Recorder.ro scrie că, înainte de a fi numită șefă la ANAF, Mihaela Triculescu a fost șefa compartimentului financiar-contabil al firmei de curățenie a Primăriei Cârcea din județul Dolj.

Mihaela Triculescu, presedintele ANAFFoto: Guvern

Semnătura sa, sub această titulatură, poate fi găsită pe raportul de raportul de activitate din 30 ianuarie 2017 al SC Servicii Publice Cârcea SRL, o comună cu 3.400 de locuitori din județul Dolj. Un raport similar este semnat de actuala șefă a Fiscului și în 2014.

Cei de la recorder.ro l-au sunat pe Valerică Pupăză, primarul comunei Cârcea, care a preferat însă să nu comenteze prea mult.

„Dați-mi voie să nu vă dau răspunsuri la întrebările dumneavoastră. A fost contabilă la noi și mai multe nu am ce să spun. Lăsați-mă să mă opresc aici”, a declarat Valerică Pupăză.

Potrivit surselor Recorder, „în spatele „miracolului” care a propulsat-o pe Mihaela Triculescu de la Primăria Cârcea la conducerea ANAF se află influența lui Darius Vâlcov, consilier personal al Vioricăi Dăncilă”.

„În urmă cu două luni, același Vâlcov trăgea sforile pentru numirea Adrianei Cotel în funcția de șefă a Agenției Naționale a Medicamentului, o altă instituție-cheie a statului român. Și Adriana Cotel are o biografie confuză, fără niciun fel de expertiză care ar putea să o recomande pentru șefia unei instituții care avizează fiecare medicament și dispozitiv medical care pătrunde pe piața românească.

De altfel, Mihaela Triculescu și Adriana Cotel se cunosc foarte bine, fiind asociate în firma Inspire General SRL, înființată în 2015 și a cărei cifră de afaceri abia a atins câteva zeci de mii de euro în ultimii ani”, mai scrie publicația citată.