Olguţa Vasilescu îi ameninţă pe pensionari şi bugetari că vor suferi dacă PSD nu va mai guverna. Ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu a avertizat pensionarii şi bugetarii că ar trebui să „ştie ce îi aşteaptă” dacă PSD nu va mai fi la guvernare, pentru că opoziţia le va tăia şi impozita pensiile şi salariile. „Este bine ca pensionarii din România să ştie că vor fi direct afectaţi dacă PSD nu va mai fi în măsură să aplice aceste legi (legea salarizării şi legea pensiilor, n.r.) pentru că se va modifica guvernarea. Este bine să ştie ce îi aşteaptă. Ei au mai trăit asta, când s-au tăiat pensii, când s-au impozitat pensii”, a declarat vineri Vasilescu, potrivitAdevarul.

ActualitateFoto: Colaj foto

Reportaj Recorder.ro: Pesta porcină și deznădejdea țăranului român. În timp ce autoritățile încearcă să minimalizeze dezastrul și să transmită că situația se află sub control, prin satele din estul României realitatea se vede cu totul altfel. La Tichilești, în județul Brăila, oamenii au rămas fără porci în bătătură, iar molima s-a întins apoi la ferma de la marginea satului. 35.000 de porci vor fi omorâți, grajdurile se vor închide, iar 150 de săteni își vor pierde locul de muncă. E o imagine apocaliptică, cu oameni deznădăjduiți și dezorientați, care nu înțeleg prea bine ce i-a lovit, potrivitRecorder.ro.

Cum se omoară democraţia. Incapabile să combată populismul, elitele din vest, inclusiv din Germania, reacţionează tot mai isteric la critici chiar rezonabile. Ceea ce le discreditează, perpetuând succesul populist. În România, democraţia nu se omoară doar cu ”bere şi manele”, fără de care, dixit baronul PSD-ist Bădălău, n-ar fi ”petrecere la români”. Că derivele extremiste sluţind răsăritul continentului, de la România pesedizată, trecând pe la unguri şi până-n fosta RDG au de-a face cu moştenirea lor comunisto-securistă e cert şi ar trebui să fie clar oricui. Mai puţin limpede e ce anume distruge democraţia în apusul scutit de comunism. Imigraţia? Terorismul? Manipularea putinistă? Infiltrarea administraţiei, poliţiei şi serviciilor de către extremişti? Sau, mai ales, prostia politicienilor stângii?, potrivitDeutsche Welle.

Istoricul Dennis Deletant: Măsurile luate de PSD pentru a bloca separația puterilor în stat amenință să submineze democrația în țară.”Protestele din august sunt un simptom al unei indispoziții din ce în ce mai mari în societatea românească, indispoziție generată de PSD, care îndepărtează cetățenii de stat”, scrie istoricul Dennis Deletant, specialist în studii ale spațiului românesc și al celui slav, pe blogul The London School of Economics and Political Science, într-o analiză extinsă a situației politice și economice din România. ”Măsurile recente adoptate de PSD pentru a anula separarea puterilor în stat, între guvern și justiție, amenință să submineze democrația în țară și să slăbească capacitatea sa de a rămâne un aliat credibil în NATO și de a respecta valorile fundamentale ale UE”, mai scrie Deletant, potrivitg4media.ro.

Se reunesc sub marea umbrelă a PNL. Un alt lider politic important confirmă strategia politică a grupărilor Iohannis – Băsescu. Prezent la Cluj zilele trecute, omul lui Traian Băsescu și președinte al PMP, Eugen Tomac, nu s-a sfiit să spună deschis că planul formațiunii sale este acela de a susține un candidat comun al forțelor de dreapta, în cursa pentru președinția României. Mai mult, el chiar l-a nominalizat pe Klaus Iohannis, subliniind că au existat întruniri în acest sens, la care a fost prezent și președintele României, împreună cu liderii PNL. ”De domnul Iohannis ați auzit? Cu el și cu liderii PNL am purtat discuții serioase în vederea formării unui pol de dreapta, care să devină o alternativă pentru ceea ce oferă astăzi PSD-ul. ”, potrivitActual de Cluj.

Ziua de rahat a unui şofer din Galaţi: şi-a parcat maşina în cel mai nepotrivit loc. Proprietarul din Galaţi al unui autoturism marca Peugeot a făcut o parcare pe care, cu siguranţă, nu o va uita prea curând. Presat de lipsa acută de parcări din oraş (în Galaţi sunt de două ori mai multe automobile decât locuri amenajate), el şi-a lăsat maşina într-o nişă de la parterul unei clădiri cu mai multe niveluri, fără să bănuiască faptul că va avea parte de o zi de rahat. La propriu! La scurt timp după ce a lăsat maşina acolo, dintr-o conductă de canalizare spartă, aflată chiar deasupra ei, a început să curgă apă şi apoi şi mizerie, care s-a împrăştiat peste tot, scrieAdevarul.