​Juncker vrăjitorul - ce efecte are acordul cu Trump la nivelul UE?Elogii dar şi unele critici se aud la Bruxelles faţă de înţelegerea dintre preşedintele Comisiei Europene şi imprevizibilul şef al Casei Albe. Ce prevede înţelegerea privind boabele de soia? Mesajul pe Twitter postat de preşedintele Donald Trump după întâlnirea cu Jean-Claude Juncker a fost binevoitor şi blând, spre deosebire de cele care au urmat după reuniunile G7 şi NATO. Şi la câteva ore după ce preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a părăsit Casa Albă preşedintele american a elogiat înţelegerea la care cei doi au ajuns după o îndelungată discuţie, menită să împiedice un război comercial transatlantic. "Reprezentanţi ai UE mi-au dat asigurări că vor cumpăra de îndată boabe de soia de la grozavii noştri fermieri. În plus, vor cumpăra cantităţi mari de gaz lichefiat", a scris Trump pe Twitter, potrivitDeutsche Welle.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Ce averi mai au premierul şi miniştrii din Guvernul Dăncilă. Cine e cel mai bogat demnitar.Prim-ministrul Viorica Dăncilă şi o parte dintre miniştrii din Guvernul său şi-au actualizat declaraţiile de avere, conform acestora reieşind că le merge din ce în ce mai bine, după cum arată sumele pe care le au conturi. Premierul Viorica Dăncilă deţine în coproprietate cu soţul său, Cristinel Dăncilă, două terenuri intravilane la Predeal (judeţul Braşov) şi la Giurgiţa (judeţul Dolj) şi un alt teren, agricol, tot la Giurgiţa, potrivit declaraţiei de avere reactualizate în data de 11 iunie 2018. De asemenea, mai are două apartamente, la Videle şi la Ploieşti, o casă de vacanţă la Predeal şi o casă la Giurgiţa. Dăncilă are şi un autoturism marca Volkswagen Passat, an de fabricaţie 2014, şi bijuterii cu valoare estimată de 5.000 de euro. În conturi, Dăncilă are aproximativ 70.000 de euro, 232.000 de lei şi 17.000 de dolari în fonduri de investiţii, scrieAdevărul.

15 hectare de pădure, devastate de hoţii de lemne.Hoții de lemne au făcut prăpăd într-o pădure privată din județul Iași. În urma unui control, angajații Gărzii Forestiere au descoperit că au fost tăiați ilegal copaci de pe o suprafață de 15 hectare. Este unul dintre cele mai mari furturi de lemne din ultima perioadă. 500 de copaci au dispărut dintr-o pădure situată în apropierea comunei Grajduri, din județul Iași. Copaci care au atins și un secol de viață au dispărut de pe o suprafață de 15 hectare. În locul lor, au rămas doar cioate și crengi. Furtul de lemne a luat amploare în ultimii ani, dar niciodată nu s-a mai produs un eveniment de astfel de proporţii în județul Iași. „S-a estimat un volum de 1.115 metri cubi, cu o valoare de aproximativ 1 milion și jumătate de lei. Predomină stejarul și cioatele cu diametre mari”, spune Robert Pintiliescu, consilier la Garda Forestieră. „Un asemenea exemplar crește în 70-100 de ani. Este un stejar care arată așa cum se vede...”, spune el, citat deDigi24.

Poveștile tulburătoare a șase femei care au fost hărțuite constant pe internet și-n viața reală.În fiecare an, mii de oameni se confruntă cu o formă sau alta de hărțuire, indiferent dacă e în mediul online sau în realitate. Conform statisticilor de la Biroul pentru Statistici Naționale, 20% dintre femei și 9,7% dintre bărbați cu vârste peste 16 ani din Anglia și Țara Galilor au fost hărțuiți la un moment dat în decursul vieții. Una din 20 de femei a fost hărțuită în Anglia și Țara Galilor doar anul trecut. Fără măcar să știi, cineva din cercul tău de persoane – un coleg, un membru al familiei sau un prieten – ar putea să te urmărească chiar acum. În ciuda ratei mari de răspândire, prejudecăți despre hărțuire există din belșug. Filmele care-i portretizează pe hărțuitori ca pe niște singuratici duși cu pluta sau care sugerează că hărțuirea este o infracțiune care afectează doar celebritățile, nu fac decât să întărească aceste mituri, relateazăVice.

DNA are nevoie de o înnoire de fond.De aici înainte, DNA va trebui să câștige nu doar adeziunea celor care au criticat instituția, ci și respectul celor care au elogiat-o. Ministrul de Justiție i-a respins pe toți cei patru candidați și procedura va fi reluată. E greu de apreciat din exterior cine ar fi potrivit să preia conducerea DNA, dar ceva tot poate fi spus. Ar fi de dorit ca viitorul procuror-șef să nu fi făcut parte din instituție. Există cel puțin un motiv foarte serios. Practicile scandaloase ale procurorilor de la DNA Ploiești nu se puteau desfășura în voie fără ca aceștia să aibă sentimentul impunității, cu alte cuvinte fără să fi primit mână liberă din partea conducerii Direcției. E imposibil de imaginat ca un procuror care percepe existența reală a controlului ierarhic să falsifice probe, să regizeze mărturii mincinoase, să-și hărțuiască victimele, așa cum s-a întâmplat la Ploiești, aratăDeutsche Welle.

„Melcul” care s-a luat la întrecere cu trenul și a câștigat!Un ungur s-a luat la întrecere cu trenul şi a câştigat. Iniţiativa a aparţinut unei asociaţii civice care a vrut să atragă atenţia asupra vitezei mici cu care circulă garniturile. Unul dintre membrii organizaţiei s-a îmbrăcat într-un costum de melc şi a alergat în paralel cu trenul. A avut parte şi de galerie - mai mulţi colegi, care l-au aclamat când a trecut victorios linia de sosire. În estul Ungariei, garniturile parcurg în aproape două ore cei 78 de kilometri care despart două oraşe. Conducerea căilor ferate dă, însă, asigurări că după mai multe lucrări de renovare, viteza trenurilor va creşte până la 80 de kilometri pe oră, noteazăDigi24.

Servicii secrete în Guvernul României.În pofida definiției trecute în Constituție, Guvernul României nu are doar rolul de a exercita puterea executivă. Este și locul în care partidul își ascunde oamenii cărora le datorează o sinecură, plantându-i în funcții călduțe și garantându-le confidențialitatea. Miniștrii din Guvernul Dăncilă au, în total, peste 140 de consilieri personali plătiți din bugetul de stat, iar poziția oficială a Executivului, transmisă în scris către redacția Recorder, este că numele acestor consilieri sunt secrete și nu reprezintă informații de interes public. Este un mod de lucru pe care îl aplică și Liviu Dragnea la Cancelaria Camerei Deputaților, dar și Călin Popescu Tăriceanu la Senat. În urma unor solicitări făcute în baza Legii 544, ni s-a răspuns că Dragnea și Tăriceanu au 12 și, respectiv, 5 consilieri, dar numele lor nu pot fi comunicate, potrivitRecorder.