Gabriel Diaconu despre prof. Băjenaru: “A stat de încăpăţânat ce era la Universitar până nu a mai putut să respire. Abia atunci a acceptat să meargă la Balş. Era prea târziu...”. Psihiatrul Gabriel Diaconu a postat pe Facebook câteva rânduri la dispariţia prof.dr. Ovidiu Băjenaru, neurolog, membru corespondent al Academiei Române, care s-a stins din viaţă joi, la Institutul ”Matei Balş”. “A stat de încăpăţânat ce era la Universitar până nu a mai putut să respire. Abia atunci a acceptat sa meargă la Balş. Era prea târziu...” Aceasta este povestea morţii profesorului meu de neurologie, doctorul Ovidiu Băjenaru. Titlurile academice sunt redundante. Pentru mine rămâne “domnul profesor”, scrie Diaconu, citat de Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

DW: Confruntare pe axa Berlin-Moscova. O declarație acidă a întregului guvern, un statement al cancelarei federale, chemarea ambasadorului rus pentru o "discuție urgentă". Din cauza cazului Navalnîi, Berlinul a înăsprit tonul față de Putin, crede Jens Thurau. Guvernul german nu poate arăta mai clar de atât că și-a pierdut răbdarea cu Rusia, după toată seria de incidente din ultimii ani – între ele, ocuparea Crimeei, persecutarea criticilor regimului, inclusiv pe teritoriu german, toate campaniile de dezinformare orchestrate de Moscova. Guvernul german face astfel un pas în necunoscut, deoarece nu se știe cum va reacționa președintele rus Putin după ce a fost pus sub presiune. Ce va face el mai departe în Belarus, în Siria, peste tot pe unde pretențiile hegemonice ale Moscovei devin tot mai clar articulate, scrie Deutsche Welle.

A livrat sub 30% din măști pentru defavorizați, dar cere despăgubiri de 66 de milioane lei. 2,3 milioane de români riscă să se infecteze cu noul coronavirus pentru că afaceristul canadian Michael Topolinski nu a livrat în termen cele 115 milioane de măști medicale contractate de Ministerul Sănătății pentru suma de 73,6 milioane lei. Ministrul Nelu Tătaru a anunțat că va rezilia contractul în cursul zilei de joi, dar Topolinski susține că, în cazul în care se va întâmpla acest lucru, va cere penalități de 66 milioane lei, potrivit Newsweek.ro.

Secretele labirintului subteran din centrul Hunedoarei. Locul interzis din spatele uşilor blindate. Centrul industrial Hunedoara a devenit o zonă strategică în anii „Războiului Rece”, apărată de mai multe unităţi militare anti-aeriene, înfiinţate în vecinătatea oraşului şi în Munţii Poiana Ruscă. În anii ‘50, mai multe adăposturi anti-bombardament au fost construite în Hunedoara, iar unul dintre cele mai spectaculoase se găseşte în subsolurile Casei de cultură din centrul municipiului şi putea adăposti sute de oameni, scrie Adevărul.

Cum motivează nora lui Dragnea ca a trecut cu Porsche Cayenne, fără permis, pe linie continuă: M-am simțit în pericol. Gina Alexandra Dragnea, soția lui Ștefan Valentin Dragnea, fiul fostului șef al PSD, nu suportă să stea în spatele mașinilor ieftine de pe șosele. La volanul unui Porsche Cayenne, nora lui Liviu Dragnea a depășit pe linie continuă. I s-a suspendat permisul. Pe care nici măcar nu-l avea la ea. Se întâmpla în iunie 2019. De atunci, se tot judecă cu Poliția Rutieră. Nora lui Dragnea susține că a depășit pe linie deoarece îi era teama ca din autovehiculul din față să nu cadă obiecte deoarece mergea cu ușile deschise, potrivit Newsweek.ro.

Lauri Torni, soldatul finlandez care a luptat pentru trei armate împotriva rușilor. Despre viața lui Lauri Torni au fost scrise cărți și s-au făcute filme, fiind un adevărat erou al epocii moderne. În cei 47 de ani de viață, Lauri Torni a luptat în trei războaie diferite, obținând 16 decorații, incluzând Crucea Mannerheim, Crucea de Fier germană, precum și Steaua de Bronz americană. Chiar și astăzi, trupele speciale americane au o decorație specială care îi poartă numele, scrie punct.news.

Misterul evoluției COVID-19 din Africa: în ciuda celor mai sumbre scenarii, bilanțul este unul scăzut. Explicația neașteptată găsită de experți. Numărul de infecții a început să scadă semnificativ în Africa de Sud și a rămas destul de jos pe tot continentul, în ciuda predicțiilor sumbre anterioare, ceea ce îi face pe experți să caute explicații. Una dintre teorii, neverificată încă, este surprinzătoare și presupune că locuitorii țărilor africane au fost expuși în trecut la mai multe coronavirusuri, care s-au răspândit masiv din cauza spațiilor aglomerate și a igienei precare, astfel că oamenii au căpătat o anumită imunitate, scrie BBC News. ”Cele mai multe state africane nu au nici măcar un vârf al crizei. Nu înțeleg de ce. Sunt complet dezorientat”, spune profesorul Karim, citează Libertatea.