Două femei din comuna suceveană Slatina sună la Ambulanță „de trei, patru ori pe zi”, însă când sunt aduse la spitalul din municipiul reședință, acestea pleacă în oraș. „Cât echipajul face foile, ele fug la cerşit în oraş. Fiind cu probleme psihice, nici nu pot fi amendate de poliţie. De aproape 3 luni, sună de 3-4 ori pe zi”, suține managerul serviciului de ambulanță județean, potrivit Monitorul de Suceava.

AmbulantaFoto: Serviciul de Ambulanta Judetean

Managerul Serviciului de Ambulanță Judeșean din Suceava, medicul Alexandru Lăzăreanu, a declarat că peste 20% dintre solicitările zilnice de ambulanţă sunt abuzive şi a dat exemplu cazul a două femei din comuna Slatina, mamă şi fiică, ambele cu probleme psihice, care de aproape trei luni sună de trei, patru ori pe zi şi solicită ambulanţă. Potrivit medicului, uneori mama solicită salvarea spunând că fiica ei se simte rău, alteori fiica este cea care sună şi cere echipaj cu medic pe motiv că mama ei este bolnavă. Deoarece niciodată nu au cum să ştie care este situaţia reală din casa celor două femei, echipajul merge la solicitare şi nu de puţine ori este nevoit să aducă şi pacientele la spital.

„Cât echipajul face foile, ele fug la cerşit în oraş. Fiind cu probleme psihice, nici nu pot fi amendate de poliţie. De aproape 3 luni, sună de 3-4 ori pe zi”, a declarat Lăzăreanu, citat de MonitorulSV.ro

În opinia medicului, cei care solicită în mod abuziv ambulanţa ar trebui să fie puşi să plătească şi are în vedere atât consumatorii de alcool, cât şi pacienţii cu probleme de sănătate care nu impun transportul cu salvarea la spital, de genul „îl doare o măsea de o săptămână şi duminică noaptea el vrea dus cu ambulanţa de la Izvoarele Sucevei la Câmpulung Moldovenesc sau la Suceava”. „Astfel de solicitări ar trebui plătite de cei în cauză pentru că sunt abuzive”, apreciază dr. Lăzăreanu.