O instituție-cheie pentru democrația noastră a fost capturată de o grupare consolidată după o tentativă de omor, scriu jurnaliștii de investigații de la Rise Project.

Constantin Florin Mituletu-BuicaFoto: Agerpres

”Sunt craioveni și s-au ajutat unii pe alții până când au ajuns împreună la vârful Autorității Electorale Permanente, instituția care ne organizează și supraveghează procesul electoral.

Gruparea decide discreționar și cum sunt decontați banii publici pentru subvenționarea partidelor politice, încălcând legea, conform Curții de Conturi, și blocând controale, ca să-și ajute șefii politici.

Pe această filieră au ajuns în funcții importante din instituția publică cel puțin 25 de persoane. Unii și-au falsificat CV-ul, alții au plagiat teza de doctorat.

Principala poartă de intrare a fost chiar cabinetul președintelui autorității, unde noii veniți erau formal angajați drept consilieri, iar apoi deveneau funcționari în instituție, ocolind concursurile pentru ocuparea posturilor respective. Au ajuns astfel să gestioneze bugetele pentru alegeri, să organizeze licitații pentru softul electoral care ne centralizează votul sau să rezolve reclamațiile cu eventualele fraude electorale”, se scrie în articolul ”Cuțitarul” ce poate fi citit integral pe site-ul Rise Project România.