Analiza experţilor: dubla crimă de la Oneşti putea fi prevenită. Poliţiştii, simpli spectatori la o luare de ostatici. „S-a aşteptat timp de două ore sosirea negociatorului, iar acesta nu a realizat, culmea, că nu se poate negocia cu acest individ. Nu a realizat că este numai un monolog al infractorului asezonat din când în când şi cu înjurături la adresa poliţiştilor. Repet, poliţistul nu şi-a dat seama că nu are cu cine discuta, că are de-a face cu un om violent care este decis să facă rău. Şi un copil de şcoală primară realiza acest lucru... Dacă această situaţie era clară, se intra când trebuia în forţă şi poate acum nu mai aveam cele două victime”, explică psihologul criminalist Liviu Chesnoiu, pentru Adevărul.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Mai puțini, dar nu mai fericiți: paradoxul imobiliar din spatele scăderii populației României. Populația este în scădere dar chiriile și prețurile de achiziții ale apartamentelor erau, înainte de pandemie, în creștere față de acum doi sau cinci sau zece sau douăzeci de ani. În alte cuvinte, deși oamenii sunt din ce în ce mai puțini prețurile cresc. Iar dacă pui în calcul și proiectele imobiliare care există peste tot...Ca să explic iluzia, trebuie să-ți descriu situația comparată a două țări care au un PIB aproape egal. Prima țară are 33 mii kilometri pătrați. Populația acestei țări crește cu 40 mii de oameni pe an, scrie Barbu Mateescu în PressOne.

Instituția de stat unde primii 9 șefi câștigă între 10.000 și 15.000 de euro pe lună. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este una dintre cele mai râvnite instituții de stat, datorită salariilor impresionante pe care le oferă. Cel mai bine plătiți sunt cei 9 membri ai consiliului de conducere, toți plasați de partide și votați în Parlament. Domnul Nicu Marcu, șeful ASF-ului, a terminat facultatea la 29 de ani, iar la 34 de ani era deja director economic la Romsilva, în timp ce făcea Facultatea de Drept la zi într-un oraș, doctorat în economie în alt oraș și preda și la universitate în Craiova. În 2009, domnul Nicu Marcu câștiga de la stat de aproape 4 ori mai mult decât președintele României, scrie Valeriu Nicolae într-un nou comentariu publicat de Libertatea.

Cine (mai) trebuie exmatriculat? Doar procurorul general adjunct? Cei 45 de studenți de la Drept care au copiat au fost exmatriculați, a anunțat rectorul Universității din București. Prin comparație cu acești studenți, pe Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general, nu-l amenință nimeni că-l dă afară, deși omul și-a plagiat lucrarea de doctorat într-o proporție uluitoare. Dovezile au fost furnizate încă din 2015 de Emilia Șercan. Și atunci, la fel ca acum, Bogdan Licu era procuror general adjunct. De fapt, de șapte ani, se află în vârful ierarhiei Ministerului Public și de două ori a fost procuror general interimar, în 2016 și în 2019. Teza lui de doctorat se intitulează „Corupția – risc major la adresa securității naționale”, a fost susținută la Academia Națională de Informații a SRI și a fost coordonată de fostul ministru Gabriel Oprea, care la rândul lui și-a plagiat doctoratul, scrie Deutsche Welle.

Sporuri de 174.000.000 lei în trei ani la Muncă. În 2019, de 12 ori mai mult ca în 2017. 174 de milioane de lei este valoarea totală a sporurilor pentru condiții vătămătoare de muncă și confidențialitate acordate în aparatul central al Ministerului Muncii și în șapte instituții subordonate. Acordarea sumelor uriașe, posibilă după votarea unei legi inițiate de PSD. Potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 a salarizării unitare, sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază pot beneficia toate categoriile de personal bugetar salarizat, scrie Newsweek.

Coaliția împarte „pachetul media”. Jocul dur al UDMR poate bloca revocarea șefei TVR. După votarea bugetului, următorul pas pentru majoritatea parlamentară îl constituie obținerea controlului asupra unor instituții media de stat. „Pachetul media” aflat pe masa Coaliției cuprinde șefia TVR, a Radioului Public, conducerea Agerpres și numirea a patru membri în Consiliul Național al Audiovizualului (CNA). De acest pachet este lipită și funcția de Avocat al Poporului. Intenția liberalilor se lovește însă de opoziția UDMR. Liderii Uniunii au o poziție fermă: nici un vot nu se va da în Parlament până nu se ajunge la un acord în Coaliția de guvernare, potrivit Europa Liberă.

Orori din lagărul comunist. Povestea românului care a plătit cu viaţa protestul contra regimului. La 2 martie 1989, o torţă umană vie se zărea pe pârtia Bradul din Braşov: Liviu Cornel Babeş îşi dăduse foc, în semn de protest faţă de ororile regimului comunist din România de atunci. Povestea lui este mişcătoarea, iar autorităţile vor, la 32 de ani la tragedie, să-i ridice un monument. Când torţa umană vie s-a apropiat de baza pârtiei s-a putut citi limpede: „Stop murder! Auschwitz=Braşov!”, însă nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea vieţii lui Liviu Cornel Babeş, maistrul de la întreprinderea de Prefabricate, pasionat de poezie şi înflăcărat, la propriu în acea zi, de dorinţa de libertate, potrivit Adevărul.

Generalul Irina Alexe, de la USR-PLUS, avansată în grad ilegal de miniștrii Săniuță și Blaga. Irina Alexe, noul secretar de stat impus de Dacian Cioloș la ministerul Afacerilor Interne, a ajuns general de poliție la doar 35 de ani fiind avansată în grad pe repede înainte de miniștrii Marian Săniuță și Vasile Blaga, de la PSD și PNL. Dacă se respecta legea, jurista Irina Alexe ajungea de la gradul de inspector principal la comisar șef de poliție în minimum zece ani. Așa, a reușit să se pensioneze în 2016, cu gradul de chestor de poliție, adică general, la doar 42 de ani. Acum primește o pensie de peste 13.000 lei pe lună, mult mai mare față de salariul de 10.100 lei pe care l-a avut în ultimul an de activitate, dezvăluie Newsweek.