Agenţii ruşi cheltuiesc sute de mii de euro în cadrul unui "complot subversiv" de dezlănţuire a violenţei în Balcani şi deraiere a acordului politic care ar extinde NATO, după cum au avertizat surse din Macedonia şi Grecia.

Ambele ţări au acuzat Rusia de imixtiune şi relaţiile cândva calde dintre Moscova şi Atena s-au înveninat rapid, potrivit The Times, citată de Rador.

Aceste dezvăluiri se adaugă corpului tot mai mare de dovezi conform cărora Kremlinul lansează tentative tot mai îndrăzneţe de destabilizare a unor ţări europene, prin aţâţarea divizărilor politice şi dezlănţuirea violenţelor.

Surse din sfera informaţiilor au spus că s-au făcut numeroase plăţi către mai mult de o duzină de politicieni macedoneni, naţionalişti radicali şi huligani ai fotbalului implicaţi în protestele agresive împotriva acordului de referinţă convenit cu Grecia referitor la schimbarea numelui Macedoniei înainte de aderarea la NATO.

Un raport secret al serviciului macedonean de contrainformaţii care atestă aceste acuzaţii a fost văzut de The Sunday Times. "Acesta este un complot clar şi inconfundabil, menit sa provoace haos şi să oprească NATO din drumul său", a spus o sursă informată.

Macedonia face parte din fosta Iugoslavie care s-a dezmembrat în anii 1990. Atena a blocat încercarea acesteia de a adera la NATO mai mult de 20 de ani, spunând că numele ei implică o revendicare teritorială a provinciei elene Macedonia.

Luna trecută, cele două guverne au convenit un acord privind schimbarea numelui acesteia în Macedonia de Nord - urmat rapid de o invitaţie oficială de integrare în NATO. Dar grupuri ultranaţionaliste din ambele ţări au denunţat acordul.

Surse din serviciile de informaţii se tem de un "război hibrid" rusesc menit a da amplitudine vocilor anti-NATO înainte de referendumul crucial din septembrie pe tema schimbării numelui Macedoniei.

Oficialităţile vorbesc despre un scenariu de coşmar în care Rusia ar putea încerca o operaţiune sub acoperire, care ar presupune un atac al mercenarilor albanezi pentru a aprinde tensiunile etnice latente. Zoran Zaev, premierul Macedoniei, a afirmat că "oameni de afaceri proruşi" au plătit peste 300.000 de euro unor indivizi şi grupuri pentru a sponsoriza "acte de violenţă" înaintea referendumului.

Plăţile au fost făcute cu ajutorul unei combinaţii de transferuri bancare şi valută traficată peste graniţă din Grecia în Macedonia, în tranşe mici de până la 10.000 de euro, a spus o sursă.

Mai mulţi miliardari ruşi notorii au investit în regiune, dar speculaţiile apărute în media şi în cercurile politice pe tema identităţii "oamenilor de afaceri proruşi" s-au concentrat asupra lui Ivan Savvidi, miliardar rus cu sediul în Grecia care deţine cote în portul elen Salonic şi clubul de fotbal PAOK.

Savvidi, unul din cei mai înstăriţi oligarhi, a iscat o controversă anul acesta, când a intrat pe un teren de fotbal în timpul unui meci, cu un pistol în buzunar. El şi-a făcut averea în timpul prăbuşirii Uniunii Sovietice, obţinând controlul asupra întreprinderii care a devenit cea mai mare companie de tutun din Rusia.

Asociaţii lui au negat că el ar avea vreo implicare în complot. Un purtător de cuvânt a spus că relatările despre implicarea lui sunt "o provocare ieftină şi o minciună uriaşă", adăugând că el nu are "niciun fel de relaţii financiare sau de afaceri" cu nimeni din Macedonia.

Guvernul grec, invocând dovezi "de netăgăduit" despre interferenţa Rusiei, a scos din ţară patru diplomaţi ruşi bănuiţi de implicare într-un complot mai amplu de torpilare a acordului cu Macedonia. Doi au fost expulzaţi şi alţi doi au fost împiedicaţi să revină în Grecia după călătoriile pe care le făcuseră în străinătate.

O oficialitate familiarizată cu ancheta elenă a spus că agenţi ruşi au încercat să mituiască preoţi ortodocşi influenţi şi ofiţeri ai armatei pentru a mobiliza opoziţia faţă de acordul referitor la nume, care a declanşat deja proteste în Grecia.

Ministerul de Externe grec a spus: "Chiar autorităţile ruse sunt foarte conştiente de ceea ce fac oamenii lor. Desconsideraţia constantă la adresa Greciei trebuie să înceteze".

Grecia are legături financiare şi culturale strânse cu Rusia, dar recentele acţiuni ale Moscovei au înfuriat-o.

Agenţia de presă rusă Tass relata joi că ministrul de externe rus Serghei Lavrov şi-a anulat o vizită planificată la Atena. Ministerul lui a avertizat că "astfel de lucruri nu rămân fără consecinţe".

Rusia îşi întinde tot mai mult tentaculele în Balcani - punct nevralgic geopolitic unde concurează pentru influenţă cu puterile UE.

"Perturbarea extinderii NATO în regiune face parte dintr-o politică mai amplă care vizează contracararea Occidentului şi în special a SUA", spune Dimitar Becev, expert în influenţa rusească în Balcani.

"Există destule ocazii în acest sens în Europa de sud-est, unde comunităţi mari vor să se răzbune pe puterile occidentale şi instituţiile sunt slabe".

În Europa se manifestă preocupări tot mai mari privind angajamentul Americii de a împiedica eforturile Rusiei.

Unele agenţii de informaţii occidentale au acuzat spioni ruşi că au orchestrat un complot ratat din 2016 de asasinare a lui Milo Djukanovici, pe atunci premier şi acum preşedintele Muntenegrului, într-un efort de ultim moment de împiedicare a aderării ţării sale la NATO.

Totuşi, când a participat la summitul NATO la care Muntenegru a fost primit în alianţă, Donald Trump a fost surprins de camere împingându-l pe premierul său Dusko Markovici - iar săptămâna trecută, el a pus la îndoială trimiterea unor trupe americane în apărarea acestei ţări. Părând a pune sub semnul întrebării doctrina NATO a apărării reciproce, înainte de summitul lui din Helsinki cu preşedintele rus Vladimir Putin, Trump i-a spus unui reporter tv care i-a luat un interviu că Muntenegru are "oameni foarte agresivi... ei pot deveni agresivi şi, felicitări, vă aflaţi în Al treilea război mondial".

material The Times, preluare Rador