Introducere

In timpul celor cincizeci de ani de comunism, protectia consumatorilor nu a reprezentat un domeniu de interes pentru autoritatile statului roman, ceea ce a permis ca si la inceputul anilor '90 sa continue acest dezinteres, favorizand practicile ilicite ale comerciantilor in relatiile lor cu consumatorii.

Legea 12/1990 prevede numai o serie de sanctiuni pentru unele activitati comerciale considerate ilicite. Avand in vedere aceasta, doi ani mai tarziu, date fiind produsele de o calitate indoielnica distribuite pe piata provenite din intreaga lume si care au cauzat prejudicii consumatorilor, institutiile statului au fost nevoite sa adopte noi instrumente legislative in domeniul protectiei consumatorilor. Astfel, a fost adoptata Ordonanta de Guvern nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor, denumita in continuare „OG 21”, instrument legislativ ce a devenit primul act normativ care a stipulat dispozitii specifice in domeniul protectiei consumatorilor impotriva practicilor comerciale incorecte ale comerciantilor.

Cu toate ca OG 21 a reprezentat o adevarata realizare din punct de vedere legislativ pentru Romania in domeniul dreptului consumatorului, dispozitiile sale nu au fost suficiente pentru a crea o puternica protectie a consumatorilor ceruta de o piata noua, in continua transformare. Prin urmare, s-a simtit nevoia ca alte acte normative sa intre in vigoare, astfel de acte fiind: Codul Consumului, Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii (denumita in continuare „Legea 363”), precum si alte cateva acte privind contractele incheiate in afara spatiilor comerciale, protectia consumatorilor la incheierea si executarea contractelor la distanta, clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.

Drepturile fundamentale ale consumatorilor

Inca din anul 1992, autoritatea competenta in domeniul protectiei consumatorilor este Autoritatea Nationala Pentru Protectia Consumatorilor (denumita in continuare „ANPC”), care are in subordine oficii judetene in intreaga tara. ANPC coordoneaza si realizeaza politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor, prevenind si combatand practicile comerciale care afecteaza viata, sanatatea, siguranta ori interesele comerciale ale consumatorilor.

In timp ce ANPC reprezinta autoritatea centrala in domeniul protectiei consumatorilor, OG 21 stipuleaza posibilitatea infiintarii asociatiilor pentru protectia consumatorilor, care sunt de fapt organizatii neguvernamentale constituite in vederea protectiei drepturilor si intereselor consumatorilor. Aceste asociatii pot sa dezvolte si sa implementeze proiecte pentru educarea si informarea consumatorilor sau sa reprezinte interesele consumatorilor in consiliile consultative cu rol in domeniul proteciei consumatorilor organizate la nivel central si local. Asociatiile sunt indreptatite, de asemenea, sa introduca actiuni la instantele competente, actiuni avand ca obiect apararea drepturilor si a intereselor legitime ale consumatorilor.

OG 21 prevede o serie de drepturi ale consumatorilor, printre care:

a. dreptul de a fi protejati impotriva riscului de a achizitiona un produs sau de a li se presta un serviciu care ar putea sa le prejudicieze viata, sanatatea sau securitatea ori sa le afecteze drepturile si interesele legitime;

b. dreptul de a fi informati complet, corect si precis asupra caracteristicilor esentiale ale produselor si serviciilor, astfel incat decizia pe care o adopta in legatura cu acestea sa corespunda cat mai bine nevoilor lor;

c. dreptul de a avea acces la piete care le asigura o gama variata de produse si servicii de calitate;

d. dreptul de a fi despagubiti pentru pagubele generate de calitatea necorespunzatoare a produselor si serviciilor, folosind in acest scop mijloace prevazute de lege;

e. dreptul de a se organiza in asociatii de consumatori, in scopul apararii intereselor lor.

De asemenea, OG 21 stipuleaza si alte dispozitii cu privire la drepturile de care se bucura consumatorii si care trebuie respectate de catre comercianti la incheierea contractelor, cum ar fi :

a. libertatea de a lua decizii la achizitionarea de produse si servicii, fara a li se impune in contracte clauze abuzive sau care pot favoriza utilizarea unor practici comerciale abuzive in vanzare, de natura a influenta optiunea acestora;

b. dreptul de a beneficia de o redactare clara si precisa a clauzelor contractuale, inclusiv a celor privind caracteristicile calitative si conditiile de garantie, indicarea exacta a pretului sau tarifului, precum si stabilirea cu exactitate a conditiilor de credit si a dobanzilor;

c. dreptul de a fi exonerati de plata produselor si serviciilor care nu au fost solicitate si acceptate;

d. dreptul de a fi despagubiti pentru daunele provocate de produsele sau serviciile care nu corespund clauzelor contractuale;

e. dreptul de a plati, pentru produsele sau serviciile de care beneficiaza, sume stabilite cu exactitate, in prealabil, majorarea pretului stabilit initial fiind posibila numai cu acordul consumatorului.

f. dreptul de a sesiza asociatiile de consumatori si organele administratiei publice asupra incalcarii drepturilor si intereselor lor legitime, in calitate de consumatori, si de a face propuneri referitoare la imbunatatirea calitatii produselor si serviciilor.

In relatiile dintre comercianti si consumatori trebuie respectata si cerinta conform careia contractele incheiate intre acestia nu trebuie sa contina clauze abuzive. O clauza este considerata ca fiind abuziva in masura in care aceasta nu a fost negociata de catre comerciant cu consumatorul si in masura in care declanseaza un dezechilibru intre drepturile si obligatiile partilor.

In situatia in care calitatea produsului sau a serviciului nu este conforma cu descrierea din contract, respectiv suntem in prezenta lipsei conformitatii, consumatorii sunt indreptatiti sa solicite vanzatorului repararea sau inlocuirea produsului, respectiv prestatorului de servicii remedierea serviciului respectiv, in fiecare caz fara plata. De asemenea, consumatorul poate solicita daune pentru deficientele produsului pe care le-a descoperit in termenul de garantie. Ulterior expirarii termenului de garantie, in intervalul duratei medii de utilizare, consumatorii se pot totusi confrunta cu situatia in care defectele ascunse ale produselor devin aparente, acestea trebuind inlocuite sau reparate. Durata medie de utilizare reprezinta acea perioada de timp in cadrul careia produsele de folosinta indelungata trebuie sa isi mentina caracteristicile functionale. Comerciantii trebuie sa intreprinda toate actiunile necesare in vederea repararii sau inlocuirii produselor ori in vederea remedierii serviciilor prestate pe perioada termenului de garantie, ca regula. Rambursarea pretului platit, inlocuirea produsului cumparat sau remedierea serviciului prestat trebuie efectuata de catre comercianti imediat ce s-a constatat imposibilitatea de utilizare, in conditiile in care aceasta nu a fost cauzata de culpa consumatorului. Dincolo de dreptul la repararea produsului defect sau la remedierea serviciului, consumatorul este de asemenea indreptatit sa primeasca despagubiri in conformitate cu prevederile contractuale sau cu hotararile judecatoresti.

In legislatie sunt prevazute niste cerinte specifice pe care orice produs sau serviciu trebuie sa le indeplineasca in mod obligatoriu, iar comerciantii trebuie sa le respecte. Astfel, un produs trebuie sa fie in acord cu descrierea realizata pe eticheta sa si de asemenea el trebuie sa indeplineasaca toate cerintele calitative. Informarea consumatorilor cu privire la toate caracteristcile produselor si serviciilor reprezinta o alta importanta si esentiala obligatie pentru comercianti.

Codul Consumului, act normativ intrat in vigoare in anul 2007, prevede o serie de obligatii in sarcina comerciantilor, astfel cum sunt urmatoarele:

- obligatia de a pune pe piata doar produse si servicii ce ofera siguranta;

- obligatia de a avea un comportament corect in relatiile cu consumatorii;

- obligatia de nu folosi practici comerciale incorecte.

Pe de alta parte, si urmatoarele activitati sunt de asemenea interzise: importul, fabricarea, distributia si comercializarea produselor falsificate ori contrafacute, care sunt periculoase ori care au parametrii de securitate neconformi, ceea ce poate afecta viata, sanatatea sau securitatea consumatorilor. De asemnea, este interzisa conditionarea vanzarii catre consumator a unui produs de cumpararea unei cantitati impuse sau de cumpararea concomitenta a unui alt produs sau serviciu.

Codul Consumului prevede de asemenea alte doua drepturi pentru consumatori, si anume: dreptul de a refuza incheierea contractelor care cuprind clauze abuzive si dreptul de a nu li se interzice de catre un operator economic sa obtina un beneficiu prevazut in mod expres de lege. Comerciantii care nu respecta prevederile Codului Consumului, precum si ale altor acte normative in materie vor fi sanctionati de catre autoritatile competente.

Practicile incorecte

Legea 363, intrata in vigoare la inceputul anului 2008, stipuleaza, pe de o parte, noi dispozitii in vederea combaterii practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia lor cu consumatorii, iar, pe de alta parte, aduce modificari unor acte normative anterioare.

In conformitate cu Legea 363, consumatorul este definit ca fiind acea persoana fizica sau grup de persoane fizice constituite in asociatii, care in practicile comerciale actioneaza in scopuri din afara activitatii comerciale, industriale sau de productie, artizanale ori liberale (astfel de activitati liberale incluzandu-le pe cele ale avocatilor, medicilor ori traducatorilor).

Practicile comerciale ale comerciantilor in relatiile cu consumatorii (denumite in continuare „practici comerciale” ) reprezinta orice orice actiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comerciala efectuata de un comerciant, in stransa legatura cu promovarea, vanzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor.

Legea 363 defineste consumatorul mediu ca fiind acea persoana care in calitate de consumator este considerata rezonabil informata, atenta si precauta, tinand seama de factorii sociali, culturali si lingvistici. O practica comerciala este considerata incorecta daca este contrara cerintelor diligentei profesionale, pe de o parte, iar pe de alta parte, daca deformeaza sau este susceptibila sa deformeze in mod esential comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajunge sau caruia i se adreseaza.

Conform Legii 363 practicile comerciale incorecte sunt grupate in doua categorii dupa cum urmeaza: practici inselatoare si practici agresive. Practicile comerciale inselatoare pot fi actiuni sau omisiuni menite sa insele consumatorul.

O practica comerciala poate fi considerata actiune inselatoare daca aceasta contine informatii false sau induce in eroare sau este susceptibila sa induca in eroare consumatorul mediu, astfel incat, in ambele ipoteze, fie il determina, fie este susceptibila a-l determina pe consumator sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o. Aceste informatii false se pot referi la unul dintre urmatoarele elemente:

- existenta sau natura produsului;

- principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi compozitia sau data fabricatiei produsului;

- pretul sau modul de calcul al pretului;

- drepturile consumatorului si continutul acestor drepturi.

In plus, o practica comerciala este considerata o activitate inselatoare, daca aceasta are capacitatea sa influenteze deciziile unui consumator mediu de a se angaja in anumite tranzactii. In fond, acest tip de practica nu face decat sa il determine pe consumator sa ia decizii cu privire la o tranzactie, pe care altfel nu le-ar fi luat daca ar fi fost in cunostinta de cauza de la inceput. Activitatile inselatoare creeaza confuzie cu privire la diferite produse care se afla pe piata, practic intre un produs al comerciantului care apeleaza la astfel de activitati si unul deja existent pe piata, ceea ce influenteaza alegerile pe care le efectueaza consumatorii.

O omisiune inselatoare devine o practica comerciala incorecta in masura in care comerciantul omite sa transmita ori sa comunice unui consumator mediu informatii esentiale cu privire la un produs anume, informatii de care consumatorul mediu are nevoie pentru a se hotari daca se angajeaza sau nu intr-o anumita tranzactie. De asemenea, constituie o omisiune inselatoare si situatia in care un comerciant ascunde fata de un consumator informatii fundamentale sau ofera intr-un mod neclar, neinteligibil, ambiguu ori in contratimp o informatie esentiala sau nu indica intentia comerciala a practicii.

Legea 363 stipuleaza ca in situatia unei invitatii de a cumpara, aceasta trebuie sa contina informatii esentiale, absolut necesare consumatorului pentru a se decide daca va cumpara sau nu un produs. Aceste informatii trebuie sa priveasca, printre altele, principalele caracteristici ale produsului, datele de identificare ale comerciantului, pretul produsului ori modalitatile de plata. Legea prevede si faptul ca informatiile prevazute in legislatie, care se refera la prezentarile comerciale, inclusiv la publicitate sau comercializare, sunt esentiale. Lista nelimitativa a acestora este cuprinsa in anexa nr. 2 a Legii 363.

Practicile comerciale agresiva

O practica comerciala este considerata agresiva daca limiteaza sau este susceptibila sa limiteze in mod semnificativ libertatea de alegere sau comportamentul consumatorului mediu cu privire la un produs specific, prin constrangere, si astfel determinand sau fiind susceptibila sa determine consumatorul sa ia o decizie de tranzactionare pe care altfel nu ar fi luat-o.

Aspectele in functie de care se poate determina daca o practica comerciala este agresiva sunt urmatoarele:

- momentul, locul desfasurarii, natura si/sau durata acesteia;

- recurgerea la amenintare, la un limbaj sau la un comportament abuziv;

- exploatarea de catre comerciant a unei circumstante speciale, apta sa afecteaze rationamentul consumatorului mediu;

- orice obstacol oneros sau disproportionat, neprevazut in contract, impus de comerciant.

Concluzii

Domeniul protectiei consumatorilor a parcurs o serie de etape, transformandu-se si dezvoltandu-se treptat, ajungand in prezent intr-o situatie favorabila comparativ cu inceputul anilor '90, odata cu aparitia multiplelor reglementari in materie, dar nu in ultimul odata cu intrarea in vigoare a Legii 363. Astazi consumatorul roman poate sa se increada intr-o protectie asemanatoare cu cea a altor consumatori din spatiul Uniunii Europene. De asemenea, consumatorii sunt indreptatiti sa astepte din partea autoritatilor competente sanctionarea comerciantilor care incalca dispozitiile legislatiei din domeniul protectiei consumatorilor. Astfel, putem afirma faptul ca Romania a realizat un adevarat echilibru legislativ in ceea ce priveste drepturile consumatorilor si cerintele pietei.

Articolul a fost tradus din versiunea originala in limba engleza si publicat cu aprobarea:

Rubin Meyer Doru & Trandafir

SOCIETATE CIVILA DE AVOCATI / LAWYERS PROFESSIONAL CORPORATION

IN ASOCIERE CU / AFFILIATED WITH HERZFELD & RUBIN, P.C.

http://www.hr.ro