Guvernul Cîțu a șters de pe site-ul oficial secțiunea dedicată echipei premierului, după ce PressOne a solicitat CV-urile consilierilor. Guvernul Cîțu a șters de pe site-ul oficial al instituției o secțiune unde trebuia să publice numele, funcția și CV-urile consilierilor din cabinetele premierului Florin Cîțu și al vicepremierilor Dan Barna și Kelemen Hunor. Secțiunea a fost ștearsă în ultimele două săptămâni, după ce PressOne a solicitat Guvernului să transmită componența cabinetelor și copii electronice după CV-urile membrilor echipei. Guvernul susține că CV-urile consilierilor din cele trei cabinete – adică ale premierului și vicepremierilor – nu sunt date de interes public, potrivit PressOne.

Subiectele zileiFoto: Colaj foto

Soldatul universal „uitat” pe front: caporalul Tupiţă este de 25 de ani în teatrele de operaţiuni. Nu mai puţin de şase misiuni în teatrele de operaţii are la activ caporalul clasa I Cristian Tupiţă, din Brigada 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa” Braşov. Prima dintre ele a fost în Angola, în urmă cu 25 de ani, după care au urmat alte cinci misiuni în Afganistan, cea mai recentă în 2018. Cristian Tupiţă şi-a început cariera militară în 1995, la un an după ce fusese recrutat. După numai un an a plecat în Angola, iar din anul următor este, neîntrerupt, în unitatea braşoveană de vânători de munte. Cel mai dificil moment a fost, însă, cel în care a pierdut doi camarazi de nădejde, potrivit Adevărul.

Cine conduce atacul împotriva vaccinului AstraZeneca în România: Terheș, Badea, Sputnik, Antena 3. Mircea Badea, realizatorul Antenei 3, a cerut ca președintele Iohannis să se vaccineze cu AstraZeneca. “Vad discutiile din spatiul public.....propun sa se revaccineze Werner cu Astra Zeneca pentru a da un semnal“, a scris acesta pe Facebook, iar mesajul său a fost preluat de site-ul postului la care lucrează, precum și de Sputnik, care a scris că “provocarea“ acestuia a devenit “virală“. Sputnik îl citează și pe un alt comentator frecvent invitat la Antena 3, Răzvan Savaliuc, care susține că vaccinurile anti-covid sunt un experiment genetic. El a apreciat că AstraZeneca ar fi provocat deja “o grămadă de morți“, potrivit Newsweek.

Ce vrea Rusia cu Mareșalul Tolbuhin? De ce nu poate rămâne în București. Între România și Rusia relațiile sunt reci de mai multă vreme, dar Moscova continuă să-și exercite influența prin diferite pârghii atunci când are nevoie. De aproape patru ani, edilii Sectorului 2 din București încearcă să schimbe denumirea unui parc, aflat relativ central, care poartă numele unui general rus, Fiodor Tolbuhin. Stalin l-a făcut mareșal după Stalingrad și după ce trupele comandate de el au ocupat România, Bulgaria, Ungaria și au ajuns până la Viena. Nu rezultă din documentele vremii dacă i-a încurajat pe soldații sovietici să fure, să violeze, să devasteze locurile prin care au trecut sau dacă doar nu s-a opus tendințelor agresive ale oamenilor pe care îi comanda. Și în 2017, când viceprimarul Cristian Popescu a cerut schimbarea denumirii Parcului Tolbuhin, și acum, când consilierii USR-PLUS au propus numele Grădina Mătăsari, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse a reacționat la fel de prompt. Atunci le-a cerut autorităților române să nu permită „rescrierea istoriei, potrivit Deutsche Welle.

Copilul invizibil. De ce folosim mereu, la serviciu și în familie, strategii care se întorc împotriva noastră. Interviu cu psihologul Gaspar Gyorgy. Există un mecanism care scoate la suprafață acest copil interior, în momente de stres și de tensiune, sub forma unor reacții necontrolate, neprelucrate la nivel conștient. Se poate întâmpla la serviciu, în fața partenerului de cuplu, în fața propriului copil, după un tipar care se repetă la nesfârșit. Când ceva din ce a spus interlocutorul ne rănește, susține cartea, regresăm la stadiul de copil, la vârsta la care am fost răniți într-un fel asemănător. „Îți voi face o serie de reproșuri, voi exprima o serie de nemulțumiri, ca și când ar trebui să-mi dai ceea ce părinții mei nu au putut să îmi dea atunci. Și nu conștientizez că între noi doi e o altă poveste și că ceea ce s-a activat în mine nu are o legătură directă cu tine. Și dacă nu conștientizez, relațiile se complică foarte mult. Când cineva mă critică, mă simt foarte rănit și izbucnesc”, spune psihologul într-un interviu pentru Republica.

CNATDCU îi declară plagiatori pe fostul șef DGA, Cătălin Ioniță, și pe actualul șef al AEP, Constantin Mitulețu-Buică. Chestorul principal de poliție (r) Cătălin Alexandru Ioniță, fost șef al Poliției Române și fost șef al Direcției Generale Anticorupție (DGA), rămâne fără titlul de doctor în științe după ce Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis, în mod oficial, retragerea distincției academice pentru plagiat. Aceeași decizie de retragere a titlului de doctor a fost emisă de CNATDCU și pentru Constantin-Florin Mitulețu-Buică, președintele în exercițiu al Autorității Electorale Permanente (AEP), care a constatat că și teza acestuia de doctorat este plagiată, potrivit PressOne.

Bella Italia, pubela România. De ce permite statul importurile ilegale de gunoi coordonate de mafie. Valori maxime de poluare încălcate frecvent, indignare publică, declarații neputincioase sau politicianiste ale autorităților. În spatele acestor manifestări la vedere, însă, stau rețele ascunse de trafic de gunoaie de toate felurile. Iar statul român nu prea vrea să le găsească. Unul din cazurile care arată foarte clar cât de ineficiente sunt structurile de control în domeniul mediului din România este cel pe care-l putem numi “Trifa”. După numele care se află în față: Georgeta Trifa, o sexagenară care nu doar că are multiple boli grave, dar care îi îmbolnăvește și pe cei din jur. Nu, bolile ei nu sunt contagioase. Dar gunoiul depozitat ilegal de către firmele ei otrăvește aerul, solul, apa, scrie Newsweek.