Subiectele zilei: Există, de fapt, o campanie electorală pentru europarlamentare?; 9 mai: unii cu Europa, alții cu „Partidul, Ceaușescu, România”; 1.300 de victime în 3 luni. Harta violenței domestice în România

de Cristina Filip     HotNews.ro
Marţi, 7 mai 2019, 5:34 Revista Presei | Subiectele Zilei


subiecte
Foto: Colaj foto
Partidele politice și propunerile pentru CCR. Președintele Klaus Iohannis a semnat luni decretul privind numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională a Siminei Tănăsescu pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 9 iunie 2019. Ca reacție, judecătorul CCR Petre Lăzăroiu, cel care ar urma să fie înlocult de fostul consilier prezidenţial Simina Tănăsescu, susţine că se bucură de nominalizarea preşedintelui, menţionând că ea este un profesionist al dreptului. Partidele și-au numit, de asemenea propunerile. Astfel, PSD îi propune pe Gheorghe Stan și pe Cristian Deliorga, propuneri pe care Ludovic Orban le-a criticat susținând că social-democraţii doresc să folosească CCR ca pe un instrument politic. PNL îi susține pe liberalii Daniel Fenechiu și pe Ioan Cupșa, iar USR pe avocații Mircea Ursuța și Vlad Ștefan.

Există, de fapt, o campanie electorală pentru europarlamentare? Candidații sunt necunoscuți, subiectele - de interes național: campania pentru europarlamentare nu e deloc ușoară. Au populiștii de dreapta mai multe șanse? Unde sunt pro-europenii? Alegerile pentru Parlamentul European nu au mare trecere la public. Numai 43 la sută dintre cele 445 milioane de cetățeni cu drept de vot au fost la urne în 2014. Experții preconizează că nici la scrutinul de la sfârșitul lui mai, prezența nu va fi mult mai mare. Aceasta scade constant, de la primele alegeri europarlamentare, din 1979. În acele vremuri, participarea era de 62 procente, scrie Deutsche Welle.

9 mai: unii cu Europa, alții cu „Partidul, Ceaușescu, România”. Doamna Dăncilă se plânge că nu a fost invitată de președintele Iohannis la Sibiu. Nu e clar unde dorea doamna premier să fie invitată. La ce? Ca să ce? Probabil ca să „make a photo” la ușă, deoarece la Consiliul European nu putea să intre. Tratatul de la Lisabona și două decizii ale Curții Constituționale din România spun că doar unul intră, și acela e președintele României. Premierul n-are nicio treabă cu Consiliul European decât dacă președintele este indisponibil și-l deleagă expres pe primul ministru să-i țină locul, scrie Republica.

În timp ce o secție a unui spital a fost închisă din cauza infecțiilor, un alt spital va monitoriza dacă medicii se dezinfectează. Secţia ATI a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mehedinţi a fost închisă după identificarea bacteriei Acinetobacter. Patru pacienţi s-au infectat cu această bacterie la finalul lunii aprilie, toţi cei patru au murit între timp. Este vorba de aceeaşi bacterie care a ucis 13 oameni la începutul anului în Spitalul Marius Nasta, scrie Digi24. Pentru a preveni apariția unor astfel de cazuri și infectarea pacienților, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase "Victor Babeş" din capitală ar putea fi primul spital din România care monitorizează dacă medicii se dezinfectează pe mâini atunci când interacţionează cu pacienţii. Sistemul ar putea fi implementat până la finalul anului, dacă unitatea medicală va face rost de banii necesari.

Poveștile morților de sub autostrăzi. O zi pe un șantier arheologic de pe traseul unei mari lucrări de infrastructură sau cum dispare lent arheologia românească. Podul dintre Tulcea și Brăila se construiește într-o atmosferă plină de scepticism. Unele voci spun că, în ciuda asigurărilor date de autorități și de constructor, podul nu se va construi. Alții, în schimb, ridică problema utilității acestui pod. „De ce, oare, este nevoie de un pod între Tulcea și Brăila? La ce folosește el?”, se întreabă lumea prin presa centrală, pe Facebook și prin alte părți pe unde abundă informația de calitate. Într-adevăr. De ce să scurtezi drumul mărfurilor din Moldova și nordul Munteniei spre portul Constanța cu 50-60 de kilometri?, scrie Libertatea.

Dosarul Revoluţiei. Ce a spus Nicolae Ceauşescu despre Ion Iliescu. În rechizitoriul din Dosarul Revoluţiei, dosar în care Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru crime împotriva umanităţii, apar mărturiile mai multor ofiţeri din garnizoana Târgovişte, unde a fost judecat şi executat fostul dictator. Ofiţerii le-au povestit procurorilor reacţia cuplului Ceauşescu la ştirea că Ion Iliescu se află la conducerea ţării. „Cine mă!? Spionul ăla sovietic? Tu nu m-ai lăsat sa-l termin!” a fost reacţia lui Ceauşescu, potrivit Adevarul.

1.300 de victime în 3 luni. Harta violenței domestice în România. Doar una din trei victime ale violenţei domestice merge în instanţă, pentru a cere protecţie împotriva agresorului. O arată datele Ministerului de Interne din primele luni ale anului, după intrarea în vigoare a ordinelor de protecţie provizorii. Acestea sunt emise direct de poliţist, într-o procedură mult simplificată, de îndată ce victima sună la 112. Sunt valabile doar câteva zile, timp în care, de multe ori, victimele renunţă la demersuri în instanţă, potrivit Digi24.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















3643 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by