Servicii secrete: „Lovitura secolului“ - cum au reușit BND și CIA să supravegheze jumătate de planetă. În 2013, Edward Snowden a dezvăluit amploarea supravegherii globale a comunicațiilor. Dar serviciul secret german BND și cel american CIA începuseră deja dinainte o acțiune de interceptare la nivel mondial. În 1970, reprezentanți ai BND și CIA au semnat la München un acord strict secret de parteneriat într-o operațiune calificată ulterior de CIA drept "lovitura secolului în domeniul serviciilor secrete". BND a numit operațiunea "Rubikon", în timp ce CIA i-a pus numele de cod "Minerva". Întreaga poveste a fost dezvăluită acum, în februarie 2020, de televiziunea germană publică ZDF, de Washington Post și de televiziunea elvețiană, notează Deutsche Welle.
Nu, mersi! Nu vrem pomeni! De ce fel de tratament beneficiază presa în alte state europene. Jurnaliştii îi cer preşedintelui Iohannis să nu promulge legea PSD care i-ar scuti de impozitul pe venit, susţinând că măsura nu este doar nedreaptă, dar că va afecta negativ încrederea dintre jurnalişti şi public, slăbind inclusiv libertatea de exprimare. Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI), una dintre cele mai respectate organizaţii nonguvernamentale din presă, susţine că problema pe care această măsură vrea s-o adreseze, situaţia financiară a jurnaliştilor, este una reală, însă, ca soluţie, reprezintă calea greşită, relatează Adevărul.
Povestea femeii care a adus la Poliţie un portofel cu 19.000 de euro. „Putea să moară cineva din atâţia bani”. O femeie din Iaşi a dus la poliție un portofel în care se aflau peste 19.000 de euro. Îl găsise în parcarea unui centru comercial, unde vinde ziare. Polițiștii spun că este pentru a treia oară când femeia le aduce bunuri pierdute pe stradă. Ana Maria Manole are 30 de ani şi doi copii. În câteva luni va veni pe lume şi al treilea. Locuiește într-o casă modestă și își câștigă traiul vânzând ziare, scrie Digi24.
Singura parcare cu acces la mijloacele de transport în comun, nefolosită. Ce spun oficialii. Dată în folosință de un an, singura parcare de tip “Park and Ride”, cu acces la metrou, troleibuz și autobuz din România este mai mult goală. Nu oferă avantaje financiare și este prost poziționată, explică oficialii, care le oferă parcare gratuită șoferilor cu abonament la metrou. Tot acolo va fi amenajată și o parcare de biciclete după modelul celor din Vestul Europei. Parcarea intermodală de la Străulești a fost deschisă în 2018, la sfârșitul anului. În continuare este pustie, deși se ajunge lejer la metrou, iar ora de parcare costă 50 de bani. Doar primul etaj este ocupat în proporție de 60-70 la sută de mașini, conform Știrile Protv.
Puterea mamelor. În doar 6 zile, membrele comunității online La Primul Bebe au strâns 273.000 de euro pentru refacerea secției de pediatrie a spitalului din Moreni. Primăvara trecută, mamele din comunitatea online La Primul Bebe reușeau să strângă în doar 6 zile 273.000 de euro pentru refacerea secției de pediatrie a spitalului din Moreni, unde ajung anual 4.000 de copii. Primăvara aceasta, cea mai importantă parte a proiectului se apropie de final, iar secția ar putea să primească deja pacienți, notează Republica.
„RMN electoral“: Iată metastazele Iaşului politic! Analiză în culisele partidelor. Pentru prima dată în ultimii 30 de ani, Iaşul se confruntă cu o situaţie nemaiîntâlnită: cu mai puţin de trei luni până la debutul campaniei electorale, încă nu se ştiu principalii competitori la funcţia de primar. Tot ca o premieră, filialele locale ale principalelor partide se află în ireconciliabile convulsii şi conflicte politice. Dacă informaţiile oficiale întârzie în continuare să apară, în ciuda presiunii uriaşe a timpului, neoficial, informaţiile circulă, şi chiar sunt care de care mai importante, potrivit Ziarul de Iași.