Lucian Şova, ministrul demisionar al Transporturilor, se declară nemulţumit de activitatea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) şi condamnă gestul de vineri al companiei de a inaugura oficial, prin tăieri de panglici, încă 6,5 kilometri din autostrada A3, un proiect întârziat câţiva ani. Într-o declarație pentru revista Capital, Șova a calificat acțiunea drept o „bufonerie”, afirmând că cei de la CNAIR „ar fi trebuit să fie mai rezervaţi”.

Lucian Sova, ministrul TransporturilorFoto: Agerpres

Întrebat de revista Capital cum cataloghează acţiunea Companiei de Autostrăzi, care a inaugurat "cu surle şi trâmbiţe" câţiva kilometri de autostradă şi aşa întârziaţi, Şova a răspuns că: „E o bufonerie ce s-a întâmplat! Lasă o imagine de neseriozitate. Tai panglici când ştii că proiectul este inaugurat şi recepţionat la timp. Ei pun în umbră eforturile făcute până acum. Ar fi trebuit să fie mai rezervaţi”.

„Eu nu încurajez inaugurările de niciun fel. Sunt lucrări şi-aşa începute de mult şi întârziate. Îmi cer scuze românilor pentru bufoneria de ieri (vineri, 14 decembrie, n.r.). Autostrăzile reprezintă un obiectiv al CNAIR. Dar nu au avut acordul meu pentru tăiatul panglicilor, însă nici nu le puteam 'tăia mâinile'. Să tăiem panglici cu orice eveniment arată că sunt nişte bufoni. Eu nu sunt co-autor la aşa ceva. Comportamentul reprezentanţilor CNAIR este indecent”, a mai declarat ministrul Transporturilor pentru Capital.

Întrebat de asemenea dacă e mulţumit de activitatea CNAIR, ministrul Transporturilor a spus că „nu, nu este mulţumit”. „Toate lucrările pe şantiere au fost făcute ca urmare a presiunilor făcute de mine şi de secretarii de stat. Este o diferenţă între km de autostradă construiţi şi cei pe care se poate circula. Eu am spus mereu că vom da în folosinţă 60 km de autostradă şi aceştia sunt funcţionali”, a susținut Lucian Şova.

Cei 6,5 km din autostrada A3 de la Şoseaua de Centură şi până în zona Pipera/Petricani au fost deschişi circulaţiei rutiere vineri pe seară, la peste şase ani de când restul autostrăzii spre Ploieşti a fost inaugurată. Acum, practic, autostrada București - Ploiești intră până în Capitală și se descarcă în Şoseaua Petricani printr-o intersecţie în „T”, semaforizată, iar pe parcurs are şi un giratoriu la intersecţia cu strada Gherghiţei. Pe cei 6,5 km autostrada este luminată, are trei benzi pe sens, fără bandă de urgenţă, trece peste linia CFR Bucureşti - Constanţa şi are un nod rutier și cu strada Popasului.

Lucian Şova a demisionat din poziția de ministru al Transporturilor la data de 22 noiembrie, în contextul recentei remanieri guvernamentale, dar decretul de demitere al acestuia nu a fost semnat de președintele Klaus Iohannis.