O nouă schemă în industria cărnii: "Români" și "studenți" aduşi ilegal în Germania. Industria cărnii este din nou în atenţia anchetatorilor germani. Peste 800 de poliţişti au controlat miercuri birouri şi locuinţe din mai multe landuri federale. Poliţiştii au verificat sediile a două firme, care au acţionat independent, dar după un model asemănător. Astfel, companiile au reuşit să aducă în Germania forţă de muncă din Ucraina, pentru a lucra mai ales în abatoare. Mai mulți lucrători au ajuns în Germania pe baza unor documente false, care le confereau statutul de student. Astfel au putut obține dreptul la muncă. Practic oamenii ajungeau cu un alt statut în Germania şi erau apoi angajaţi pe cont propriu, ca forţă de muncă temporară (fără niciun fel de drepturi) în industria cărnii. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât persoanele ajunse în Germania în acest fel riscă să fie acum expulzate şi să îşi piardă dreptul la liberă circulaţie, scrie Deutsche Welle.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Cu ce rămâne Traian Băsescu după această candidatură. Ipotezele din care iese şifonat 1. Traian Băsescu câştigă alegerile şi redevine primar general. E singura situaţie în care ar fi câştigător net, dar este şi cea mai puţin probabilă. 2. Gabriela Firea câştigă un nou mandat. Pentru Traian Băsescu, miza devine găsirea vinovatului pentru eşecul Dreptei. Cum măsurători exacte nu se pot face, rămâne doar percepţia publică cea care îl va identifica. Aici se bate teoria lui Băsescu şi a PMP, că vinovaţi sunt Ludovic Orban şi Dan Barna care au refuzat o alianţă cu PMP, şi teoria lui Orban şi a lui Barna, că respingerea alianţei s-a datorat cârdăşiei PMP-Firea din ultimii 4 ani, iar vinovat e Băsescu, potrivit Adevărul.

Cine este legătura dintre Dana Budeanu, Traian Băsescu și Gabriela Firea. Fostul președinte al României a criticat-o pe Gabriela Firea, pe care a numit-o coruptă, dar a contestat și metodele sale de a face campanie electorală prin intermediul unor personaje precum Dana Budeanu. Traian Băsescu o cunoaște de mai multă vreme pe Dana Budeanu. Fashionista este foarte bună prietenă cu Elena Udrea, mâna dreaptă a fostului președinte al României, pe vremea când acesta era la Cotroceni, potrivit presei mondene. Dana Budeanu, cea care acum face campanie murdară pentru Gabriela Firea, este cea care a botezat copilul Elenei Udrea, dezvăluie Newsweek.ro.

Un candidat de pe listele lui Ponta, condamnat în SUA pentru că vindea pe eBay mașini care nu erau ale lui! Lucian-Toader Făiniș, candidat al Alianței Electorale Pro București 2020 pe poziția a patra din lista pentru Consiliul Local Sector 1, figurează cu o condamnare în Statele Unite pentru fraude informatice. Într-un articol dintr-o publicație americană apare inclusiv fotografia lui Făiniș, care, contactat de Libertatea, a susținut inițial că “nu-și explică” situația. După ce i-am trimis fotografia, candidatul a revenit asupra declarației și a admis că despre el este vorba, scrie Libertatea.

SUA, China, ONU și mizele politice gobale. Care sunt marile mize politice globale? Ecologie, multiculturalism, multilateralism, afirmă stânga apuseană. În fapt, în cauză e viitorul vestului în frunte cu SUA ca spațiu al democrației față cu tiranii gen China. Celebrarea a 75 de ani de la înființarea organizației mondiale s-a dovedit un bun prilej de recapitulare a bilanțului ONU. Despre care eminenta Nikki Haley, ex-ambasadoarea americană la Națiunile Unite știe, între altele, că e ”o organizație în care dictatorii asasini și hoți denunță America după care întind mâna și cer bani”. Fără să clipească, ONU acceptă zeflemisirea dreptului internațional, de care cu impunitate își bate joc China comunistă. Deriziunea se materializează bunăoară când, călcând în picioare și drepturile omului, și acordurile cu britanicii, Beijingul suprimă autonomia și libertățile locuitorilor din Hong Kong și-l arestează pe tânărul disident Joshua Wong, scrie Petru Iancu in Deutsche Welle.

Directoarea unei şcoli din Teleorman, înregistrată în timp ce explică cum se fură din laptele şi cornul copiilor. O anchetă a început la şcoala din Orbeasca de Sus, acolo unde directoarea şcolii, Georgeta Haită, a fost înregistrată în timp ce explica unei persoane cum se procedează pentru a lua din porţiile de corn şi lapte ale elevilor, astfel încât din cutiile cu alimente să fie sustrase destule porţii atât pentru ea, cât şi pentru cadrele didactice, scrie publicaţia Liber de Teleorman.