UE: Coaliţia anti-migraţie creşte.Populiştii din spaţiul UE şi-ar dori ca migraţia să domine campania electotrală dinaintea alegerilor europene din mai 2019. Matteo Salvini şi Viktor Orban formează o coaliţie contra migraţiei."El este eroul meu", a declarat admirativ premierul ungar la adresa ministrului de Interne de la Roma. La rândul său, Matteo Salvini l-a calificat pe Viktor Orban drept "model" politic. Împreună, cei doi lideri populişti au prezentat la Milano un manifest anti-migraţie. "Democratul iliberal" de la Budapesta şi şeful formaţiunii italiene radicale de dreapta, "Lega", şi-au propus să obţină la următoarele alegeri pentru Parlamentul European atâtea mandate, încât acest front comun anti-migraţie să modifice în bună parte componenţa Comisiei UE de la Bruxelles. Noua Comisie Europeană ar urma atunci să ia măsuri privind expulzarea imigranţilor africani care se află în Italia sau în alte state UE, scriedeutschewelle.com

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

A început oficial marele meci în PSD pe tema violențelor din 10 august.Cu ieșirea primarului Gabriela Firea de miercuri, care i-a luat apărarea prefectului Capitalei, Speranța Cliseru, în disputa cu ministrul de interne, Carmen Dan, asistăm oficial la începutul războiului din PSD pe tema răspunderii politice și juridice pentru violențele din data de 10 august. Ministrul de interne a căutat din primele zile să împingă discret întreaga responsabilitate exclusiv pe umerii prefectului Capitalei, omul Gabrielei Firea. Speranța Cliseru și-a contrazis superiorul ierarhic, pe ministrul de interne, pe două teme, semn că nu acceptă să răspundă în justiție pentru acțiunile ilegale derulate de instituțiile din subordinea directă a ministrului de interne, conformg4media.ro

Trump a convins tineretul că presa minte.De la câştigarea preşedinţiei, Donald Trump a atacat neîncetat media, a calificat presă drept ,,duşmanul americanilor” şi a popularizat termenul ,,fake news” (ştiri false) pentru a denigra articole altfel credibile, dar care îl criticau. Iar acest lucru nu a rămas fără efecte: încrederea publicului în presă a ajuns la un minim istoric.Potrivit unui raport recent al Knight- Gallup, citat de „The Atlantic“, doar unul din trei americani au o percepţie pozitivă despre presă. Mai grav este că tinerii împărtăşesc sentimentele negative ale lui Trump cu privire la presă. În interviuri luate de „The Atlantic“, mulţi tineri şi-au exprimat scepticismul cu privire la acurateţea ştirilor din media tradiţională, reiterând caracterizarea subiectivă a lui Trump când vine vorba despre multe dintre sursele de ştiri, conformadevarul.ro

Parlamentul UE critică puterea de la Chișinău, dar sprijină Moldova.Raportul UE cere puterii din Moldova „să își respecte angajamentele, mai degrabă decât să invoce neconvingătoare "argumente geopolitice".” Comisia pentru Afacerile Externe din Parlamentul European a discutat astăzi rapoartele despre Moldova, Georgia și Ucraina, cele trei țări ale fostei URSS cu care Uniunea Europeană are un Acord de asociere. Redactat de europarlamentarul liberal lituanian Petras Auštrevičius, raportul despre progresele efectuate de Moldova propune o rezoluție parlamentară care laudă eforturile făcute în Moldova în domeniul reformei sectorului bancar, mai ales, spune raportul: „în urma fraudei bancare din 2014” în care s-a volatilizat miliardul, scrieeuropalibera.org

„Nu cred că Speranța Cliseru își va menține afirmația că Dragnea și Carmen Dan au mințit”, spune Cristian Tudor Popescu.Scriitorul și jurnalistul Cristian Tudor Popescu a comentat, la Digi24, declarațiile făcute joi de prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, privind ordinul de intervenție a jandarmilor la protestul din 10 august.Într-o discuție cu un cetățean, Vlad Dragomirescu, Speranța Cliseru a fost îndemnată să spună că ministrul de Interne și președintele PSD au mințit. „Asta am spus! Am spus. Nu sunt eu vinovată, credeți-mă!”, a replicat ea. „Doamna Cliseru nu cred că va menține o astfel de afirmație în fața justiției și nici în plan public. Și anume că au mințit Carmen Dan și Liviu Dragnea. A fost într-o discuție spontană, abordată brusc de cetățeanul Dragomirescu și a răspuns în felul acesta. Dar doamna Cliseru menține faptul că nu a semnat niciun ordin de intervenție, de atac, practic, al jandarmilor asupra mulțimii din Piață (Piața Victoriei, n.r.) înainte de miezul nopții, conformdigi24.ro

Cheltuieli mai mari pentru bunurile de larg consum. De unde îşi fac românii cumpărăturile?Familiile din România au achiziționat mai des bunuri de larg consum pentru acasă și au plătit cu aproape 5% mai mult la o vizită în magazin, arată un studiu GfK privind evolutia pieţei produselor de uz curent pentru primul semestru. În primele 6 luni, o familie a cheltuit în medie 3,500 de lei pentru bunurile de folosință curentă, cu 270 de lei mai mult decât în primele 6 luni ale anului trecut. Comerțul modern a câștigat în continuare teren în fața celui tradițional. Piața bunurilor de larg consum a înregistrat în prima jumătate a acestui an un avânt de 8,4% în comparație cu perioada similară din 2017. Creșterea vine în egală măsură din inflație (+4%, dublu față de prima jumătate a anului trecut, conform Eurostat), cât și din intensificarea volumelor cumpărate, scrieactualdecluj.ro