Pesediştii, strâns uniţi în jurul... În jurul cui? Imediat după dezastrul de la europarlamentare şi după întemniţarea lui Liviu Dragnea, în PSD s-a instaurat prioritatea zero: unitate. Partidul să rămână unit, nimic altceva nu contează. Acum îi lipsesc partidului două dintre ingredientele care, altă dată, îi asigurau supravieţuirea şi, ulterior, succesul: dimensiunea şi liderul. Din cei 30 de ani scurşi de la revoluţie, PSD a exercitat puterea vreme de 22 de ani: 19 ani direct şi 3 ani prin interpuşi, scrie Adevarul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Contratimp românesc. De ce a eşuat moţiunea de cenzură? Între altele şi pentru că după alegeri şi închiderea lui Dragnea mulţi s-au calmat. Nu puţini politicieni profită şi trag cinic de timp, de parcă ar avea viitorul şi puterea în buzunar. În loc să se gândească serios la nevoile de imagine ale unei candidaturi prezidenţiale şi la semnalul pernicios lansat de o participare la competiţia pentru PE, Dacian Cioloş s-a grăbit să apuce strâns cioara europarlamentarismului din mână, lăsând vrabia şefiei statului să zboare unde-o vrea, conform Deutsche Welle.

Paşapoartele temporare eliberate în 3 zile se mai dau doar cu adeverinţă de la medic. În lipsa unor documente care să certifice o urgenţă reală, cel mai repede puteţi să obţineţi un paşaport în două săptămâni. În timp ce unii au aflat în fata ghişeului că riscă să piardă din această cauză vacanţa, alţii au întâmpinat obstacolele clasice din fiecare an: cozile şi sistemele electronice defecte. Pe copiii sub 14 ani, părinţii îi pot scuti de corvoadă de a mai sta la rând ca să îşi facă paşaport. Dacă părinţii aleg un paşaport temporar, îi pot lăsa pe cei mici acasă. Trebuie să vină aici cu cerificatul de naştere şi câteva poze, potrivit Stirile Protv.

O mamă a făcut ce nu a putut Ministerul Educației: Evaluarea Națională accesibilă pentru elevii cu dislexie. Ana a susținut marți Evaluarea Națională la limba română. Ea poate rezolva subiectele la fel de bine ca oricare alt copil silitor, numai că are nevoie de mai mult timp și de materiale didactice specifice nevoilor ei. În ochii statului român însă, ea nu este un tânăr cu un potențial uriaș, ci un copil cu CES (cerințe educaționale speciale), unul dintre cei peste 60.000 de copii cu CES, după cum arată datele Centrului European pentru Copiii cu Dizabilități. Părinții Anei au făcut ceea ce statul român nu și-a permis: servicii de recuperare și dezvoltare , notează Libertatea.

PSD joacă la două capete: Guvernul promite creșterea pensiilor, iar Senatul, în care are majoritatea, o respinge. Membrii Guvernului, în frunte cu premierul Viorica Dancila, s-au grăbit să dea asigurări pensionarilor că vor avea pensiile mărite de la 1 septembrie, așa cum li s-a promis, deși Legea pensiilor a fost respinsă în Senat. Aceștia dau vina pe opoziție pentru respingerea votului, deși chiar numeroși senatori PSD au lipsit în momentul votului. La rândul sau, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, da asigurări că sumele necesare majorării pensiilor de la 1 septembrie sunt prinse în bugetul pe anul acesta, notează Wall-street.

Aglomeraţie, căldură şi nervi în tramvaiele din București. „Este oribil, mai bine mergi pe jos”. A venit vara, temperaturile au crescut, însă în mijloacele de transport în comun aerul condiţionat este un lux. Primăria promite şi în această vară că va cumpăra tramvaie noi. Greamurile deschise sunt singura sursă de aer în cutiile încinse de pe şine. Căldura este suportabilă, sunt de părere controlorii. Directorul STB a anunţat la începutul lunii că Primăria a început licitaţia pentru cumpărarea a 100 de tramvaie noi. Primăria Capitalei nu face deocamdată public situaţia în cifre a parcului de tramvaie, relatează Digi24.

Un milionar american, însurat și cu 8 copii, s-a îndrăgostit nebunește de o moldoveancă, iar în două luni i-a alimentat contul cu sute de mii de dolari. Fiindcă nu le-au crezut povestea de iubire, autoritățile și o bancă comercială din Brașov au pus sechestru pe banii fetei din Onești. Ca semn al iubirii, americanul cu afaceri în ouă și în găini a vărsat în conturile fetei o avere în intervalul 19.04.2018-21.06.2018. Pe 26 septembrie 2018, somată de Raiffeisen, maseuza și-a scos banii din cont, iar la câteva străzi depărtare a fost oprită de mascați. Investigatorii caută probe ca să-și justifice ”deranjul”, neputând dovedi, deocamdată, dacă este vorba despre spălare de bani sau despre sume provenite din activități ilicite, relatează Libertatea.

Omul care s-a pus cu mafia lemnului din România. E posibil să nu fi auzit niciodată de inginerul silvic Mihail Hanzu, unul dintre apărătorii pădurilor virgine din România sau unul dintre cei care susțin necesitatea specializării procurorilor care se ocupă de defrișările ilegale, după modelul DNA. Mihail Hanzu l-a înregistrat pe primarul din Săliște, în timp ce acesta îi spunea să se uite în altă parte, apoi a făcut sesizări la procurori: „Am trimis trei scrisori: la președinție, la prim-ministru, la șefa DNA, dar simțeam că toate demersurile duceau spre mușamalizare. Și atunci m-am dus la RISE Project, mi-am dat seama că altă variantă nu exista”, își amintește acum inginerul silvic conform Vice.