În actualul val populist, tendința este însoțită de un proces de distrugere creatoare prin care asociațiile longevive sunt eclipsate de noii veniți. A se vedea, printre altele, Frontul Național (acum RN) și dispariția virtuală a PS francez; Verzii și declinul SPD german; sau M5S sau Liga din Italia, după prăbușirea sistemului său politic, potrivit Folha, citat de Rador.

Marine Le Pen si Vladimir PutinFoto: Mikhail Klimentyev / TASS / Profimedia Images

Aceste partide se comportă inițial ca startup-uri monotematice concentrate asupra migrațiilor, a Uniunii Europene și a mediului, care sunt ortogonale dimensiunii redistributive care structurează sistemul politic timp de decenii, ancorat pe probleme precum distribuția venitului și ocuparea forței de muncă. În Europa, în perioada 1960-2010 au fost create 110 partide de acest gen și multe au apărut după aceea. În 18 țări, 25% dintre ele au depășit pragul de 5% din electorat.

Ele devin competitive deoarece introduc noi dimensiuni ale competiției politice în conjuncturi critice după șocuri, după cum arată De Vries și Holbot; partidele dominante reacționează la noile teme prin absorbția sau respingerea lor. Multe eșuează. Principalii perdanți au fost partidele socialiste și social-democrate. Șocul dublei crize economice și migratorii începând din 2010 a fost cel care a despărțit apele.

Principalii câștigători au fost partidele radicale de dreapta și de stânga, deși rata lor de supraviețuire este mică: marea majoritate eșuează. Dar ele sunt considerate toxice de către partidele consacrate și doar arareori sunt în stare să participe la coaliții guvernamentale (cazul Salvini de astăzi). Lipsa de experiență la putere și absența cadrelor explică slaba performanță atunci când ajung acolo.

În America Latină, șocul a venit sub forma sfârșitului boom-ului materiilor-prime și a expunerii brutale a corupției. Cazurile din Peru și din Brazilia sunt extreme (există și o legătură comună aici: compania Odebrecht). Corupția devine noua dimensiune structurantă a disputei politice, împreună cu siguranța publică și obiceiurile, care a deplasat dimensiunea redistributivă care structurează disputa politică timp de decenii. Prăbușirea sistemului politic puțin instituționalizat (Brazilia) sau aproape inexistent (Peru) a coborât ștacheta pentru intrarea de outsideri.

Devastarea provocată de pandemie a readus pe tapet problemele redistributive, dar apare o nouă dimensiune: democrația vs. autoritarismul. Disputa devine tragică și multidimensională: redistribuirea, democrația, corupția. În Peru, corupția covârșitoare în mandatul lui Fujimori a fost punctul central al lui Castillo, al partidului marxist-leninist-mariateguist Peru Libre, înlocuind tema amenințării autoritare care îl afecta și pe el în mod direct. (Articol de Marcus André Melo, profesor la Universitatea Federală din Pernambuco și fost profesor invitat la MIT și la Universitatea Yale - SUA) FOLHA (preluare Rador)