Subiectele zilei: Mărirea salariilor medicilor închide primul spital ieșean? Deja nu se mai plătesc gărzile; Cronica unui fake news. Cum legi o anchetă din 2012 de crimele recunoscute de Gheorghe Dincă și scutul antirachetă

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Sâmbătă, 17 august 2019, 5:42 Revista Presei | Subiectele Zilei


Subiectele zilei:
Foto: Colaj foto
Sistemul electoral mixt a fost anulat. Ilan Șor rămâne fără imunitate. Parlamentul de la Chișinău a decis joi revenirea la sistem electoral proporțional, după ce, în 2017, la propunerea președintelui Igor Dodon, deputații PDM, PSRM și PPEM au votat trecerea la sistemul mixt. Anularea sistemului mixt a trecut de Parlament cu 59 de voturi ale deputaților blocului ACUM și PSRM. Liderul de facto al socialiștilor, Igor Dodon, susține că nu vede nimic ciudat în faptul că mai întâi socialiștii au votat cu PDM trecerea la sistemul mixt, iar acum au votat, cu blocul ACUM, revenirea la sistemul proporțional. Dodon insistă în continuare că sistemul mixt este unul bun, dar că socialiștii sunt nevoiți să facă anumite concesii în raport cu cei din ACUM, notează DW.

Ministerul Apărării vrea să achiziţioneze măşti de gaze şi echipamente de protecţie în valoare de peste 20 milioane euro. Ministerul Apărării - Unitatea Militară 02550 Bucureşti a lansat o licitaţie de 95,7 milioane lei (20,2 milioane euro), fără TVA, prin care vrea să cumpere măşti de gaze şi echipamente de protecţie, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP. Licitaţia vizează încheierea unui acord cadru privind achiziţia produselor "Mască contra gazelor", "Costum de protecţie CBRN filtrant-sorbant" şi "Pelerină de protecţie cu o singură întrebuinţare". Contractul este împărţit în trei loturi, câte unul pentru fiecare tip de produs, scrie Economica.

Mărirea salariilor medicilor închide primul spital ieșean? Deja nu se mai plătesc gărzile. Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani se află la un pas de închidere, din cauza datoriilor. Un nou scandal a debutat în ultimele zile la cea mai mare unitate medicală din acest oraş, după ce deciziile luate în ultimul an de managerul dr. Costică Pânzaru au dus la îndatorarea spitalului cu aproximativ 2 milioane de lei. Multe facturi au depăşit termenele de plată, iar altele ajung aproape de limită, în timp ce conducerea se chinuie lună de lună să asigure măcar salariile personalului, se arată în articolul Ziarul de Iași.

Mesajul dur al unui poliţist pentru cei care au asistat pasivi la un accident în care au fost implicați și doi copii: „80% din cei opriţi au scos telefoanele să filmeze”. Poliţistul scrie pe Facebook că a avut un şoc, joi, când a văzut cum se comportă oamenii la un accident rutier în care a fost implicată o maşină în care se aflau doi copii de trei ani, doi copii de 13 ani, mama şi tatăl . Poliţistul îi îndeamnă pe cei care citesc mesajul său să urmeze un curs de prim-ajutor şi să fie empatici. În final poliţistul îşi exprimă speranţa că situaţia pe care a descris-o va da de gândit măcar câtorva oameni, chiar dacă mesajul lui nu va ajunge la acele persoane care au asistat la accident, potrivit Libertatea.

Pe una dintre cele mai vechi autostrăzi din Europa am numărat 25 de tuneluri. Noi nu suntem în stare azi să finalizăm un drum ce ne traversează munții. Am venit dinspre nordul Italiei prin Bologna spre Florența, pe una dintre cele mai vechi autostrăzi din Europa și cea mai lungă din Italia - Autostrada del Sole. Descriu pe scurt o parte din această autostradă construită în 1964: din cei 92 de km parcurși, vreo 32 km (1/3 din ea) sunt tuneluri cu 2 - 3 benzi pe sens. Am numărat pe puțin 25 de tuneluri dintre care cel mai mare are 8,7 km, al doilea ca lungime având 3,8 km. Noi nu suntem în stare astăzi să finalizăm un drum ce ne traversează munții, scrie Republica.

Cronica unui fake news. Cum legi o anchetă din 2012 de crimele recunoscute de Gheorghe Dincă și scutul antirachetă. Tragedia de la Caracal a stârnit un val de emoție în România, ca semn de solidaritate față de neputința instituțiilor statului de a o salva pe Alexandra. Drama copilei a devenit pretext pentru propaganda rusă să atace din nou scutul de la Deveselu. În ultimele zile însă, ancheta de la Caracal a fost umbrită de o serie de articole publicate de ziarul Libertatea, care sugerau legături mai vechi între rețele de trafic de persoane din Caracal și militarii de la Deveselu, care figurează în postura de clienți. Libertatea indică o verigă între crimele de la Caracal, din zilele noastre, și două dosare DIICOT Olt, din 2012 și 2014, potrivit Radio Europa Liberă.

Unde îi trimitem de fapt pe elevii sub nota 5? Realitatea școlilor profesionale din România. Elevii care intră anul acesta în clasa a VIII-a și vor obține sub 5 media la Evaluarea Națională ar urma să fie obligați să meargă în învățământul profesional. În ultimii ani se discută tot mai mult despre reformarea sistemului de învățământ profesional, implicit despre cum poate deveni mai atractiv pentru tineri, având în vedere contextul sumbru în care se află educația și piața muncii din România. Dacă școlile profesionale vor fi destinate elevilor cu note sub 5, asta nu va face decât să-i îndepărteze în primul rând moral pe tineri prin inducerea sentimentului de rușine, indică Libertatea.








Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















6674 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version