Ne-am cunoscut la Revelionul 1989/90. Eu veneam din vestul iar viitorul meu soţ din estul Germaniei. Ca pereche "mixtă", am cunoscut nu numai aspectele pozitive ale Reunificării Germaniei, ci şi multe prejudecăţi, scrie ziarista Bettina Stehkämper, într-un articol publicat de DW.
Era prima călătorie a viitorului meu soţ în "Occident". După deschiderea frontierelor, împreună cu câţiva prieteni s-a decis să petreacă Revelionul în localitatea Münster, din vestul Germaniei - pentru simplul fapt că unul dintre prieteni cunoştea pe cineva acolo. Aşa ne-am cunoscut la petrecerea de sfârşit de an. Pe atunci, pentru fiecare dintre noi ţara celuilalt reprezenta "străinătatea". Aveam, ce-i drept, aceeaşi limbă maternă, nu, însă, şi aceeaşi patrie. Ştiam puţin unii despre alţii şi nici nu eram prea curioşi să aflăm mai mult. Şi nu doar noi eram aşa, ci mulţi tineri germani la vremea aceea. Familia mea nu avea rude în RDG, aşa cum nici familia soţului meu de mai târziu nu avea rude în RFG.
Viziuni politice comune
Aveam totuşi, se pare, şi multe în comun. De pildă acelaşi gust în materie de muzică şi o colecţie similară de discuri. Doar că a mea costase mai puţin şi fusese mai uşor de procurat. Aveam acelaşi gust şi în ce priveşte amenajarea unei locuinţe, aceleaşi interese culturale, aceeaşi empatie socială. Şi - asta am constatat destul de curând - aveam şi aceleaşi viziuni politice: de la o politică ecologică modernă şi până la o politică de familie progresistă. Căderea Zidului despărţitor al Berlinului o vedeam, amândoi, ca pe o mare şansă democratică de restructurare a ţării. Plini de speranţe urmăream dezbaterile pe tema elaborării unei noi Constituţii. El se săturase de regimul comunist RDG-ist, eu de guvernul conservator Kohl.
La începutul anului 1990, mii de est-germani au luat drumul Vestului – mai ales tinere femei. Eu, în schimb, am renunţat în primăvara aceluiaşi an la locul meu de muncă şi la locuinţa din vestul Germania şi m-am mutat în apartamentul de două camere al prietenului meu est-german. De fapt ilegal, căci la vremea aceea, în calitate de cetăţean al RFG nu aveam dreptul să locuiesc în RDG.
Ce ne defineşte pe unii şi pe alţii
Presa a aflat de noi, de femeia vest-germană care s-a mutat la prietenul ei est-german şi ziariştii nu conteneau cu întrebările legate de ceea ce defineşte de fapt fiinţa RDG-istă şi cea RFG-istă şi ce le deosebeşte.
De fiecare dată aveam realmente probleme să găsim un răspuns. Nu ştiam ce să spunem. Pentru că noi ne-am îndrăgostit de fapt de ceea ce aveam în comun. Ca să spunem totuşi ceva, am povestit că nu împărtăşeam aceeaşi nostalgie cu privire la hârtia igienică din copilărie.
Lui îi era dor de cea dură, rigidă din Est, eu de cea moale şi plăcută din Vest. Mulţi s-au mulţumit cu acest răspuns. Ani mai târziu încă, unii prieteni chiar se arătau dezamăgiţi să vadă că la toaletă nu aveam decât o rolă de hârtie igienică, şi nu două.
În jurul nostru totul ieşise de sub control
Nu departe de unde locuiam, partidul neonazist din Berlinul de Est, "Alternativa Naţională", ocupase mai multe clădiri. Nu-mi venea să cred. Neonazişti în Est!? Şi tot în apropiere, în Mainzer Straße, un grup de studenţi din vestul Berlinului au ocupat şi ei nişte case. Cele două părţi ale Germaniei abia se reuniseră de câteva săptămâni, când, în noiembrie 1990, printr-o acţiune spectaculoasă a Poliţiei, clădirile au fost evacuate. Ne-am trezit brusc din somn din cauza zgomotului, iar o vecină, în cămaşă de noapte, striga disperată în casa scărilor că "e război".
Luni întregi pline de jenă
În acele zile, seară de seară auzeam camioane olandeze care cutreierau cartierul, demontând, pe ascuns, clanţe vechi şi frumoase de uşi şi alte obiecte. Mai târzu le puteai cumpăra la târgurile de vechituri din Amsterdam sau în oraşe belgiene. Fiecare părea să privească Germania de Est doar ca posibilă pradă. Evident că est-germanii erau consternaţi.
