Predarea în orb – Jumătate dintre profesori nu au fost învățați să predea conform noilor programe școlare. Ministerul Educației știe ce competențe vrea să obțină de la copii, însă nu le spune și profesorilor cum să predea eficient noul curriculum și care este obiectivul noilor programe școlare. Aproape jumătate dintre profesorii întrebați de Institutul de Științe ale Educației NU au fost formați să predea la clasă conform noului curriculum școlar, nici la 5 ani de la începerea schimbărilor. Deși nu au fost la cursuri de formare, 95% dintre profesori spun că au citit acasă programele la materiile pe care le predau. Iar părerea lor despre noul curriculum școlar: în general bună, dar 20% consideră că schimbarea este doar de formă, scrie Edupedu.

subiecteFoto: Colaj foto

Clinică de 9 milioane de euro unde nu lucrează decât trei medici. Craiova are o clinică de cardiologie care a costat 9 milioane de euro, însă acolo lucrează doar... trei medici. Ar mai nevoie de cel puţin patru, doar că posturile sunt blocate de birocraţie. Asta înseamnă că într-un caz precum cel al actorului Florin Busuioc, şansele de supravieţuire sunt reduse. În aprilie anul acesta, baritonul Mircea Tudora se prăbuşea pe scările Filarmonicii din Craiova, după o repetiţie. Aceiaşi oameni care i-au sărit în ajutor şi actorului Florin Busuioc, zilele trecute, au încercat să-l resusciteze şi pe el. În prezent, doar doi medici specialişti şi un rezident lucrează acolo. În noaptea în care actorul Florin Busuioc a avut nevoie de ajutorul doctorilor, au venit de acasă nu doar angajaţii clinicii, ci şi cardiologii spitalului judeţean. „Este neapărat nevoie de personal. Pentru că oamenii aştia nu o pot face zi de zi, din oră în oră, au nişte limite fizice”, spune dr. Constantin Militaru, medic primar cardiologie, scrie Digi24.

Mesaj tulburător al elevilor de la Liceul Gheorghe Lazăr din București: Rămâneţi acasă şi schimbaţi România! Elevii colegiului Gheorghe Lazăr, din Bucureşti, au realizat un clip motivaţional, dedicat Centenarului Marii Uniri, prin care îi îndeamnă pe tineri să nu plece din România „Noi nu vrem să plecăm! Eu vreau să rămân aici, în ţara mea, să lucrez aici şi să îndrept ce nu e ok. Aici e ţara mea, e familia mea, sunt prietenii şi colegii mei, eu vreau să studiez şi să lucrez ca medic în România. Să fac bine oamenii, să-i fac bine pe români. Mesajul meu pentru toţi tinerii, pentru noile generaţii, este unul simplu: Rămâneţi în România! Nu plecaţi, pentru că doar aşa putem îndrepta lucrurile!”, transmite emoţionată Sofia Alexandrescu, elevă în clasa a XI-a la Liceul Gheorghe Lazăr din Bucureşti, scrie Libertatea.

În ţara bunului plac. S-a făcut mult, în România regimului Dragnea. Bine, nu neapărat pentru copii, cărora, deşi cu zecile de mii săraci lipiţi, li s-a luat sub Viorica şi programul cornul şi laptele. Ca să aprecieze şi ei socialismul pesedist, ca Nicoletele cu sâni siliconaţi, buze grase şi conturi şi mai grase prin Costa Rica, Brazilia şi Madagascar, care au bunul simţ să nu ştie decât ce-i foamea de bani şi de putere, nu şi de pâine. Altceva preţuiesc Nicoletele. Drăguţele de ele apreciază ALDE-PSDismul care aduce prosperitate şi palate. De pildă unui C.P. Tăriceanu, prezumtivul beneficiar al unei mite de 800.000 de dolari, reprezentând un comision de 10% pentru aprobarea de acte adiţionale la un contract al statului român cu o firmă austriacă, după cum afirmă DNA. Sau la Mamaia, unde, conform Teleormanleaks, s-a ridicat ”vila lui Dragnea”, cum perspicace şi sagace îi zic localnicii, scrie Deutsche Welle.

Premieră în justiție. Un fost președinte al României dă declarații într-o anchetă internațională. Premieră în justiţie - un fost preşedinte al României a dat declaraţii într-o anchetă internaţională, coordonată din Israel. Traian Băsescu a fost chemat, vineri dimineaţă, la Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce de la Tel Aviv a fost cerut ajutorul procurorilor români. Anchetatorii de acolo investighează mai multe persoane bănuite că ar fi spălat bani obţinuţi din afaceri desfăşurate inclusiv în România. Fostul preşedinte al României a stat aproape patru ore în sediul Direcţiei Anticorupţie din Bucureşti. La ieşire, s-a ferit să dea detalii despre întrebările adresate de anchetatori.Procurorii români nu au comunicat în ce dosar li s-a cerut sprijinul. Însă anul trecut, în august, presa din Israel scria că omul de afaceri Beny Steinmetz şi unul dintre apropiaţii săi, Tal Silberstein, sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie, unele legate de afacerile lor din România. Cei doi sunt judecaţi în lipsă, în dosarul retrocedărilor presupus frauduloase către Paul al României, scrie Digi24.

Jaf pe zeci de mii de hectare de pădure. Zona în care munți întregi au rămas fără copaci. Pe Valea Lotrului, în Vâlcea, munți întregi au rămas fără copaci. Șeful pădurilor din zonă a fost numit de curând șef peste toate pădurile statului. Valea Lotrului este acoperită de aproape 50.000 de hectare de pădure. Până în Valea Oltului sau Petroşani sunt zeci de kilometri, locul e ferit de ochii lumii. Aşa se face că aici s-a întâmplat un adevărat jaf. Pe aceste păduri s-au dat şi încă se dau adevărate bătălii intre satul român şi diverşi indivizi şi organizaţii care vor pădure. În anii 90 statul controla în Vâlcea 265.000 de hectare. Acum mai are doar 93.000. Este deja celebru cazul fostul şef de ocol de la Voineasa, Gicu Deaconeasa, care a pus mâna pe mii de hectare aici, inclusiv în zona în care funcţionează acum pârtia transalpină. Deaconeasa este acum închis pentru 12 ani. Exemplul său nu-i sperie însă pe cei care deţin aici pădure, scrie Stirile ProTv.

Rusia dă târcoale tot mai des României. De câte ori au decolat piloţii români şi cei aliaţi NATO pentru a goni avioanele militare ruseşti.Aeronavele Federaţiei Ruse care au executat misiuni în proximitatea spaţiului aerian naţional sunt de tipul Suhoi(diferite variante), Ilyushin şi Beriev. Conform datelor oficiale oţinute în exclusivitate de “Adevărul” potrivit procedurilor NATO, s-au executat peste 15 decolări reale ale aeronavelor de interceptare aparţinând atât Forţelor Aeriene Române, cât şi forţelor aeriene aliate care execută misiuni de Poliţie Aeriană Întărită. "Măsurile luate de către partea română şi respectiv de către aliaţi sunt în conformitate cu procedurile de operare permanente în cadrul Sistemului de apărare aeriană şi împotriva rachetelor al NATO şi au caracter preventiv, pentru a asigura respectarea prevederilor Legii nr.257/2001, privind modul de acţiune împotriva aeronavelor care utilizează neautorizat spaţiul aerian al României, republicată", a comunicat MApN.