Subiectele zilei: Laura Codruța Kovesi în continuă luptă cu statul/ Obiectivul este ca fosta șefă a DNA să fie arestată; Se întoarce Coposu în mormânt. PNŢCD a făcut alianţă cu PSD pentru alegerile europarlamentareș Oamenii din Casa Speranței. Un documentar mai mult despre viață și mai puțin despre moarte.
Laura Codruța Kovesi în continuă luptă cu statul. Fosta şefă DNA Laura Codruţa Kovesi a declarat, joi, după mai mult de şase ore de audieri la Secţia de investigare a magistraţilor, că are interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul său. Potrivit unor surse Laura Codruța Kovesi ar fi fost pusă sub control judiciar având calitatea de inculpat. Mai mult de atât, se vehiculează faptul că i-ar fi interzis și să părăsească țara. Augustin Zegrean a vorbit la Digi24 despre situația actuală a fostei șefe a DNA. El a spus că „s-au speriat atât de tare de Kovesi”, încât totul „a intrat în vrie” și că se va face totul ca Laura Codruța Kovesi să nu reușească să obțină postul de procuror-șef la Parchetul european. „S-ar putea să n-o mai vedem pe doamna Kovesi, să nu mai iasă de acolo, de la Secția specială pentru investigarea magistraților. Obiectivul este ca fosta șefă a DNA să fie arestată, dar deocamdată Secția nu-și asumă asta, o iau progresiv”, spune Cristian Tudor Popescu.
Bun de citit:
Diferența dintre nemți și români în business explicată de un german stabilit în România: noi nu ne apucăm de treabă până nu avem un șef, voi nu faceți treabă pentru că aveți prea mulți șefi. O poveste nemțească - de la un neamț care a stat mulți ani în România și e mai român ca mulți dintre noi. După multă vreme de lucrat cu români, și-a dat seama care e diferența între români și nemți în business, în general. Nemții nu se apucă de treabă până nu au un șef care să îi conducă, românii nu fac treabă pentru că au prea mulți șefi, scrie Republica.
Fotbalul celor care se opun destinului. Naționala nevăzătorilor s-a calificat la Euro 2019. Minge cu clopoței și ochelari de cauciuc. O echipă mixtă a cotidianului Libertatea a mers la antrenamentul de marți dimineață al tricolorilor. I-am fotografiat, i-am filmat și am stat de vorbă cu selecționerul Sorin Lăpădatu și cu liderul echipei tricolore, Mihai Nistor, descoperind, la rându-ne, regulile care fac posibil jocul lor special și ascultându-le poveștile de viață. România a învins miercuri Belarus (3-0), apoi azi Georgia (2-1), iar cu Grecia se va duela sâmbătă, scrie Libertatea.
Oamenii din Casa Speranței. Un documentar mai mult despre viață și mai puțin despre moarte. În 1992, cetățeanul englez Graham Perolls merge cu un braț de acte la Direcția Sanitară Brașov ca să înființeze prima fundație de îngrijiri paliative din România: „Hospice Casa Speranței“. Funcționarii brașoveni se uită lung la cuvântul „paliativ“ și istoria păstrează replica unuia dintre ei: „Asta și magia albă ne mai lipseau“. Al doilea cuvânt-problemă în propoziție era „fundație“. O fundație care oferea tratament medical gratuit pentru bolnavii de cancer cu dureri insuportabile, scrie Recorder.

Povestea tinerei din Bacău care ține spectacole de stand-up comedy în Europa în patru limbi diferite și l-a făcut pe Seinfeld să râdă
INTERVIU Vestea bună și vestea proastă despre tulpina SARS-CoV2 din Africa de Sud, confirmată în premieră în România: Cât de ușor se transmite și cât de eficiente sunt vaccinurile împotriva ei?
Noua LISTĂ a țărilor din zona galbenă / Republica Moldova, Italia, Spania, Franța sau Marea Britanie, pe listă
Unul din cei doi pacienți din România infectați cu tulpina africană a SARS-COV2, fosta jurnalistă Liana Alexandru, povestește aventura sa COVID-19: cum s-au încurcat rezultatele testelor și cum voluntarii au salvat situația
CDC-ul american are un ghid cu sfaturi în cazul unei apocalipse zombi / Dr. Seuss, în topul vânzărilor Amazon după ce a fost acuzat de rasism / Nou film Star Trek, nou serial Terminator, confirmate
FOTOGALERIE Primăria Capitalei a montat anul trecut 500 de stații STB noi, de aproape 10.000 de euro bucata. Deși nu le-a plătit încă, o parte au fost deja vandalizate