Magnatul minier Frank Timiș, fondatorul afacerii “Roșia Montană”, a câștigat sute de milioane de dolari după ce a intrat brutal într-o afacere cu zăcăminte petroliere din Africa de Vest, luate ieftin de la statul Senegal și revândute unuia dintre cei mai mari producători de petrol din lume, cu un profit uriaș, scrie Rise Project.

Frank TimisFoto: Rise Project

”Omul de afaceri de origine română, stabilit apoi în Australia, a câștigat între 250 și 600 de milioane de dolari din petrolul și gazele din Vestul Africii. Pentru asta, Frank Timiș, urmărit de acuzații de fraudă, corupție și înșelătorie în toate afacerile pe care le-a derulat, s-a bazat pe sprijin de la familiile a doi președinți senegalezi.

Tranzacția vest-africană este încă un capitol în cariera pestriță, întinsă pe zeci de ani, a lui Frank Timiș, care, în vârstă de 56 de ani, a fost condamnat de două ori pentru trafic de heroină, conform relatărilor din presa australiană. Românul a făcut avere în sectorul minier și petrochimic, obținând drepturile de exploatare pentru zăcăminte uriașe în țări sărace și dominate de lideri corupți”, spun jurnaliștii Rise Project în articolul ce poate fi citit integral aici.