Premieră medicală în România: Vene cu probleme tratate în doar 30 de minute. Procedura este denumită ”lunch time surgery” (n.r. intervenţie chirurgicală în timpul pauzei de prânz) pentru că pacientul poate fi operat într-un timp foarte scurt. „Omul merge dimineaţa la serviciu, vine la prânz, după care îşi face această procedură. Am fost la perfecţionări, este ceva deosebit, este vorba despre polimerizarea (n.r. blocarea) venei. Se introduce un adeziv biologic, folosit în practica medicală. Nu este ieftin. Este scump, dar urmează să facem demersurile, să ajungem la un preţ rezonabil. Încercăm să-l aducem la un preţ rezonabil”, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, medicul Sorin Olariu, potrivitGandul.

subiectele zileiFoto: Hotnews

Convinși să se mute într-un bloc nou, pentru că apartamentele erau ieftine. Acum gătesc la reșou și iau apă din puț. Preţ mic şi promisiuni mari! În această capcană cad mulţi români care îşi cumpără locuințe în ansambluri rezidenţiale noi. Zeci de familii din Braşov s-au mutat într-un bloc fără utilităţi. Deşi unii au achitat integral apartamentele, încă de anul trecut, spun că nu au nici acum, apă caldă, gaze sau contract pentru gunoi. Mulţi dintre locatarii acestui bloc au achitat locuinţele integral, încă din faza de proiect. 725 de euro pe metru pătrat construit era preţul cel mai bun, potrivitStirile ProTv.

Numismatu', omul care susţine că deţine o avere căzută din cer şi nimeni nu vrea să i-o certifice: „Astea e extraterestre, nu are nicio lege...“. Ion Bolnavu, din Dobrosloveni, este un împătimit căutător de comori. Spune că deţine peste 20 kg de rocă pe care încearcă să o certifice la instituţiile de specialitate ca fiind meteorit. Omul are 61 de ani şi de peste 40 caută şi colecţionează comori de tot felul. S-a născut şi-şi duce şi astăzi traiul în localitatea din Olt supranumită Mica Romă, cetatea romană Romula, capitala Daciei Malvensis făcând în secolul trecut obiectul multiplelor cercetări arheologice. Căutările au fost reluate în urmă cu cinci ani, la scară mare, printr-un proiect cu fonduri asigurate de CJ Olt, scopul declarat fiind acela de a introduce urmele vechii cetăţi dacice în circuitul turistic naţional, potrivitAdevarul.

Showdown? Regicid? Oare care ar fi termenul cel mai potrivit pentru ceea ce se întâmplă acum la Berlin? Asistăm la o gravă criză guvernamentală. Dar pot fi și ultimele zile ale Angelei Merkel la cancelaria federală, crede Jens Thurau.Să recapitulăm, pe scurt, ceea ce s-a întâmplat acum în Berlinul politic: În cursul nopții de miercuri spre joi, cancelara Angela Merkel și ministrul ei de interne, Horst Seehofer, au încercat să găsească un consens în chestiunea refugiaților. Degeaba. Cei doi nu au fost în măsură să se pună de acord asupra unei politici comune privind refugiații, respectiv acordarea de azil. În cursul zilei, ședința Bundestag-ului a fost suspendată și au avut loc întâlniri separate ale grupurilor CDU și CSU, un fapt neobișnuit, pentru că cele două partide surori formează un singur grup parlamentar, potivitDeutsche Welle.

Craiovenii donatori de sânge au salvat vieți. 30 de craioveni au donat joi sânge. Pentru că numărul donatorilor de sânge este extrem de mic, conducerea Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Craiova a luat inițiativa de a duce medicii în inima orașului, astfel încât donatorii să nu mai fie nevoiți să meargă neapărat la Centru. Caravana mobilă pentru donare de sânge a fost amplasată joi în centrul orașului. Donatorii au venit să ofere o șansă la viață bolnavilor care au nevoie de transfuzie sanguină. Este și cazul lui Lucian Udrea. Nu este pentru prima dată când donează sânge. Din trei în trei luni ajunge la Centrul de Transfuzie pentru că este conștient că este mare nevoie de donatori, potrivitGazeta de Sud.

Un oraş din Suedia introduce permise de cerşetorie din cauza românilor şi bulgarilor. La Eskilstuna, oraş cu 69.000 de locuitori, situat la circa 100 km vest de capitală, romi veniţi din România şi din Bulgaria practică cerşetoria de mai mulţi ani, la fel ca în alte localităţi din Suedia. ‘O autorizaţie din partea poliţiei pentru colecta pasivă de bani este obligatorie în anumite zone geografice’, prevede textul adoptat cu majoritate absolută de voturi, din partea social-democraţilor, conservatorilor, centriştilor şi extremiştilor de dreapta. Consilierii ecologişti, ai Partidului de Stânga, liberali şi creştin-democraţi au votat împotriva, relateazaStirile ProTv.

Ce a reuşit să facă în doar doi ani primarul cu 10 clase ales fără să promită nimic: drum agricol asfaltat, fibră optică în comună, apă curentă, şcoală renovată. Vedeta alegerilor locale din 2016 din judeţul Timiş a fost comuna Secaş. În cele două sate aparţinătoare, Secaş şi Crivobara, s-au înregistrat prezenţe uriaşe la vot din cauza celor care au votat pe baza vizei de flotant. Între candidaţii de la vremea respectivă a izbucnit şi un scandal pe tema flotanţilor, candidaţii recunoscând că alegerile în localitate sunt decise de cei cu viză de flotant. La alegerile din 2016, castigător al alegerilor a fost Simion Pop, candidat UNPR. Ajuns primar în comuna în care atunci când era doar un copil a ajuns ca slugă a unui cioban din sat, căruia mai târziu i-a devenit şi ginere. În campania electorală dinaintea alegerilor locale din 2016, Simion Pop nu a promis nimic, potrivitAdevarul.