Subiectele zilei: Pesta porcină, combătută în Gorj cu covorul persan; A doua cea mai mare gară din țară a ajuns raiul infractorilor și boschetarilor după ce a rămas fără pază; Atitudine sfidătoare. Orașul unde primarii aprobă concesiuni cu dedicație pentru apropiați

de Lupu Vlad-Andrei     HotNews.ro
Luni, 23 septembrie 2019, 5:30 Revista Presei | Subiectele Zilei


Subiectele zilei
Foto: Colaj foto
Protejarea climei – germanii salvatorii lumii. Germania se face vinovată de puțin peste 2% din cantitatea de emisii de dioxid de carbon la nivel global. O reducere rapidă a noxelor ar fi atât de simplă, este de părere Felix Steiner. Un maraton al negocierilor, timp de 19 ore, acompaniat de demonstrații în fața Cancelariei de la Berlin și locuri din alte 500 de orașe germane. În fond, a fost vorba despre salvarea lumii. Cu doar câteva zile înaintea summit-ului ONU privind schimbările climatice au avut loc demonstrații în întreaga lume. Dar nicăieri pe glob cu atâta fervoare ca în Republica Federală. Germanii sunt din nou în elementul lor: noi, germanii, știm ce este nobil, de ajutor și bun. Și tot noi trebuie să fim un model pentru restul lumii. Pentru ca restul lumii să ne poată urma curând exemplul, potrivit DW.

Pesta porcină, combătută în Gorj cu covorul persan. Un covor persan pe care se toarnă soluţii pentru combaterea pestei porcine a fost pus pe drumul naţional care străbate Defileul Jiului, în apropierea Mănăstirii Lainici. Primarul oraşului Bumbeşti-Jiu spune că alte covoare nu au rezistat. O fotografie cu respectivul covor a fost postată pe Facebook. În replică, Constantin Bobaru, primarul oraşului Bumbeşti-Jiu, a spus că au fost puse mai multe covoare absorbante, dar că nu au rezistat. Edilul a adăugat că nu vede ceva greșit în acest lucru, potrivit Digi24.

Atitudine sfidătoare. Orașul unde primarii aprobă concesiuni cu dedicație pentru apropiați. Bugetul localității e mic și a fost nevoie de impozite mărite pentru oameni, deși primăria are la îndemână resurse importante. Asta se întâmplă de ani buni la Corabia, unde primarii au aprobat concesiuni cu dedicație pentru apropiați, care fac ei profit în locul municipalității. Iar când îi întrebăm despre interesele private, aleșii evita răspunsuri dar apoi vorbesc nonșalant despre subiect. O atitudine sfidătoare într-un oraș în care tronează mizeria și sărăcia, conform Știrile Pro Tv.

Luminiţa Odobescu a jucat la două capete: i-a spus Vioricăi Dăncilă că a votat împotriva Codruţei Kovesi, iar lui Klaus Iohannis că e pro-Kovesi. Luminiţa Odobescu, ambasadorul României pe lângă UE, i-a transmis premierului Viorica Dăncilă că a votat împotriva Laurei Codruţa Kovesi în Consiliul UE, aşa cum i-a cerut Guvernul, susţin surse din conducerea PSD pentru „Adevărul“. Pe de altă parte, înainte de vot, Odobescu i-a promis preşedintelui Klaus Iohannis, la telefon, că va fi de partea fostei şefe DNA. Nu e prima dată când Luminiţa Odobescu e duplicitară. Conform procedurii, Luminiţa Odobescu ar fi trebuit să primească mandat scris din partea Ministerului de Externe, însă Ramona Mănescu a discutat doar telefonic cu ambasadorul României la UE.

Jale în Iași: Unii cu chibzuiala, alţii cu mâna întinsă pentru lefurile funcţionarilor. O analiză pe bugetele comunelor, de anul trecut, arată că, din venituri, majoritatea nu-şi poate acoperi nici măcar cheltuielile de personal. Asta în condiţiile în care creşterea puternică a salariilor din administraţie a fost în a doua jumătate a anului. Anul 2019 va fi critic. În 2018, au fost comune ieşene care, din venituri proprii, abia au acoperit jumătate din salariile funcţionarilor. Restul banilor au venit de la bugetul central.

A doua cea mai mare gară din țară a ajuns raiul infractorilor și boschetarilor după ce a rămas fără pază. A doua cea mai mare gară din țară, cea din Cluj-Napoca, a rămas de câteva luni fără servicii de pază și a ajuns raiul boschetarilor și al infractorilor. E prima dată în ani de zile când gara rămâne fără pază – cu acest rezultat. Solicitarea remisă CFR Călători în baza legii privind liberul acces la informațiile de interes public, în care am întrebat care e motivul pentru care nu mai există pază în această a doua cea mai tranzitată gară din țară, a rămas fără răspuns concret deși a fost remisă la începutul săptămânii, se arată în articolul Actual de Cluj.

Vladimir Socor: Nu se poate vorbi despre o reorientare a R. Moldova către Rusia, dar este loc de creștere în planul exporturilor. La Chișinău, s-a aflat săptămâna aceasta o delegație numeroasă de oficiali și oameni de afaceri ruși în frunte cu vicepremierului rus Dmitri Kozak. Vizita a marcat reluarea contactelor interguvernamentale cu Moscova, după o perioadă în care relația moldo-rusă a fost monopolizată de președintele Igor Dodon. Europa Liberă l-a întrebat pe Vladimir Socor, analistul Fundației americane Jamestown Foundation și portalului Eurasia Daily Monitor, dacă are loc într-adevăr o relansare a relației și o reorientare masivă către Rusia în plan economic, politic și de securitate. Analistul Fundației americane Jamestown Foundation crede că o revenire a R. Moldova la politica vițelului blând care suge de la două vaci este problematică pentru că numai una dintre vaci poate da lapte, notează Europa Liberă.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















3975 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version