PressOne: Academia SRI își reclamă opt doctori pentru plagiat. Printre ei, un fost șef Antitero și un fost șef SPP

de G.S.     HotNews.ro
Joi, 11 octombrie 2018, 10:16 Revista Presei | Subiectele Zilei


Academia Nationala de Informatii
Foto: animv.ro
Academia Națională de Informații "Mihai Viteazul" (ANIMV) a depus la CNATDCU opt noi sesizări de plagiat care vizează teze de doctorat susținute în această instituție aflată în subordinea SRI, scrie PressOne.ro.

Dintre cele opt sesizări, depuse la începutul acestei luni, patru se referă la tezele unor foști ofițeri superiori din SRI, două vizează foști ofițeri superiori din SPP, iar alte două - un om de afaceri și un fost vicepreședinte ANAF.

Cele mai cunoscute nume de pe această nouă listă de prezumtivi plagiatori sunt Sorin Gabriel Cozma, fost șef al Direcției Generale de Prevenire și Combatere a Terorismului din cadrul SRI, care a trecut în rezervă în vara lui 2017, și Gabriel Naghi, care a fost șef al Serviciului de Pază și Protecție (SPP) în perioada decembrie 2000 - decembrie 2005.

Cinci dintre cele cele opt lucrări asupra cărora planează suspiciuni de plagiat au fost susținute în 2010, primul an în care la ANIMV s-au acordat titluri de doctor, iar alte trei au fost susținute în 2011.

De altfel, mai mult de jumătate dintre tezele de doctorat susținute în 2010 la Academia SRI ridică suspiciuni de plagiat (9 din 16 teze).

Până în acest moment, 85 de persoane au obținut titlul de doctor în Informații și Securitate Națională la Școala Doctorală a Academiei SRI. Asupra a 20 de teze planează suspiciunea de plagiat, adică 23,5% din total. Articolul integral, aici






















Citește pe Știrile ProTV

VIDEO „Mașina viitorului”, lansată de producătorul rus Kalașnikov. Va atinge 100 de km în șase secunde 

Producătorul rus de armanent Kalaşnikov se lansează pe piaţa auto şi vrea să rivalizeze cu Tesla.

712 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version