Spital din România, 2019: Gândacii care mișună printre copii se hrănesc cu nepăsarea noastră. Secţia de Pediatrie a Spitalului „Filantropia“, Craiova. În cada din baia unui salon unde sunt internaţi copii, câteva puncte negre se deplasează încet pe suprafaţa emailată. Trei gândaci au ieşit la plimbare. În spatele ţevilor, un gândac mai mare îşi mişcă gingaş antenuţele. Un coleg al său, mai sprinten, traversează peretele şi se îndreaptă hotărât spre dulapul de lângă patul aflat la câţiva metri, unde sunt înghesuite, printre medicamente, şi pachete cu mâncare, relatează Republica.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Cine e favorit pentru şefia CSM. Epoca Savonea continuă prin interpuşi. Predoiu, ministru-spectator. Judecătoarea Nicoleta Ţînţ pleacă favorită în cursa pentru şefia Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), la alegerile programate marţi, susţin surse din Justiţie pentru „Adevărul“. Ţînţ face parte din grupul controlat de actualul preşedinte Lia Savonea, la rândul său apropiată de Florin Iordache, deputatul PSD care a măcelărit legile Justiţiei şi Codurile Penale. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a privit de pe margine răfuiala din CSM, scrie Adevărul.

Femeia care locuia de 3 luni într-un cort la marginea pădurii din Șcheii Brașovului s-a întors azi în același loc. „Preferă să doarmă în natură”. Deși polițiștii o găsiseră și o predaseră asistenților sociali azi dimineață, femeia misterioasă care a locuit 3 luni într-un cort la marginea pădurii de lângă Șcheii Brașovului a revenit, câteva ore mai târziu, în locul cu pricina. Bărbații în uniformă au deschis cortul, descoperind în el: o carte de rugăciuni, o căpățână de usturoi, o trusă de unghii, un ceai de cimbrișor, haine, un sac de dormit, dar niciun act de identitate sau alt obiect care să o identifice pe fată, conform Libertatea.

Şomajul anticorupţiei şi fentarea legii în România. În lume e ziua anticorupţiei. Dar în România? Pare că şomează, iar corupţia va tot înflori cât timp, altfel decât a procedat Agenţia Mondială Antidoping pedepsind Rusia, marii corupţi pot fenta legea uşor. Dar se bucură marii corupţi de impunitate în România? Nu e Liviu Dragnea după gratii? E. Dar hai să fim serioşi. Sistemul pe care l-a creat spre a distruge democraţia şi statul de drept a rămas intact. La fel, oamenii lui. Sunt, in corpore, foarte activi, de vreme ce protejează intens faimoasa SS, secţia specială de investigare a magistraţilor, care a distrus independenţa justiţiei româneşti. Nu mai puţine strădanii depun, în continuare, sistemul şi lacheii lui, spre a desăvârşi opera cleptocraţiei dragniote şi a lichida DNA, notează Deutsche Welle.

Arafat a fost un mare câștig pentru România, dar plecarea lui acum nu ar fi nicio pierdere. E incredibilă disperarea cu care se agață Raed Arafat de scaun. Cică pleacă din țară dacă e demis din guvern, deși în aceeași declarație afirmă că el nu acceptă „poziții date, la nivel statal”, nu negociază „poziții”. În schimb face acest șantaj penibil, care confirmă încă o dată ce razna e să nu își piardă funcția. Deja văd că Antena 3 a început campania de victimizare a doctorului, mai e și o campanie plătită pe Facebook. Diferența e că nu mai suntem în 2012, când statuia lui Arafat era neatinsă, relatează Newsweek.

Ce amenzi riscă cei care vor folosi articole pirotehnice pe străzi de Revelion. La întrebarea “Ce facem de Revelion?” unii știu deja răspunsul: gălăgie! Este vorba despre cei care plănuiesc să dea cu petarde sau cu artificii ca să-și impresioneze invitații. Mulți ignoră pericolul și legea care îi sancționează pe cei care cumpără articole pirotehnice de putere mare, pe care ar trebui să le manevreze numai specialiștii. Fumigene, lumânări, jerbe de tort și clasicele “steluțe” de pom, acestea sunt încadrate în categoria F1. Atât ne permite legea să folosim. Foarte important este ca cel care umblă cu așa ceva să fi împlinit deja 18 ani, conform Știrile Protv.ro

Câte milioane de lei se pierd aşteptând autobuzul în staţie? Iaşul este ultimul oraş mare care încă nu are un sistem de monitorizare publică a traficului mijloacelor de transport. Aşa cum am mai relatat, mai multe centre urbane – în special din vestul ţării – au deja montate în staţii panouri care afişează în timp real perioada de aşteptare până la sosirea următorului tramvai sau autobuz care circulă pe traseele din zonă. La Timişoara, de exemplu, funcţionează de peste zece ani, iar sistemul a trecut deja printr-o fază de modernizare. Astfel, după fiecare staţie, se afişează în mijlocul de transport inclusiv numărul pasagerilor care s-au urcat şi câte călătorii au fost validate, potrivit Ziarului de Iași.

Am predat un curs la Universitatea din Amsterdam și m-a surprins „smerenia” față de mine a celor doi români din sală. O experiență olandeză pentru un altfel de sistem de educație românesc. În sistemul clasic, profesorii predau, elevii învață. În cel mai bun caz, profesorii învață ce e de învățat pentru a avansa în propria organizație (a obține un anumit grad, titlu etc.). Însă ca profesor îți petreci 30-40 de ani, cel puțin, în aceeași instituție cu aceiași oameni. Dacă nu scoți capul afară, dacă nu te provoci, te transformi încet-încet într-o moară stricată, relatează Republica.

5 soluții din comunism care o să te ajute să treci peste iarna din București. Nu mai e o nicio noutate că jumătate de București n-are căldură și apă caldă. De vreo două săptămâni, bucureștenii se spală pe la rude sau la prieteni, totul din cauza unui cazan vechi de 60 de ani care a explodat la CET Grozăvești în penultima sâmbătă din noiembrie. Bine, cazanul e doar picătura care a umplut paharul. De fapt, cam toată rețeaua de termoficare a Capitalei e praf de mulți ani, dar evident că, în loc să bage bani în modernizarea infrastructurii, pe Firea o interesează să pună beculețe prin centru, scrie Vice.