Jurnalistul New York Times venit la Revoluție în București, martorul unui moment extraordinar, acum 30 de ani: ”Este greu pentru un occidental să înțeleagă”.„Pungi de cafea și alte bunătăți rar văzute, vită, porc, batoane de ciocolată, chiar portocale și, se pare, banane, au apărut în magazine azi, daruri întârziate de Crăciun de la scurta și violenta revoluție care l-a răsturnat pe Nicolae Ceaușescu”, scria corespondentul New York Times la București acum exact 30 de ani, relatează Libertatea.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Guvernul Orban doar se face că desfiinţează Secţia Specială pentru magistraţi. Planul PNL. Cum joacă PSD. Executivul a adoptat un memorandum care prevede desfiinţarea Secţiei Speciale pentru magistraţi (SIIJ), însă documentul nu are nicio valoare juridică. Potrivit unor surse politice, Guvernul pregăteşte un proiect de lege, dar PNL nu poate strânge o majoritatea parlamentară, în condiţiile în care PSD, ALDE şi UDMR se opun. Mai rămâne o singură variantă: angajarea răspunderii, o procedură periculoasă pentru PNL: poate duce la răsturnarea Guvernului, scrie Adevărul.

7 luni fără Dragnea. Care e moștenirea liderului PSD. La 27 mai 2019, președintele PSD intra pe poarta penitenciarului Rahova, în uralele și huiduielile privitorilor. Dragnea a dispărut de pe scena politică, PSD a ajuns în opoziție, dar efectele măsurilor luate au rămas.Deși e în închisoare de șase luni, propuneri ale fostului lider PSD sunt încă votate în Parlament, după o perioadă în care s-au aflat în stand-by, notează Newsweek.

Val de accidente din cauza ninsorilor. Zonele în care mașinile au rămas blocate în nămeţi. În țară, ninsoarea i-a pus în mare dificultate pe șoferii neatenți. Au avut loc mai multe accidente în județele Moldovei și în centrul țării, din cauza codului galben de zăpadă și viscol. La munte, la înălţime mare este risc de avalanșă, iar salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiști să nu se depărteze de cabane. Zăpada şi viscolul au dat peste cap traficul în judeţele Moldovei. Mai multe maşini au rămas blocate în nămeţi, potrivit Știrile Protv.

Aproape 900.000 de persoane au intrat în ţară în perioada minivacanţei de Crăciun. Aproape 900.000 de persoane au intrat în ţară în perioada minivacanţei de Crăciun, iar alte 655.000 fiind înregistrate pe sensul de ieşire, a anunţat, duminică, Poliţia de Frontieră Română. Conform sursei, cele mai mari valori de trafic au fost înregistrate la frontiera de vest, pe sensul de intrare în România, însă prin măsuri imediate de fluidizare, inclusiv relaxarea controalelor pe momente operative în acord cu legislaţia europeană, media timpilor de aşteptare rareori a depăşit 30 de minute, notează Gazeta de Sud.

Lumea intră într-un 2020 tensionat: anul diviziunilor, al revoluțiilor neterminate și al conflictelor globale. Alegerile prezidențiale americane din noiembrie 2020, cu Donald Trump personaj principal, și despărțirea Marii Britanii de UE ar trebui să ofere destule ingrediente pentru un an complicat. Dar lucrurile nu se vor opri aici, pentru că tensiunile sunt mari în întreaga lume, din Orientul Mijlociu până în America de Sud sau India, relatează Libertatea.

Crima care a şocat România. Motivarea omorului din Mediaş, săvârşit sub „emoţia provocării“. Procesul crimei din noaptea de 12/13 ianuarie 2019, de la Mediaş, în care sunt judecaţi doi bărbaţi din Alba, a ajuns în faza a doua, la Curtea de Apel Alba Iulia. Prima instanţă, Tribunalul Sibiu, a reţinut o vinovăţie şi în cazul victimei, astfel încât pedepsele rezultante sunt semnificativ mai mici decât în alte cazuri de omor, conform Adevărul.

„E Crăciunul și la doamna doctor!” Când medicul te cheamă cu copilul la control, dar nu mai vine. ”E Crăciunul și la doamna doctor!”. Sigur că e Crăciunul și la doamna doctor, drept urmare pacienții ar face bine să nu se îmbolnăvească în perioada aia, că se tratează singuri. Sistemul ăsta în care ce zice doamna doctor e sfânt și dacă, Doamne ferește, nu zice nimic, atunci chiar nimic nu facem trebuie să dispară din spitale. Cât încă ne vom comporta cu unii ca și cum Dumnezeu însuși s-a pogorât asupra lor, nu avem nicio șansă, relatează Republica.

Mircea Carp, Europa Liberă și revoluția din România: „O, ce veste minunată”. Primele vești referitoare la Radio Europa Libera despre evenimentele din România au aparut de la posturi de radio din țările vecine, în zilele începând cu 16 decembrie 1989. Mediile din Romania păstrau tăcere. În noaptea de 18 decembrie grupul de redactori ai postului de Radio Europa Libera care erau de serviciu - Liviu Tofan, Trudi Dumitrescu, Sorin Cunea si Lizica Cunea au căpătat aceste stiri realizand importanța situației, potrivit Europa Liberă.