Jurnalista Oana Mosil despre cum cazul de la Caracal poate naște un #metoo românesc: „Am 29 de ani și încă mi-e teamă să merg singură, noaptea, pe stradă!” Am 29 de ani și încă mi-e teamă să merg singură, noaptea, pe stradă. Mă rugam să vină autobuzul, mă prefăceam că vorbesc la telefon, mă duceam mai încolo. Odată am vorbit despre tot ce simt, am descris oamenii care mă sperie la ora 2:30 AM, cu reportofonul pornit, ca să creadă un tip din stație că sunt cu cineva, chiar dacă nu fizic. Credeam eu că asta mă ajută”, a scris Oana Mosil pentru Libertatea.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Țara Alexandra. România are nevoie mai mult decât de simpla trecere în eșalonul secund a incompetenților care au permis cazul Alexandra. Altfel va deveni Țara Alexandra.”Lumea este reticentă să dea declaraţii. Le este teamă oamenilor să sune la 112 pentru că se află cine a sunat şi intră peste ei în casă”, povestește, citat de Digi FM, primarul din Dobrosloveni, satul din apropiere de Caracal, de unde a dispărut, zilele trecute, adolescenta Alexandra Măceșanu, nefericita protagonistă a complicatului caz care a inflamat din nou sentimentele românilor față de instituțiile care ar trebui să asigure siguranța cetățenilor și încrederea în liniștea publică, notează Deutsche Welle.

Românii le cer iertare fetelor ucise: „Am greșit cu toții“. „Am greșit cu toții“ este expresia unui eșec comun. Deși extrem de puțini, oamenii care s-au oprit pentru o clipă în fața Ministerului de Interne au încercat să transmită ceva: că am greșit lăsând țara pe mâna unor politicieni care nu demult le cereau iertare infractorilor din pușcării, că am greșit tolerând sau încurajând corupția din rândul polițiștilor, că am greșit ignorând violențele de tot felul din imediata noastră apropiere. Suntem, din nou, în dimineața unei înfrângeri colective, notează Recorder.

Am fost operatoare la 112. Mândria mea a murit încet și a fost înlocuită de o rușine imensă. Cert este, așa cum îi spuneam unui prieten în seara asta, că, dacă n-aș fi ieșit deja din sistem, ieșeam acum cu siguranță. Plecați, toți! Voi, cei buni, plecați acum! Nu mai girați incompetența ucigașă a celorlalți! Nu mai permiteți să fiți băgați în aceeași oală cu ei! Nu mai munciți pentru ei sau în locul lor! Sistemul trebuie dărâmat și reconstruit de la zero, e singura șansă, relatează Republica.

Ziarul de Iași: Noi vrem autostradă! Ce mai putem face ca să fie construit un drum modern în zonă. Premierul Viorica Dăncilă s-a plâns că a fost "izolată" la Palatul Victoria de Liviu Dragnea şi exclusă din concepţia guvernării PSD. Cu alte cuvinte, s-a încheiat perioada de figuraţie şi preia în mod real hăţurile puterii. De la condamnarea lui Dragnea, au dispărut "arhitecţii" viziunii economice şi planificatorii pe infrastructură ai lui Liviu Dragnea: penalul Darius Vâlcov, incompetentul Narcis Neaga de la CNAIR, ideologul politicilor fiscale Cristian Socol. Şi toată lumea aştepta una dintre cele mai importante semnale - renunţarea la construcţia de autostrăzi prin parteneriat public-privat (PPP), scrie Ziarul de Iași.

Complicitatea interlopi-poliție-procurori i-a scos în stradă pe oamenii din Oltenia. Un mafiot eliberat zilele trecute se joacă cu cuțitul la gâtul unui porc, ca o amenințare. Sentimentul românilor că sunt trădați de autorități în favoarea infractorilor, capătă un puternic specific local în Craiova, Caracal sau Râmnicu Vâlcea, din cauza densității de interlopi periculoși de care poliția și magistrații nu se ating de ani de zile. De la Craiova până la Râmnicu Vâlcea și de la Slatina la Caracal, cetățenii văd pe stradă cum bandele de interlopi se plimbă nestingheriți în mașini luxoase și au cluburi și alte afaceri împreună cu oficiali din poliție și din procuratură, scrie tolo.ro

Drama unui deportat în Bărăgan: „Am luat cu noi un dulap, un pat şi o capră“. În vara anului 1951 autorităţile comuniste declanşau o amplă operaţiune de deportare a mii de familii din Banat şi Oltenia în Bărăgan, pe fondul adâncirii conflictului dintre Moscova şi aliaţii săi cu liderul Iugoslaviei, Iosip Broz Tito. Acţiunea de deportare a populaţiei din satele de la graniţa româno-iugoslavă declanşată în noaptea de 18 iunie 1951 a fost una extrem de brutală. Peste 44.000 de oameni au fost luaţi din casele lor şi duşi în Bărăgan unde au început viaţa de la zero, scrie Adevarul.

Reportaj la ultima fabrică de sobe cu cahle presate și pictate manual din Romania. Teracota Mediaș este ultima fabrica de sobe cu cahle presate și pictate manual din Romania. Pare greu de crezut că o asemenea fabrica încă supraviețuiește, în condițiile în care multe locuințe se încălzesc acum cu sisteme moderne, iar sobele sunt considerate demodate. Nu doar că supraviețuiește, dar fabrica are numeroase comenzi de la oameni care apreciza (încă) tradiția și meșteșugurile și care își decorează casa cu obiecte de pe vremea bunicilor, scrieWall-street.