lucrari „Nicolae si Elena Ceausescu in ARO, vizitind santierele tarii“. Pentru acest portret, cei doi au primit 5.000 de lei, multi bani pentru acea vreme, dar un mizilic pe linga cit cistigau alti colegi de-ai lor pentru lucrari cu tematici asemanatoare. Zamfir Dumitrescu, de pilda, a facut un portret al lui Ceausescu pe care apoi l-a vindut cu 40.000 de lei reginei Norvegiei, jumatate din suma cu care puteai sa-ti cumperi la vremea aceea un autoturism Dacia. Dar iconograful numarul unu al sotilor Ceausescu a ramas, in ciuda concurentei acerbe, Sabin Balasa. „Pe Ceausesti i-a pictat numai in contexte martiale sau eroice, efectul lucrarilor sale fiind unul de acreditare mitica, ce le hranea dictatorilor megalomania“, descrie Pavel Susara lucrarile lui Balasa.

Cotidianul