Guvernarea ineficientă, corupția endemică și infrastructura țin România pe loc. Guvernarea și corupția sunt cele mai mari probleme ale României identificate de un raport al Legatum Institute, care analizează drumul de la sărăcie la prosperitate, pe baza datelor de la FMI, BM, precum și alte instituții. Raportul despre România se bazează pe date de la FMI, Banca Mondială, precum și alte instituții internaționale și arată o situație contradictorie - există un solidă bază pentru dezvoltare, dar, în aproape orice domeniu analizat, sunt mari decalaje față de celelalte țări europene, potrivit Radio Europa Libera.

subiecteFoto: Colaj foto

Surse: Cine se pregăteşte să candideze la şefia PSD. Viorica Dăncilă pleacă favorită la Congresul PSD datorită funcţiei de premier. Potrivit unor surse social-democrate, Dăncilă le-a transmis liderilor PSD din teritoriu că, în cazul în care nu va fi aleasă preşedinte plin, ia în calcul să demisioneze de la Palatul Victoria. Astfel, social-democraţii ar fi în situaţia de a pierde guvernarea, un scenariu sumbru, în condiţiile în care partidul ţine cu dinţii de Putere, în ciuda rezultatului catastrofal de la alegerile europaralmentare. „Practic, noi nu o votăm neapărat pe Dăncilă, ci votăm în primul rând rămânerea la guvernare până după alegerile prezidenţiale, când vom trage o nouă linie“, susţine unul dintre liderii PSD pentru Adevărul.

Șofer român de TIR, considerat erou în Italia după ce a convins un tânăr să nu se sinucidă. Şoferul de TIR care a salvat sâmbătă de la moarte un tânăr în Italia este român. În vârstă de 30 de ani, el lucrează pentru o firmă de transport din Napoli şi graţie gestului său a ajuns erou în presa din Peninsulă. Întâmplarea a avut loc în apropiere de Milano, unde un tânăr de 19 ani voia să se arunce de pe un pod. Românul a oprit sub pod, s-a urcat pe semiremorcă şi a discutat cu el minute bune. L-a convins, într-un final, să nu se arunce în gol, iar italianul i-a sărit în braţe, gest filmat de zecile de oameni aflaţi în zonă, potrivit Digi24.

Video-experiment: Șofer în centrul capitalei, caut loc de parcare gratuit. Primăria Capitalei cere 10 de lei pe oră șoferilor care parchează în centrul Bucureștiului, astfel că majoritatea spațiilor amenajate sunt pe jumătate goale. În schimb străduțele și trotuarele unde se parchează gratuit sunt ticsite de mașini. Iar dacă spunem că se parchează gratuit, nu înseamnă că este și regulamentar. De cele mai multe ori, mașinile cocoțate pe trotuare blochează accesul pietonilor, iar cele lăsate la marginea drumului sunt lăsate în zone unde parcarea e interzisă. În ambele cazuri, legea prevede o amendă de până la 2.000 de lei și ridicarea autoturismului. Teoretic. Practic, prea puțini sunt cei sancționați, potrivit Libertatea.

Comisia Europeană: 1.000 de cazuri de dezinformare la alegerile europene. Comisia Europeană a anunţat că au fost prezentate progresele înregistrate în combaterea dezinformării şi principalele concluzii desprinse din alegerile europene, ”ca o contribuţie la discuţiile liderilor UE de săptămâna viitoare”, iar din ianuarie, 1.000 de cazuri de dezinformare au fost detectate, faţă de 434 în aceeaşi perioadă anul trecut. Instituţia precizează că protejarea proceselor şi a instituţiilor democratice din UE împotriva dezinformării este o provocare majoră pentru societăţile de pe tot globul. Pentru a face faţă acestei provocări, UE a luat inițiativa şi a instituit un cadru solid de acţiune coordonată, care respectă pe deplin valorile europene şi drepturile fundamentale, scrie News.ro.

România, pe locul al doilea la cererile de extrădare din Londra. 1750 de români certați cu legea se ascund în Marea Britanie. România se află pe locul al doilea între țările care au cerut extrădarea din Marea Britanie a unor cetățeni români pe numele cărora au fost emise mandate europene de arestare. Între ei, Puiu Popoviciu și Alexander Adamescu, pe care un Brexit fără acord i-ar avantaja. Pe primele locuri se află Germania, cu 2.975 de mandate, și Polonia, cu 2.174 emise. Însă, Polonia este țara care a cerut extrădarea celui mai mare număr de cetățeni proprii, iar România se află pe locul al doilea, potrivit Radio Europa Libera.

Drame ascunse de tatuaje: „Fac asta de doi ani și nimic nu s-a schimbat”. Violenţa conjugală e un subiect încă în mare parte tabu în societatea noastră - o epidemie ascunsă în spatele uşilor închise. E o problemă de care femeile din Rusia sunt conştiente în mod acut. În ciuda faptului că din cauza ei mor aproximativ 14 000 de femei în fiecare an, guvernul a micşorat importanţa anumitor forme de violenţă conjugală, clasificându-le drept contravenţii. Femeilor supravieţuitoare, cicatricile fizice cu care au rămas le amintesc în mod dureros de trecut. Însă artista tatuatoare Jenia Sahar le ajută pe femei să-şi transforme rănile în opere de artă. Pe clientele ei, această formă de terapie le ajută să se simtă din nou bine în pielea lor, potrivit Digi24.