Mărturii ale românilor din Atena: „Totul s-a ars într-un sfert de oră. Oamenii n-au avut timp să fugă”. „Totul s-a ars într-un sfert de oră. N-aveau timp să anunţe, să fugă oamenii. Mulţi au ars în maşinile lor şi chiar pe autostradă. Mulţi au intrat în mare, câţiva s-au înecat, pentru că nu ştiau să înoate bine. Marea era agitată, din cauza vântului, nici măcar vapoarele nu puteau să vină în ajutorul oamenilor”, povestește Akis Spiratos, ghid turistic. Adriana Roșca, o româncă stabilită în Atena a spus: „Cerul Atenei nu a mai fost albastru, cum este de obicei. A fost încărcat de nori, de praf, de cenuşă, de fum. Zonele afectate sunt zone în periferia regiunii Attica. Sunt zonele în care grecii, în general, îşi au casele de vacanţă. Acum este perioada de vacanţă. Sunt tabere foarte multe de copii în zonele respective”, potrivitDigi24.

subiecteFoto: Hotnews

Medicii din SUA iau lecții de la colegii români: „Cel mai tare lucru pe care l-am văzut”. Medici din Austria şi Statele Unite au venit în aceste zile la Sibiu, să ia lecţii de la colegii români. Grayson Wheatley este doctor la un spital din Nashville, Statele Unite ale Americii. Are experienţă în intervenţiile chirurgicale pe cord deschis, însă vrea să se perfecţioneze şi în cele minim invazive. Şi este încântat de ce a găsit în România. „A fost impresionant să văd aşa ceva, echipa este minunată şi operaţia printr-o astfel de metoda minim invazivă a fost cel mai tare lucru pe care l-am văzut până acum.″, a spus el, potrivitStirile ProTv.

Este ”mobilitatea cetățenilor” o prioritate europeană?. România a pierdut în ultimele decenii 3 milioane de cetățeni, majoritatea dintre ei cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani. În țară, toți cei vizați - de la marile firme la angajatorii sezonieri și cei care caută ocazional diferite servicii - se plâng că nu găsesc oamenii potriviți. Subiectul a depășit de mult nivelul oralității, devenind tematica unor rapoarte economice serioase. Camera de comerț și industrie româno-germană semnala recent că, din propria experiență, trei zone din România - Sibiul, Timișoara și Capitala - au ajuns nerecomandabile investițiilor străine din cauza crizei forței de muncă. Dar același lucru tinde să se petreacă și la Satu Mare sau la Brașov, devenind treptat un fenomen general în România. Toate Camerele de comerț, de fapt, vorbesc tot mai insistent despre importul de forță de muncă din afara Uniunii Europene, potrivitDeutsche Welle.

Un primar PNL vrea impozitarea Bisericii: „De la Sfântul Petru în jos, toată lumea plătește impozite”.Primarul PNL din Alba Iulia, Mircea Hava, consideră că și Biserica, și Armata trebuie să plătească impozite, ca de altfel toate instituțiile statului. „De la Sfântul Petru în jos, toată lumea răspunde. Și de la Sfântul Petru în jos toată lumea plătește impozite. De ce să nu plătească Armata impozit, de ce să nu plătească Judecătoria impozit? Biserica trebuie să plătească impozit”, a declarat Hava, la o întâlnire cu primarii de municipii. Colegul său de partid, Gheorghe Falcă, spune și el că taxarea proprietății statului ar face ca acesta „va începe să facă ordine”, potrivitZiarul de Iasi.

Model de ambiţie pentru elevii din România: tânărul nevăzător premiant la o școală normală. A obţinut media 9,33 la Bacalaureat şi a devenit student la Facultatea de Psihologie și Științele Educației de la Universitatea Transilvania din Braşov. Este performanţa unui adolescent care NU vede şi care învaţă de opt ani în învăţământul obişnuit, alături de elevi fără probleme medicale. Bogdan Suciu spune lumii o poveste despre ce înseamnă să nu renunţi în faţa greutăţilor vieţii. Unul dintre motivele pentru care vrea să fie psiholog este acela că-şi doreşte să-i ajute pe adolescenţii care, la fel ca şi el, sunt orbi, potrivitDigi24.

Un polițist care a împrumutat 25.000 de euro de la un interlop e noul șef al Poliției Vaslui. Comisarul-șef Cătălin Bejinaru a câștigat concursul pentru este postul de șef al Poliției municipiului Vaslui, potrivit unui anunț al instituției. Bejinaru și-a trecut în declarația de avere un împrumut de 25.000 de euro luat de la Marius Cordaș, despre care presa locală scrie că a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru furt din bancomate și este anchetat de DIICOT într-un nou dosar pentru același tip de infracțiune. El a câștigat concursul desfășurat în 19 iulie cu nota 7,08 și urmează să își ia în primire postul de șef al Poliției Vaslui, potrivitG4media.

O companie aeriană low-cost își inscripționează avioanele cu fotografii ale unor mari personalități din istoria României. Blue Air va onora împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire într-un mod inedit. Mai multe aeronave vor fi personalizate pe fuselaj cu fotografii ale unor personalități importante din istoria modernă. „Suntem foarte mândri să purtăm prin țară, în comunități de români din diaspora și în toate marile orașe europene spre care zburăm o parte din trecutul nostru valoros, împreună cu mesajul de unitate. Ne ținem de promisiune față de înaintașii noștri continuând să ne amintim de cei care au contribuit la realizarea României moderne și inspirând generațiile tinere cu mândria de a fi român”, au precizat reprezentanții Blue Air, potrivitActual de Cluj.

Un miliardar german a donat peste 4 milioane de euro Universităţii din Sibiu. Ce l-a determinat să facă gestul caritabil. „Are rădăcini aici“. Un important institut din Berlin va dona suma de 4,2 milioane de euro Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu în urma unei înţelegeri dintre şefii celor două entităţi. Ceremonia de semnare a unui acord dintre Institutul Hasso Plattner şi Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, prin care instituţia germană donează suma de 4,2 milioane de euro către universitatea românească, a fost găzduită de Ambasada României la Berlin pe 19 iulie, potrivit Adevarul.