​Dăncilă: Nu demisionez din Guvern dacă pierd la Congres. E bine ca preşedintele să fie şi şeful Executivului. Am văzut ce s-a întâmplat, s-a ajuns la al treilea Guvern. Dacă pierdeţi la Congres, vă daţi demisia din Guvern? „Nu! Categoric, nu! Nu voi condiţiona cele două lucruri, dar pornesc de la premisa că este bine ca preşedintele partidului să fie şi şeful Executivului. Noi am mai avut această experienţă în care preşedintele partidului nu a fost prim-ministru şi aţi văzut, suntem la al treilea guvern. Eu sunt un om al echilibrului şi al consensului. Dar dacă colegii şi colegele vor hotărâ acest lucru, bineînţeles, mă voi supune votului majorităţii”, a spus Viorica Dăncilă pentru Adevarul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Pe urmele lui Niculae Moromete, la Evaluarea Națională: În Siliștea Gumești, nuielușa de gutui nu avea răbdare cu elevii. În poarta Școlii Gimnaziale Marin Preda din Siliștea Gumești, tătici în ținute sport și mămici în colanți și bluze de vară își încurajează candidații la Evaluarea Națională. Dar cei mai mulți dintre cei 30 de elevi vin fără însoțitor, în grupuri mai mici sau mai mari. Se adună în curtea școlii, pășesc agale prin iarba înaltă când directoarea îi cheamă în clase. Copiii din Siliștea Gumești sunt în tendințe: au teniși de firmă, blugi mulați, cămăși tip tunică, tricouri deasupra buricului. S-ar camufla fără probleme printre puștii de la București, scrie Libertatea.

Claus Ruhe Madsen - primul străin ajuns primar general în Germania. Claus Ruhe Madsen este noul primar general al oraşului Rostock, deşi nu deţine cetăţenia germană. El este danez. Alegerea sa a fost posibilă graţie unei recomandări europene, care însă nu este valabilă peste tot. Dacă ar fi existat hipsteri pe vremea vikingilor, probabil că ar fi arătat ca noul primar general al oraşului Rostock, Claus Ruhe Madsen. Danezul în vârstă de 46 de ani poartă o barbă de viking, căruntă, lungă şi deasă. Madsen se defineşte ca "european şi rostockez". El nu a fost niciodată interesat să dobândească un paşaport german, scrie Deutsche Welle.

Opoziția a câștigat: „Bine că a picat”. „Chiar vreți să veniți la guvernare?…” i-a întrebat premierul Viorica Dăncilă pe parlamentarii opoziției parlamentare. Răspunsul cinstit este că NU. Nimeni nu are acum interesul să rânească după PSD cu un an înainte de alegerile la termen. Întrebarea cinstită a doamnei premier ar fi trebuit să sune așa: „Chiar vreți să veniți la guvernare după noi?” Oricine vine la guvernare după PSD va trebui să înceapă un vast șantier de renovare a țării. Să repari tot ce a stricat Liviu Dragnea în Justiție și Darius Vâlcov în economie, notează Republica.

De ce nu mai vrea nimeni să conducă România. Dar pentru ei tanti Viorica e mai mult decât un șofer. E un airbag uman. De-aia mai toată lumea se uită la ea cu atenție zilele astea, ba unii chiar cu telefonul pornit, să prindă accidentul. Sunt curioși cum va rezista coafura. De fapt, România nu mai e condusă de ei. România e deja a noastră. Totul e să realizăm la timp că Marele Volan s-a spart în milioane de mici volane, în mâinile fiecăruia dintre noi, potrivit Digi24.

Raport ONU: Populația Globului, în cădere liberă. Ce se va întâmpla cu omenirea până în 2100. Populaţia globală ar putea ajunge la 11 miliarde de locuitori în anul 2100. Estimarea a fost revizuită în jos faţă de anul 2017, când ONU a prognozat pentru anul 2100 o populaţie mondială de circa 11,2 miliarde de locuitori. Diferenţa a rezultat din natalitatea în scădere în tot mai multe ţări. Până în 2050, este prognozat ca numărul locuitorilor planetei să crească la 9,7 miliarde de la 7,7 miliarde în 2019, conform incont.ro

Zeci de locuri în universități dedicate rromilor, se ocupă cel mult jumătate; dintre studenți 30% renunță pe parcurs. Prorector clujean: ”cerințele probabil sunt foarte dure pentru ei”. La Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca doar la ciclul de învățământ la distanță sunt disponibile 60 de posturi pentru etnia rromă, la master -25, iar la doctorat – 9. La licență, anul trecut de exemplu, s-au înscris doar 30 de candidați pe 60 de locuri, iar la master – cel mult 15, pe cele 25 de posturi. Locurile neocupate se repartizează specializărilor unde sunt mai mulți candidați, după finalizarea procesului de admitere, conform Actual de Cluj.

Mamaia, într-un top 10 al celor mai frumoase plaje din Europa. De ce este comparată cu Miami. În 2019, staţiunea Mamaia face concurenţă suratelor sale din Spania, Italia şi Grecia, fiind inclusă într-un top 10, cele mai frumoase plaje din Europa. Staţiunea Mamaia a devenit vedetă pe European Best Destination, o platformă online cu cele mai frumoase plaje şi destinaţii de pe continent unde milioane de turişti văd fotografii şi află informaţii despre locurile pe care le pot vizita. Cele mai apreciate sunt apoi promovate gratuit în întreaga lume. Anul acesta, pentru prima dată, staţiunea Mamaia este în topul plajelor pe care turiştii trebuie să le viziteze, conform Vacantalamare.stirileprotv.ro

Tot ce trebuie să știi despre încercarea opoziției de a da jos Guvernul Dăncilă. PSD și ALDE nu mai pot fi dați jos prea ușor. Dacă nu ai fost la vot în 2016, atunci trebuie să știi că prin absența ta și a celorlalți ca tine, PSD și ALDE au reușit să adune împreună peste 51% din voturile exprimate, adică suficient cât să nu piardă guvernarea până în 2020. ALDE și-a dovedit forța reală la europarlamentare, când nu a mai trecut pragul, deci dacă la alegerile din 2016 ar fi fost o prezență cel puțin la fel de mare ca în 26 mai, atunci PSD nu mai avea acum acest aliat de nădejde cu care să se agațe de putere, scrie Vice.