Școala: Absență nemotivată, partea I! Cum a ajuns România corigentă la educaţie. România cade în fiecare an examenul la capitolul educaţie şi nu dă semne că ar vrea o mărire de notă. Avem un sistem învechit în care trei milioane de copii stau în bănci scriind după dictare, asimilând informaţii pe care mai apoi nu ştiu să le pună în context şi pe care de cele mai multe ori le uită foarte repede. În fiecare an România da corigenta la educaţie: evaluările internaţionale ne arată că venim din ce în ce mai nepregătiţi la examen. Copiii stau ore întregi în clase scriind, în continuare, după dictare lecţii pe care de foarte multe ori nu le înţeleg, potrivit Stirile Protv.

subiecteFoto: Hotnews

Un cioban român dă în judecată Uniunea Europeană. Un grup de fermieri din ţări ca Germania, Italia, Franţa sau Portugalia a intentat un proces la Curtea Europeană, acuzând Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene că nu acţionează adecvat împotriva schimbărilor climatice. „Secetele severe au costat un cuplu în vârstă în Franţa aproape jumătate din recolta lor. O familie de apicultori din Portugalia este nevoită să-şi salveze mijloacele de trai, pentru că valurile de căldură le ucid albinele.", au spus ei, potrivit Romania Libera.

Angela Merkel, "Cancelara Motorină". Hamburg este primul oraş german care instituie interdicții de circulaţie pentru vehicule diesel. Ar putea fi doar începutul. Cancelara continuă să protejeze industria auto. Începând cu 31 mai, din pricina poluării, două străzi din cartierul Altona-Nord din Hamburg vor fi închise pentru camioanele şi autovehicule diesel mai vechi, ce nu respectă standardul Euro6 privind emisiile poluante. Această mişcare este sprijinită de o hotărâre a Curții Administrative Federale, care a declarat că interdicțiile de circulaţie vizând motoarele pe motorină sunt legale şi că prevederile privind calitatea aerului au prioritate, potrivit Deutsche Welle.

Românii au devenit a doua minoritate în Marea Britanie. Biroul Naţional de Statistică din Marea Britanie anunţă că numărul de români care trăiesc în această ţară a crescut cu 25% în 2017, faţă de anul precedent, ajungând la 411.000 de persoane. Astfel, persoanele cu naţionalitate română au devenit a doua cea mai comună populaţie non-britanică din Marea Britanie. Din populaţia de aproximativ 65 de milioane de locuitori a Marii Britanii, 6,2 milioane nu erau de naţionalitate britanică. Numărul persoanelor care locuiesc în Marea Britanie, însă care nu s-au născut acolo, a crescut cu 3% din 2016, potrivit Gandul.

Povestea copiilor neacceptaţi de nicio etnie. Trăiesc la 30 kilometri de Marea Neagră şi n-au fost niciodată la plajă. Pentru copiii de horahai din Castelu, dar şi pentru alţii din comunităţi sărace, minivacanţa oferită de o asociaţie umanitară a fost cel mai frumos cadou al vieţii lor, de până acum. Au venit la mare pentru prima dată copii proveniţi din comunităţi foarte sărace, din Ponorâta - Maramureş, din Castelu - Constanţa, din Clinceni - Ilfov, din colonia Bistriţa - Bacău, din Potlogi - Dîmboviţa şi din Delta Văcăreşti - Bucureşti. Horahaii sunt o comunitate de musulmani din Dobrogea, pe care nici o etnie nu îi recunoaşte. Nici turci, nici tătari, nici ţigani, horahaii sunt izolaţi de România, pentru că până nu de mult nu mergeau nici la şcoală, potrivit Adevarul.

Tânăr trimis în judecată pentru o pagubă de 8 lei. Cum a ajuns să plătească de 50 de ori mai mult. Cosmin a a plătit astfel 2,20 de lei pe bilet, în loc de 8 lei, prețul întreg al biletului. Tânărul s-a ales cu acuzaţii după ce a fost surprins circulând cu trenul de la Iaşi având un bilet cumpărat cu preţ redus, în baza carnetului de elev al prietenei sale, care era elevă la un liceu din Iaşi. În tren, când organele de control au observat că tânărul nu are are cartea de identitate la el, i-au solicitat acestuia să plătească contravaloarea biletului, însă Cosmin a refuzat. „Având în vedere că inculpatul a refuzat să plătească preţul biletului, organele de control CFR au sesizat organele de poliţie TF”, se menţionează în actul prin care a fost sesizată instanţa, potrivit Digi24.

Povestea unei tinere de etnie romă din Iaşi care a ajuns studentă la Sorbona. Acum 13 ani era corigentă. Eliza Claudia Chiriac (25 de ani), o tânără care în urmă cu 13 ani a ajuns în casa asistentului maternal Gheorghe Vătavu din comuna Scânteia, Iaşi, le-a mulţumit public părinţilor care au educat-o şi au pregătit-o pentru viaţă. Eliza, studentă la Universitatea Sorbona din Paris, a trimis angajaţilor Protecţiei Copilului Iaşi o scrisoare în care le mulţumeşte soţilor Vătavu pentru dragostea şi răbdarea de care au dat dovadă în anii în care s-au ocupat de îngrijirea ei. Ieşeanca de etnie romă a subliniat în mesajul său cum şi-a petrecut copilăria în casa familiei Vătavu şi cum, spre deosebire de alţi copii din Scânteia care mergeau la prăşit, ea era îndrumată să citească şi să facă exerciţii suplimentare, potrivit Adevarul.

Proiect de ordin: notarii își vor putea negocia tarifele cu clienții lor. Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind stabilirea liberă a onorariilor între notarul public şi solicitant, în cazul mai multor tipuri de acte şi proceduri notariale. Potrivit proiectului publicat pe site-ul MJ, stabilirea liberă a onorariilor ar viza procedura autentificării unor contracte şi declaraţii, procedura succesorală, procedura divorţului, actele de dare de dată certă înscrisurilor şi consultaţiile juridice în materie notarială, altele decât cele care sunt urmate de încheierea unui act la notarul public respective, potrivit Gazeta de sud.