La plecarea Doinei Cornea. Împreună cu ea intră în eternitate şi o parte din noi. Pleacă, oricum, un fragment al sufletului meu, o scânteie zbătându-se să nu se-mbolnăvească de comunism şi securism, visând să fie tare, mare şi temerară, ca ea. Era acea părticică infinitezimală, ascunsă în ungherul casei în care, la începutul anilor 80, receptam undele bruiate ale posturilor de radio zise ”străine”. În fapt, erau, ca mai târziu Piaţa Operei pentru timişorenii revoltaţi de comunism, mult mai ”ale noastre” decât regimul care ne furase libertatea şi ne lua viaţa mai rapid sau mai lent, porivit Deutsche Welle

subiecteFoto: Hotnews

O lecţie pentru toate oraşele din România: Un Palat a fost restaurat şi arată superb. „Şi-a recăpătat strălucirea de odinioară". Oradea devine, încet-încet, cel mai frumos oraş al României. O lecţie dată Braşovului şi Clujului cum se poate restaura centrul oraşului. Primarul Ilie Bolojan anunţă că încă un palat a fost reabilitat. Primarul Ilie Bolojan a scris pe Facebook: „Palatul Moskovits Miksa şi-a recăpătat strălucirea de odinioară. Începute în ianuarie 2016, lucrările de restaurare a palatului au fost finalizate, ele fiind realizate în cadrul Programului Multianual pentru reabilitarea faţadelor, din bugetul propriu al primăriei, potrivit gandul.info

Profesorul Adrian Bejan a primit Medalia „Benjamin Franklin“ . Institutul „Franklin” din Statele Unite i-a decernat savantului de origine română Adrian Bejan prestigioasa Medalie „Benjamin Franklin”. De-a lungul celor 175 de ani de acordare a acestei distincții, medalia a mai fost decernată unor importante personalități din științe și tehnologie, precum Nikola Tesla, Marie şi Pierre Curie, Thomas Edison, Albert Einstein, Stephen Hawking, Jane Goodall şi Bill Gates, potrivit romanialibera.ro

O cutremurătoare poveste de dragoste, sfârşită tragic. Cum a murit moştenitorul tronului Austro-Ungariei împreună cu amanta sa. Cadavrele celor doi au fost descoperite la 30 ianuarie 1889 intr-un castel de vinătoare, aproape de Viena, la numai 15 km distanta. Cu o seara inainte imparatul si impărateasa au dat o recepţie la Hoffburg, Rudolf nu a participat pentru ca pregatise o vanătoare pentru 30 ianuarie la Mayerling. Dar in dimineata acelei zile trupurile celor doi indragostiţi au fost găsite fără viaţă in apartamentul prinţului. Maria Vetsera s-a sinucis, apoi la câteva ore, s-a sinucis şi Rudolf. O versiune spunea că ea ar fi murit împuscata de prinţ, conform unei întelegeri dintre cei doi, şi că apoi prinţul şi-a luat zilele folsind otrava. Era aşadar nu o dublă sinucidere, ci un asasinat urmat de o sinucidere, potrivit descopera.ro.

Lumea paralelă. Un reportaj din cea mai prosperă zonă turistică din Cluj, spitalul de Oncologie Ion Chiricuță. Din perfuzia ce stă agățată vezi cum se scurge un lichid incolor ca într-un joc amețitor. Tortura picăturei chinezești e nimic pentru că, înainte de asta, aștepți câteva ore pe holuri alături de alți bolnavi. Sute de români ajung săptămânal în Cluj la Institutul Oncologic pentru a-și lua tratamentul necesar vieții. În acest timp, pensiunile din împrejurimi prosperă. Gradul de ocupare e cel mai crescut în această zonă a orașului. Sunt zeci de locuri de cazare în apropiere și toate sunt ocupate dacă suni de azi pe mâine. Cei mai puțin norocoși dorm în mașini parcate ilegal pentru că, doar cu șansă, poți găsi un loc în zonă, potrivit actualdecluj.ro

Elevii pot primi 200 de euro din partea statului pentru a își cumpăra calculatoare. Elevii și studenții din familii nevoiașe pot cere 200 de euro pentru a-și cumpăra calculatoare și anul acesta, a decis Guvernul. 13 mii de copii și tineri ar putea beneficia de acest sprijin. Dar studenți vor fi foarte puțini, spun reprezentanții lor, care au cerut ca suma acordată de stat să fie triplată, pentru că titularii să își poată cumpăra calculatoare performante. Propunerea nu a fost acceptată de autorități, potrivit stirileprotv.ro

Proiect de revitalizat cartiere. Picnic şi film de duminică, pe Canalul Morii, în Mărăşti. O echipă de tineri, folosind ca sursă de inspiraţie şi dorinţele vecinilor de cartier, au amenajat spaţii verzi noi în apropierea blocurilor de pe Canalul Morii, în zona Parcului Farmec. Proiectul a prins contur în 2017, după ce, în toamna anului trecut Comunitatea era chemată să vină cu idei pentru oraş. Primele proiecte anunţate pentru implementare au fost amenajarea unui traseu pietonal în zona Scorțarilor, pe Canalul Morii, locuri de joacă şi festival în zona străzii Bucegi – Calvaria şi un festival de street food în Mărăşti. La proiecte erau chemaţi să contribuie şi vecinii, potrivit actualdecluj.ro