Strategia PSD pentru amânarea revenirii la alegerea primarilor în două tururi. Social-democraţii au de gând să recurgă la mai multe proceduri pentru amânarea revenirii la alegerea primarilor în două tururi, lucru care i-ar face să piardă câteva sute de primari la locale. Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a recunoscut faptul că PSD nu se gândeşte să urmeze termenii procedurali din Constituţie, preferând o altă interpretare. „În maxim cinci zile de la depunere se citeşte, iar apoi nu mai repede de trei zile, deci se poate mai mult de aceste trei zile, trebuie dezbătută şi votată. Nu se va întârzia foarte mult. Trebuie să începem activitatea în Parlament şi să găsim o dată pentru a demite acest Guvern toxic”, a punctat social-democratul, potrivit Adevărul.

ActualitateFoto: Colaj foto

DW, despre Tudor Gheorghe: Deloc degeaba, măi cobzar. Nu merită orice cobzar atenţie. Dar dacă tvr îi alocă zdrăngănitorului naţionalist ditai spaţiul necesar ca să se producă ”degeaba”, iar primarul capitalei vrea să-l facă cetăţean de onoare pe ”Bardu Lăutaru”, e de rău. Să preferăm maneaua? Nu neapărat. Dar maneaua e cultură de masă pe faţă. Nu manipulează pe nimeni. În schimb, dacă TVR alocă de ziua lui Nicolae Ceauşescu un amplu spaţiu de emisie unui muzicant cu vechi state de serviciu în analele propagandei naţionaliste, avem o problemă. Şi n-o avem doar noi. O are şi democraţia, deşi suportă multe. Bucureştenii au şi ei o problemă. Românii, de asemenea. Bucureştenii? Desigur. Căci primarul capitalei a ales să premieze retoric un român verrrrde înţeles ca vituperând nu doar Uniunea Europeană, ci şi protestele anticleptocrate de la 10 august 2018 cerând refacerea statului de drept capturat de cleptocraţia infractorului Dragnea, scrie Petre Iancu pe Deutsche Welle.

DOVADA din Monitorul Oficial. Modificarea de la „două angiografe” la „un angiograf”, făcută de ministrul Costache în favoarea Polisano, e în vigoare din 10 ianuarie! Libertatea a publicat astăzi mai multe documente electronice din interiorul Ministerului Sănătății. Ministrul Victor Costache a modificat felul în care se împart banii pentru ”Acțiunile Prioritare pentru tratamentul pacienților cu infarct miocardic acut”. În vechiul Ordin, cu numărul 449 din 2015, ”Criteriile de eligibilitate pentru unităţile care derulează AP-IMA” prevedeau ” c) dotarea existentă (accesul la cel puţin două angiografe”. Citeşte întreaga ştire: DOVADA din Monitorul Oficial. Modificarea de la „două angiografe” la „un angiograf”, făcută de ministrul Costache în favoarea Polisano, e în vigoare din 10 ianuarie!

Rarisim! Accident de maşină cu un drogat inconştient, încadrat la tentativă la omor. Judecătorii de la Tribunalul Iaşi au decis că afaceristul ieşean Dumitru Maricel Stan poate fi judecat pentru tentativă la omor calificat, încadrare juridică ce îi fusese stabilită de către Parchet .Încadrea este una interesantă şi rară, în acelaşi timp, fiind întâlnită şi în cazul altor accidente. Asta pentru că tentativa, potrivit art. 32 din Codul penal „constă în punerea în executare a intenţiei de a săvârşi infracţiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu şi-a produs efectul“, scrie Ziarul de Iasi.

Tupeu la CNAIR . Șefii rămași fără posturi, «bolnavi» de peste 1.000 de zile. „Valul de îmbolnăviri a început să curgă începând cu septembrie. În prezent, sunt bolnave nouă persoane, care au strâns împreună peste 1.000 de zile de concediu medical şi care primesc, în continuare, fie 100% din salariul pe care-l aveau când erau încadrate pe funcţii de conducere, pentru că apar cu urgenţe, fie cu 75%. Culmea este că în trei-patru luni de medical, unii dintre ei au schimbat şi şapte diagnostice: ba probleme cu uterul, ba viroză, ba copil bolnav”, au dezvăluit surse din interiorul Companiei pentru Infrastructură Rutieră pentru Click.

Europa - din ce în ce mai nemulțumită cu democrația. România - ”malaise”, Moldova - ”criză”. Există o ”diferență în creștere între nordul și sudul Europei” când vine vorba despre încrederea în democrație, dar și o creștere globală a nemulțumirii față de democrație, potrivit unui raport al Centrului pentru Viitorul Democrației (Centre for the Future of Democracy), din cadrul Universității Cambridge. "În Occident, polarizarea politică în creștere, frustrarea economică și ascensiunea partidelor populiste au erodat promisiunea instituțiilor democratice de a oferi o guvernare care nu este doar susținută de electorat, ci și stabilă și eficientă", scriu autorii studiului. ”Între timp, în democrațiile în curs de dezvoltare, euforia anilor de tranziție s-a mai stins, lăsând provocările endemice ale corupției, conflictul între grupuri și violența urbană, să știrbească atractivitatea democrației”, scrie Deutsche Welle.

„Să fii pacient de cancer în România încă înseamnă că ești o persoană fără valoare. Ești dat la o parte, nu contezi”. La sfârșitul anului trecut, în decembrie 2019, Dégi László Csaba a fost numit director al European CanCer Organisation (ECCO). Mai mult decât orice, ambiția lui este să modernizeze tratamentul psiho-social la care au acces pacienții diagnosticați cu cancer. În Europa și în lume, spune Dégi, buna calitate a actului medical este întotdeauna însoțită de asistență psihologică: îi ajută pe bolnavi să nu rămână pasivi și singuri, față în față cu înfricoșătoarea lor condiție. Or, în România, psihologii din spitalele de oncologie pot fi numărați pe degete, scrie pressone.ro.

Costel Corduneanu, trofeu într-un dosar-fiasco. Condamnare de râsul lumii. Cunoscutul lider interlop ieşean Costel Corduneanu, trofeu într-un dosar-fiasco al Justiţiei române, pentru care s-au cheltuit din banii dumneavoastră peste 2 milioane de lei. Praf şi pulbere s-a ales ieri, la Cluj, de dosarul etalon al DIICOT împotriva crimei organizate din Iaşi. Majoritatea membrilor clanului Corduneanu au scăpat definitiv de acuzaţiile penale, fie prin achitare, fie prin prescripţie. Doar 3 dintre cei 27 de inculpaţi au fost condamnaţi definitiv, printre aceştia aflânduse şi Costel Corduneanu, cel mai mare dintre fraţi., scrie Ziarul de Iași.