Curiosul caz al Rodicăi Nica, fata care a ajuns prim-ministrul României. Există și români care atunci când o văd pe Viorica Dăncilă la televizor nu îl zăresc pe Dragnea în spatele ei, suflându-i ce să spună, dându-i coate când să aprobe, când să nege și când să se îndepărteze de periculosul pupitru cu microfoane. Ci o văd doar pe Rodica Nica, fosta lor colegă de liceu din Ploiești. Fata prietenoasă, comună, mediocră la învățătură, la fel ca ei, alături de care au împărțit băncile Liceului „Mihai Viteazul”, la sfârșitul anilor ’70. Vedenia aceasta a început să le inflameze retina la câteva zile după ce premierul Dragnea 3 a fost votat de Parlament. O vedeau pe Rodica lor la televizor, botezată „Viorica Dăncilă”, și nu știau de unde s-o ia, dezvăluie Recorder care a pornit pe urmele poveștii de viață a Vioricăi Dăncilă.

ActualitateFoto: Colaj foto

Cum a devenit Jandarmeria armă de partid. PSD avea altă părere despre jandarmi la mitingul anti-Băsescu din 2012. Deşi la protestele din 2012, PSD critica „abuzurile” Jandarmeriei şi încuraja libertatea de exprimare a manifestanţilor, după acţiunea de la mitingul diasporei, social-democraţii au avut doar cuvinte de laudă la adresa forţelor de ordine, deşi procurorii militari cercetează abuzurile oamenilor de ordine. Coaliţia USL invoca, printr-un comunicat de presă, „respectarea libertăţii de exprimare”, acuzând PDL „că nu vrea să accepte faptul că românii nu mai doresc această guvernare coruptă şi incompetentă şi nici să le redea acestora dreptul de a-şi alege conducătorii”, potrivit Adevărul.

Balamuc şi dadarism în Dragdanistan. Cum li se iau minţile românilor, uscându-li-se lacrimile vărsate la moartea primului martir şi la decesul democraţiei? Li se distrage atenţia de la tragedia ţării prin transformarea ei în balamuc şi scenă de bâlci. Teatrul absurd şi ieftin înscenat de Liviu Dragnea la Antena 3 cu Alessandra Stoicescu, femeia care, supărată pe criticile mele la adresa şefului ei securist, Felix, îi cerea cu ani în urmă directorului meu general să mă dea afară de la Deutsche Welle, nu e decât ultimul act dintr-un amplu spectacol. Unul imund, ca pornografia de cea mai joasă speţă, dar cu grijă regizat în ideea că, după ce l-ai îndopat cu pâinea unor părelnice măriri de salarii şi pensii, după nimic nu va tânji mai mult poporul de prostit, care se crede bine hrănit, decât după circ. Cu concursul politicienilor, latrinele dezinformatoare ale cleptocraţiei livrează deci un spectacol al demenţei bine dozate, al diversiunii, al da-dar-ismului, numit de anglo-saxoni "whataboutism", potrivit Deutsche Welle.

Cum a câștigat Speranţa Cliseru în 2017 de la firmele și primăriile din București și Voluntari mai mult decât Iohannis, Dragnea și Tăriceanu. 191.640 de lei (o medie de 15.970 de lei pe lună) a câştigat anul trecut actualul prefect de Bucureşti, Speranţa Cliseru, cea care a semnat ordinul de evacuare a Pieței Victoriei la mitingul din 10 august. Banii sunt încasaţi din salariile de la Primăria Capitalei şi de la Green City Voluntari, fiirmă înfiinţată şi administrată de Primăria Voluntari, dar şi din indemnizaţiile primite ca membru în Consiliul de Administraţie a trei companii de stat bucureştene. E vorba despre RATB, Compania Municipală de Dezvoltare Durabilă, precum si Compania Municipală Pază şi Securitate, dezvăluie g4media.ro.

Presa internațională: Cât de mult îl vor afecta pe Trump condamnările lui Manafort și Cohen. Pentru un preşedinte care a promis să îi angajeze doar pe cei mai buni, cele două condamnări de marți seară au constituit o mustrare uimitoare. Pe parcursul acestor urmăriri penale, domnul Trump a oscilat între a se distanţa de domnul Manafort (acesta a lucrat pentru preşedinte "doar pentru o scurtă perioadă") şi a-l îmbrăţişa pe acesta, scrie Washington Post, citat de Rador. Michael Cohen l-a implicat pe Donald Trump în ceea ce poate fi un delict federal: încălcarea regulilor de finanțare a campaniilor electorale. O zi proastă deci pentru un Donald Trump gata mereu să se laude cu capacitatea sa de a se înconjura de “cei mai buni”, scrie și Le Monde.

Cum pot fi ţinuţi urşii departe de autostrăzi. ”Un urs se poate căţăra pe un gard sau într-un copac de 5-6 metri, este un foarte bun căţărător. Nu ştiu ce garduri am putea să punem ca să reducem la zero riscul. Nu poţi să controlezi întrutotul comportamentul unui animal sălbatic. Dar totuşi cu ajutorul gardurilor şi a subtraversărilor poţi măcar să reduci incidenţa accidentelor. Subtraversările sunt proiectate în urma unor studii, care pun în evidenţă zonele cu o densitate mai mare de exemplare. Şi gardurile electrice ar putea fi o soluţie“, a explicat, pentru „Adevărul“, Szep Robert, comisar general adjunct al Gărzii Naţionale de Mediu.

Diversiunea Springtime. Cum explică adjunctul şefului Poliţiei Capitalei decizia de a cere sprijinul Jandarmeriei în mijlocul mulţimii. Momentul a condus la violenţele împotriva jandarmeriţei şi la ordinul de evacuare a pieţei. Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei, chestorul Nicu Dragoş, a declarat pentru G4media.ro că el este cel care a luat decizia de a solicita sprijinul Jandarmeriei în zona restaurantului Springtime, în mijlocul mulţimii care scanda, dar nu era violentă. Adjunctul şefului Poliţiei Capitalei îşi justifică decizia prin faptul că oamenii lui erau încercuiţi şi trebuiau să iasă cumva din mulţime. El spune că nu era de competenţa oamenilor săi să intervină în mulţime, aşa că a solicitat sprijinul jandarmilor, potrivit g4media.ro.

Erdogan, tot mai aproape de Rusia, dar SUA nu stau să privească. Nu este deloc întâmplător că Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin au avut o întâlnire îndelungată, imediat după prăbuşirea lirei turceşti (care a pierdut 30% din valoarea sa faţă de dolar numai în 2018), precum şi anunţul făcut Donald Trump cu privire la dublarea taxelor vamale asupra importurilor de aluminiu şi oţel din Turcia, care ating astfel impozite de 20% şi 50%. Criza economică, care riscă pe zi ce trece să se transforme în criza unui model politic, inevitabil împinge Turcia spre Rusia, pentru o serie de motive. Înainte de a le examina, însă, ar trebui să analizăm pe scurt relaţiile dintre Turcia şi celelalte entităţi care contează pe scena internaţională. Să începem cu SUA, potrivit Rador, care citează Il Giornale.

Brexit: UE și Regatul Unit vor negocia de acum înainte “continuu”. Uniunea Europeană și Regatul Unit vor negocia de acum înainte “continuu” în vreme ce discuțiile despre acordul de retragere intră în ultima lor faza în vederea plecării britanicilor din Uniune în martie 2019, a declarat marți negociatorul șef al UE, Michel Barnier. “Negocierile intră acum în faza lor finală. Noi am convenit că UE și Regatul Unit vor negocia de acum înainte continuu”, a anunțat dl Barnier într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Dominic Raab, la Bruxelles. “Vom intensifica negocierile”, a declarat și ministrul britanic pentru Brexit. Dominic Raab, care l-a înlocuit în iulie pe David Davis, plecat pe fondul disensiunilor din cadrul guvernului Theresei May, a dat asigurări privind “angajamentul reînnoit” al țării sale în aceste discuții. “Acțiunile noastre vorbesc mai mult decât cuvintele noastre. Suntem acolo, mă întâlnesc din nou cu Michel Barnier (…) săptămâna viitoare”, a subliniat el, potrivit Rador, care citează Le Vif.