Firmele cu datorii la Fisc, inclusiv cele controlate de stat, vor putea primi înlesniri la plată pe o perioadă de maximum 7 ani, la cerere, acest mecanism urmând să fie o alternativă la eșalonarea la plată din prezent, arată un proiect de ordonanță de guvern obținut de Profit.ro.

Sediul ANAFFoto: Agerpres

Mecanismul va fi disponibil o perioadă de șase luni. Înlesnirea la plată va fi acordată sub forma unei restructurări a obligațiilor bugetare.

Astfel, proiectul „propune un mecanism alternativ procedurii de acordare a eșalonării la plată, reglementată deja în Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, respectiv un mecanism de acordare a înlesnirilor la plată pe o perioadă de maxim 7 ani, la cererea debitorilor persoane juridice, de drept public sau privat”.

De înlesnirea la plată propusă pot beneficia toți contribuabilii, persoane juridice de drept public sau privat, fără nicio discriminare, respectiv atât persoanele juridice de drept privat constituite, în mod liber, în una dintre formele prevăzute de lege cât și persoanele juridice de drept public înființate prin lege sau prin acte ale autorităților administrației publice centrale sau locale ori prin alte moduri prevăzute de lege", se arată în documentul citat de profit.ro.

Înlesnirea la plată va fi sub forma unei restructurări a obligațiilor bugetare, respectiv pentru toate obligațiile bugetare principale înscrise în certificatul de atestare fiscală, restante la 31 decembrie 2017 și neachitate până la data emiterii certificatului de atestare fiscalā.

Mai multe pe profit.ro