Valentin Ceauşescu, ultimul fiu în viaţă al fostului cuplu dictatorial, s-a constituit parte vătămată în Dosarul „Revoluţiei”, cel de pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, scrie Adevărul.

HotNews.roFoto: Hotnews

Implicarea lui Valentin Ceauşescu în Dosarul „Revoluţiei” pare a avea legătură cu susţinerile procurorilor, consemnate în rechizitoriu: diversiunile create după 22 decembrie de către Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. (r.) Iosif Rus şi Emil „Cico” Dumitrescu (decedat în ianuarie 2019-n.r.) ar fi creat „condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”.

”Când am văzut numele lui Valentin, am spus că e coincidenţă de nume. Dar scrie: succesor al persoanei vătămate Ceauşescu Elena şi Ceauşescu Nicolae. Nu are pretenţii. Dar poate să se constituie parte civilă până la citirea actului de sesizare”, a declarat pentru „Adevărul” o sursă sub protecţia anonimatului.

Dosarul Revoluției, trimis în judecată după aproape 30 de ani

În 8 aprilie 2019, la aproape 30 de ani de la Revoluție, procurorii Secţiei militare din Parchetul General au trimis în judecată dosarul Revoluției din decembrie 1989, în care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu au fost puși sub acuzare pentru infracţiuni contra umanităţii.

Dosarul cauzei cuprintre 3.330 de volume, dintre care 2.030 au fost instrumentate după 13 iunie 2016.

Ion Iliescu, membru şi preşedinte al C.F.S.N., Gelu Voican Voiculescu, membru C.F.S.N. şi fost viceprim-ministru al Guvernului României, Iosif Rus, fost comandant al Aviaţiei Militare, şi Emil (Cico) Dumitrescu, fost membru CFSN, sunt acuzaţi în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989 de infracţiuni contra umanităţii.

Probatoriul administrat, arată Parchetul, a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc..

În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe.

Psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00), arată procurorii.

Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.

Probatoriul administrat relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă, contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului, şi ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor, spun procurorii.