Cine sunt favoriţii pentru primăriile de sector. Ce fiefuri are PSD. Dezbinarea dreptei poate înroşi din nou Capitala. În cazul în care partidele de dreapta se aliază, PSD va rămâne cu doar doi primari de sectoare din cei şase: Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă. Însă dacă dreapta va fi fragmentată, e posibil ca PSD să înroşească din nou Capitală, mai puţin primăria generală, arată sondajele PNL consultate de Adevărul. Ludovic Orban şi Dan Barna au început discuţiile de tatonare pentru o alianţă.

Un cercetător care a testat cu succes un tratament pentru noul coronavirus pe 7 pacienți: „Dacă se dovedește sigur, va fi folosit pentru cât mai mulți”. Tratamentul testat cu succes pe șapte pacienți din Beijing presupune transplantul de celule stem mezenchimale – se pot extrage din placentă și ţesutul de cordonul ombilical și sunt cercetate de ani de zile în domeniul medicinei regenerative. Toți pacienții, dintre care unii cu simptome severe, și-au revenit și au plecat acasă la zece zile după injecție, scrie Libertatea.

Ceremoniile realităţii: Sănătatea în sicriu. Aproape o treime din populația României merge la spital cu sufletul îndoit sau, în cazul unor afecțiuni grave, cu moartea la purtător. Pe lîngă drepturile omului înscrise în Constituție, trebuie să acceptăm și îndatoririle lui democratice – printre acestea se numără și obligația de a întinde mîinile pentru a i se pune cătușele atunci cînd este acuzat de fapte penale deosebit de grave: crimă, abuz sexual asupra minorilor, viol, trafic de droguri și de persoane, corupție etc, notează Deutsche Welle.

China a scos roboții în luptă împotriva coronavirusului. Roboți care dezinfectează, căști inteligente, drone echipate cu camere termice și software-ul avansat de recunoaștere a feței sunt desfășurate în lupta împotriva Covid-19, în centrul focarului, China. Președintele Xi Jinping a cerut sectorului tehnologic al țării să ajute în lupta împotriva epidemiei, iar companiile profită de ocazie să experimenteze tot felul de roboți pe profil de sănătate și nu numai, scrie Newsweek.

Într-o lume sedusă de perfecțiune și filtre foto, Valentin mizează pe caricatură: Trebuie să acceptăm că avem și calități și defecte. Iar de acestea din urmă trebuie să învățăm să râdem. Republica antreprenorilor. „Ideea de bază a unei caricaturi este să vezi cât poți deforma ca să te poți distra tu ca artist. Ceea ce propun eu prin caricaturile mele este să râdem împreună. Nu vin să mușc oamenii. Eu exagerez atât calitățile, cât și defectele”, explica Valentin pentru Republica.

Primele termoscanere pentru depistarea simptomelor Covid-19, instalate în Aeroportul Otopeni. Primele termoscanere destinate aeroporturilor, utilizate la depistarea simptomelor noului coronavirus, au sosit în România. Câteva dintre ele au fost deja instalate în Aeroportul Otopeni. Ministrul interimar al Transporturilor, Lucian Bode, a precizat că furnizorul este o companie din Irlanda, potrivit Știrilor Protv.

CTP: Există destui cetățeni care nu iau șpagă. Știți de ce nu iau? Pentru că nu li se dă! Sunt „dureros de mulți inși în țara asta” care consideră că funcția îți dă dreptul să iei șpagă și cărora presupusele fapte ale Sorinei Pintea, fostul ministru al sănătății, nu li se par atât de grave, spune Cristian Tudor Popescu. Gazetarul crede că mulți români ar lua mită, dacă ar avea ocazia. Asta, pentru că așa au fost crescuți și le lipsește o „temelie morală”, a arătat CTP, conform Digi24.

Un kilogram de cocaină urma să fie vândută la Iași la preț de apartament. Polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Iași, au organizat o acțiune de prindere în flagrant delict a mai multor persoane bănuite de trafic de droguri de mare risc. Trei persoane au fost reținute la Iași pentru trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri mare risc. Două dintre acestea, Cristinel Nicușor Vasiliu și Mariana Vasiliu, soț și soție, sunt administratori ai unei firme de transport internațional de persoane și de colete, scrie Ziarul de Iași.

Este Turcia la fel de izolată cum era Marea Britanie în al Doilea Război Mondial? Acordul dintre Turcia și Rusia a redus, pentru moment, pericolul extinderii conflictului în regiune. Soluțiile agreate de președintele rus, Vladimir Putin și de omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan nu rezolvă însă ambițiile celor doi de a-și extinde influența în Siria și în Estul Mediteranei. Intersele Ankarei și Moscovei sunt total opuse în Siria, cu toate că Erdogan și Putin au devenit parteneri strategici în ultimii ani. Rusia se luptă pentru menținerea dictatorului din Damasc, în vreme ce Turcia și-a aruncat soldații într-un război de uzură pentru eliminarea lui Bashar al-Assad, relatează Europa Liberă.