Dosarul în care viitoarea șefă a Înaltei Curți, judecătorul Corina Corbu, a fost judecată și achitată pentru infracțiunea de complicitate la favorizarea făptuitorului, în dosarul magistratului Gabriela Bîrsan, a fost scos de pe portalul proceselor de la ICCJ, scrie ziare.com.

Corina CorbuFoto: Agerpres

Înalta Curte a argumentat că orice persoană din dosarele aflate pe rolul instanței poate face o solicitare scrisă, invocând legislația privind protecția datelor personale, iar direcția specializată aplică configurările care asigură confidențialitatea informațiilor.

Corina Corbu este în prezent președintele Secției de Contencios Administrativ de la Înalta Curte și urmează să preia conducerea ÎCCJ după 14 septembrie, când expiră mandatul Cristinei Tarcea.

În vara anului trecut, judecătoarea Corina Corbu a fost achitată definitiv de instanţa supremă într-un dosar de corupție în care a fost judecată alături de magistraţii Gabriela Bîrsan şi Iuliana Puşoiu.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât reluarea activităţii sale în cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a ICCJ, după ce fusese suspendată, în iulie 2014, ca urmare a trimiterii în judecată. În iulie 2018, la două luni de la decizia definitivă de achitare, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a Corinei Corbu în funcţia de preşedinte al Secţiei de contencios administrativ a instanței supreme, pe o perioadă de trei ani.