Acord spectaculos pentru asfaltatori și juriști: Guvernul modifică legislația salarială într-o industrie de miliarde. Construcțiile. Angajaţii din sectorul construcţiilor ar putea beneficia de un salariu minim brut de 3.000 lei, iar cel net ar urma să depăşească echivalentul a 500 de euro. Caracterul profund neobișnuit al Acordului constă în amestecul de sume calculate atât în euro cât și în lei, precum și maniera, încă ininteligibilă în care vor fi compensate și subvenționate contribuțiile sociale ale muncitorilor, astfel încât, potrivit Acordului, să nu le fie afectată contribuția la pensie, potrivit cursdeguvernare.ro.

ActualitateFoto: Colaj foto

„Nici în Cluj-Napoca nu se respectă termenele, se claxonează, sunt conflicte violente în trafic“ - miturile regionale, desfiinţate de un profesor ardelean. „Noi, ca ardeleni, spunem că avem valori diferite, dar când te uiţi la implementarea efectivă a valorilor, vedem că uneori nu este cazul. Se spune că în Transilvania nu se întârzie. Despre ce vorbim? În Ardeal se întârzie la fel de mult”, susţine prorectorul pentru cercetare al Universităţii Babeş-Bolyai, Daniel David, autorul „Psihologiei poporului român”. Există o arhitectură comună a românismului care e destul de tare şi a supravieţuit de-a lungul istoriei, chiar dacă aceste regiuni au făcut parte din ţări şi imperii diferite şi/sau, pentru că nu se exclud aceste teorii, că s-a produs o mutare masivă a populaţiei dintr-o zonă în alta, spune David pentru Adevărul.

Acoliţii tiranului. Există în viaţa politică o categorie deosebit de abjectă. E vorba de acolitul tiranilor, de complicele poltron condiţionând existenţa dictaturilor şi a fărădelegilor lor. Conflictul ruso-ucrainean îi oferă o amplă scenă. Alianţa Nordatlantică n-are iluzii privind actul brutal de piraterie comis de ruşi când forţele navale ale lui Putin au capturat, la finele săptămânii trecute, trei nave ucrainene. Totuşi, nici Alianţa Nordatlantică, nici Germania şi Franţa, care conduc Uniunea Europeană, nu se grăbesc să facă pe plac Poloniei şi Estoniei şi să intervină într-un conflict pe care tocmai retractilitatea lor şi laşitatea mai marilor occidentali l-a făcut posibil. Prin urmare, Uniunea Europeană nu va impune sancţiuni. Iar NATO va examina îndelung solicitările disperate ale Kievului. Şi nu va face nimic, scrie Deutsche Welle.

Omul lui Savonea, unicul candidat pentru şefia Secţiei penale a Curţii Supreme. După eliminarea preşedintelui din procedură, numirea o face Secţia pentru judecători a CSM, dominată de gruparea Savonea, pro-PSD. Judecătorul Daniel Grădinaru este unicul candidat pentru şefia Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), iar judecătoarea Laura Mihaela Ivanovici este candidatul înscris pentru şefia Secţiei civile de la Înalta Curte, a anunțat Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) într-un comunicat. Magistratul Daniel Grădinaru este considerat omul judecătoarei Lia Savonea, cel mai influent membru CSM. De altfel, Grădinaru a fost purtătorul de cuvânt al Curţii de apel Bucureşti (CAB), pe vremea când această instanță era condusă de judecătoarea Savonea. Judecătorul Grădinaru a făcut parte din completurile care i-au achitat pe liderul PNL Ludovic Orban şi pe fugarul Sebi Ghiţă, potrivit G4media.ro.

Tișe: ”voi cere să se revoce Hotărârea prin care am dat terenul pentru construirea spitalului regional din Cluj, dacă Ministerul Sănătății mai amână lucrările”. „Am făcut o cerere oficială către autoritățile competente ca noi să facem acest spital, ceea ce e absolut posibil. Eu am făcut o adresă în 19 noiembrie, o solicitare căre ministerul dezvoltării regionale și o solicitare către Comisia Europeană, să analizeze ghidul de finanțare. În mod cert cei care pot modifica ghidul sunt autoritățile din România, însă nimic nu oprește autoritatea din România să o facă pentru că nu există niciun impediment din partea comisiei europene.”, a declarat Tise, potrivit Actual de Cluj.

Guvernul a pornit Pomana Porcului, de Centenar. Majorări de salarii, indemnizații și stimulente, decise în orașul Marii Uniri, Alba Iulia. Salariul minim în construcții va fi crescut la 3.000 de lei brut, profesorii primesc o majorare de 15% pe an, plus două salarii brute pentru „dezvoltare personală și materiale didactice”, în vreme ce veteranii, văduvele de război și invalizii vor primi indemnizații mai mari. Executivul va deschide câte un cont fiecărui copil, în care părinții pot depune anual 1.200 de lei și primesc de la stat alți 600 de lei, scrie Libertatea.

De ce a făcut puşcărie Petre Ispirescu, părintele basmelor româneşti. Deşi n-a mers la şcoală, a fost un autodidact prin excelenţă. Petre Ispirescu, scriitorul care ne-a făcut copilăria mai frumoasă graţie basmelor sale minunate, a avut o viaţă interesantă din foarte multe puncte de vedere. El s-a născut la 1830 într-o mahala a Bucureştiului, în familia frizerului Gheorghe Ispirescu. Într-o mărturisire făcută unui scriitor, Petre Ispirescu a spus în legătură cu educaţia sa că „n-am trecut nici patru clase primare”, dar că mama sa a fost cea care a luat iniţiativa de a-l duce să înveţe să citească la dascălul bisericii din cartierul unde locuiau, potrivit Adevărul.