Subiectele zilei: De ce niciun partid nu vrea Ministerul Educației. „Ipocrizia” lui Iohannis; Patriotismul: de la Corneliu Coposu la Diana Şoşoacă; CTP: Rasă și rațiune

de I.B.     HotNews.ro
Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 0:18 Revista Presei | Subiectele Zilei


Subiectele zilei
Foto: Colaj foto
Primarul PNL de comună care a vrut să-şi cumpere, din bani publici, limuzină de 60.000 de euro. Primarul liberal al comunei Homocea, Vasile Petrea, a vrut să facă o extravaganţă din bani publici, practic un cadou de sărbători după rezultatele bune de la alegerile locale. Aşa se face că a lansat o procedură simplificată de licitaţie online, în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), pentru achiziţionarea unui autoturism estimat la aproximativ 60.000 de euro. Mai exact, 273.000 de lei, cu tot cu TVA, buget îndestulător pentru un SUV 4x4. Adică, aşa cum rezultă din anunţ, o maşină puternică, cu capacitate cilindrică de 2.000 mc, cu tracţiune integrală, dezvăluie Adevărul.

De ce niciun partid nu vrea Ministerul Educației. „Ipocrizia” lui Iohannis. Niciun partid nu are o viziune clară pentru educație, respectiv o echipă care să o pună în aplicare. Acesta ar fi dintre cauzele pentru care niciun partid nu vrea să-și asume răspunderea pentru Ministerul Educației, crede Mihai Vasile, cercetător în educație și alte domenii din sfera socială. Cea mai ciudată situație este la PNL: nu doar că au propus cel mai cuprinzător program pe educație, dar mai au în spate și documentul de viziune și strategie „România Educată”, patronat de președintele Klaus Iohannis. Logic, coerent, ar fi fost ca echipa care a lucrat la proiectul „România Educată” să fie trimisă la minister să o și implementeze, scrie Libertatea.

Patriotismul: de la Corneliu Coposu la Diana Şoşoacă. Cei care au crezut că odată cu dispariţia lui CV Tudor extremismul a dispărut şi el s-au îmbătat cu apă rece. Rasismul, intoleranţa faţă de minorităţile de orice fel, punerea la zid a valorilor, oportunismul, impostura şi-au continuat marşul în subteranele societăţii fără ca partidele democrate şi proeuropene, presa, analiştii, intelectualii autentici să bage de seamă. Iar acest autism se datorează unui dictat ipocrit al categoriilor enunţate, anume al lipsei de implicare în a pune piatra de temelie la zidirea spiritului comunitar. Indiferenţa faţă de masele dezorientate şi uşor de manipulat a condus la apariţia pe scena politică a unor aventurieri mai mult sau mai puţin cunoscuţi pînă la alegerile parlamentare, scrie Deutsche Welle.

CTP: Rasă și rațiune. Dl Colțescu s-a dovedit a fi incompetent și inconștient. În fotbalul european sunt acum nenumărați jucători din Africa, America de Sud și de Nord sau Asia. Amestecul acesta de rase, etnii, naționalități, culturi înseamnă o problemă pentru oficialii europeni, care au datoria să țină situația sub control. Dl Colțescu nu a ținut seama de nimic din toate acestea când a rostit „ăla negru”. A făcut-o pentru că e rasist? Nu știu și nu mă interesează. Rasismul e o atitudine mentală, un mod de a gândi. Nu am acces în capul dlui Colțescu și nimeni nu trebuie să aibă. Într-o societate liberă, gândurile sunt libere. Legile pot sancționa faptele, vorbele, gesturile, nu gândurile, scrie Cristian Tudor Popescu în Republica.ro.

Prima deputată patrioată AUR pe Ilfov unește românii din Porsche, Mercedes și BMW. Are și trei case. Trei case, două spații comerciale, trei terenuri și trei mașini de teren: Porsche Cayenne, Mercedes ML și un BMW X1. Asta e averea cu care va intra în parlament Gianina Șerban, câștigătoarea unui fotoliu de deputat în județul Ilfov pe listele AUR. Firma soților Șerban, Green Residențial Construct, se ocupă cu construcția locuințelor în localitatea ilfoveană Cornetu. Anul trecut, firma a avut o cifră de afaceri de peste 1,82 milioane lei, potrivit Newsweek.

Povestea unui deputat AUR, spusă de primăriţa care l-a învins la locale: „L-au scos oamenii din primărie, voi l-aţi ales pentru a face ordine în ţară”. Cel mai tânăr primar din Alba, Iulia Stănilă, prezintă povestea fostului primar din Şpring, ajuns deputat din partea AUR. Cei doi s-au ”duelat” de două ori, în 2016 şi 2020, pentru funcţia de primar. În 2020, Daniel Rusu a fost învins de candidata PNL. Iulia Stănilă critică dur alegerea fostului primar în Parlament şi susţine că în cei 16 ani, acesta nu a făcut aproape nimic pentru comuna Şpring. ”Pădurea comunală a fost afacere de familie, oamenii achitau 5 m3 de lemn şi primeau 3,5, probabil aşa se explica zecile de metri cubi în plus găsiţi la controlul pe teren.”, spune Stănilă, potrivit Adevărul.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















11025 vizualizari

  • -2 (2 voturi)    
    numai prostii (Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 8:38)

    mongolul [utilizator]

    Educatia nu e dorita de nimeni pentru ca se rivnesc ministere mai importante;nu are nici o legatura cu starea invatamintului; se negociaza la singe si nu pentru educatie... Dar daca e ordin pe unitate sa se vestejeasca PNL...
    2000 cmc este pentru noi, amarastenii, o masina de lux... Dar "Adevarul" trebuie sa arunce cu noroi in PNL, ca de asta e platit.
    Extremismul nationalist nu tine de un om. Este o stare de spirit, alimentata de frustrari proprii si de greseli ale puterii (din tara sau de aiurea). Mai vedeti si de greselile voastre, care produc nationalisme. Romania nu este singura tara cu nationalisti sau neo-fascisti. Corectitudinea politica n-o avea nici un rol? Doar intreb. In ce priveste averea doamnei Sosoaca, ce aveti cu ea? Ati dovedit ca este dobindita ilegal? Era altceva daca va legati de faptul ca l-a aparat pe "Spagoveanu" si apoi ne vorbeste de moralitate. Sau daca reliefati faptul ca indeamna la incalcarea legilor -nespunere civica- (adunarea credinciosilor in pandemie la diferite evenimente religioase) si apoi da cu tifla guverului prin acel :"Aresteaza-ma, MA!".
    CTP o pune de mamaliga; desi nu poate dovedi ca arbitrul nostru este rasist, totusi il acuza. Nimic despre manevra prin care turcii au scapat de un cartonas rosu si au refuzat sa mai joace. Asa este cool... Cand te bazezi pe cretinismul si fanatismul "corectilor politic", totul se rezolva favorabil. Are curaj, cineva, sa condamne echipa turca? Nu, pentru ca ne-ar sari in cap negrii... (B.L.M. foloseste cuvintul fara probleme, noi nu avem voie...) Dar ca gestul lor submineaza autoritatea arbitrului in teren vede cineva? Nu, ca nu este corect politic. (Daca nu ma insel, un negru a mai incercat sa ne faca un scandal pe teme rasiste. Cu Norvegia, parca. S-a dovedit ca era o acuzatie falsa. Acum s-a reusit. Cu ajutorul mass-mediei cretine si cretinizante si a timpitilor corecti politic; cred ca s-a ajuns la faimosul "Fripturistilor din toate tarile, uniti-va!")
    A'ta e'te presa....
  • +1 (3 voturi)    
    asta e acum! (Sâmbătă, 12 decembrie 2020, 8:44)

    Fu Thien Zbang [utilizator]

    dar se poate rezolva,dacă se vrea!
    ridicat imunitate,anchetă,judecare,condamnare,pușcărie!
    doar că e ceva mai complicat!


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by