În 1980, în primele ore ale dimineții de Anul Nou în Minnesota, un bărbat numit Wally Nelson s-a împiedicat de corpul unei prietene, căzut la câțiva metri de ușa casei lui, povestește Science Alert.

Cristale de gheațăFoto: Wikipedia

Mașina lui Jean Hilliard, 19 ani, s-a blocat în drumul spre casa părintească, după o noapte în oraș. Îmbrăcată cu o haină de iarnă, mănuși cu un deget și cizme de cowboy, ea a ieșit în noapte la -30 de grade Celsius ca să caute ajutor.

La un moment dat s-a împiedicat, a căzut și și-a pierdut conștiența. Timp de șase ore, Hilliard a zăcut în ger și căldura a părăsit treptat corpul ei lăsând-o – după mai multe relatări – „înghețată bocnă”.

„Am apucat-o de guler și am tras-o în vestibul”, a relatat cu ani mai târziu Nelson pentru Minnesota Public Radio. „Credeam că e moartă. Era înghețată și țeapănă ca o scândură, dar am văzut câteva bule ieșindu-i din nas.”

Fără intervenția lui Nelson, Hilliard ar fi devenit una din miile de persoane răpuse de hipotermie în fiecare an. În loc de aceasta a devenit una din legendele medicinei și o curiozitate științifică.

Cum poate supraviețui un corp înghețat în stare solidă?

Poveștile despre oameni care au supraviețuit la temperaturi de îngheț sunt destul de neobișnuite pentru a deveni știri, dar nu sunt nici chiar atât de rare. De fapt, doctorii specialiști în climate reci au o vorbă: „Nimeni nu e mort până nu e cald și mort.”

Faptul că hipotermia extremă nu înseamnă neapărat și sfârșitul vieții a devenit o metodă terapeutică în sine. În condiții controlate, scăderea temperaturii corpului răcește metabolismul și reduce nevoia insațiabilă de oxigen a corpului.

Sub control medical și foarte rar altfel, un trup înghețat poate pune frână procesului de deces printr-un puls scăzut, cel puțin pentru un timp.

Povestea lui Hilliard iese în evidență prin starea ei extremă de hipotermie. Nu pentru că temperatura ei era de 27 de grade Celsius, cu 10 sub cea a unui om sănătos. Era – în aparență – înghețată. Fața ei era cadaverică, ochii înghețați și despre piele s-a spus că era prea tare ca să poată fi înțepată cu un ac hipodermic. Cuvintele lui George Sather, medicul care a tratat-o: „Corpul ei era rece, cu totul solid, ca o bucată de carne scoasă din congelator”.

Dar în numai câteva ore, încălzit cu pături termice, corpul lui Hilliard a redevenit sănătos. Până la prânz vorbea și a plecat curând din spital cu doar unele amorțeli și bășici la degetele mari ale picioarelor, ca să ducă o viață obișnuită, nefectată de o noapte ca țurțure uman.

Pentru familie și prietenii din comunitate a fost datorită rugăciunilor. Dar biologia ce are de spus?

Spre deosebire de alte materiale, apa are volum mai mare în stare solidă decât ca lichid. Este o veste proată pentru țesuturile expuse la frig, deoarece conținutul lor de lichid se poate dilata până la punctul de rupere a containerului.

Chiar și câteva cristale răzlețe care se formează unde nu trebuie pot străpunge membranele celulelor cu vârfurile lor ca niște ace, făcând extremitățile să aibă porțiuni înnegrite cu piele și mușchi mort, ceea ce numim în general degerături.

Unele animale au dezvoltat adaptări ingenioase pentru a supraviețui în condiții de îngheț. Dar fără nimic mai mult decât unele observații de suprafață, e greu de spus cum a rezistat corpul lui Hilliard. Are caracteristici chimice sau tisulare unice?

Poate. O întrebare mult mai importantă este ce a însemnat „înghețat” în cazul ei. Deși scăzută, temperatura corpului era mult peste cea de îngheț. Este o diferență uriașă între metaforicul „înghețat până-n măduva oaselor” și apa cu adevărat solidificată în vene.

Faptul că trupul lui Hilliard părea solid este un semn obișnuit al hipotermiei severe, când rigiditatea mușchilor crește atât de mult încât aduce cu „rigor mortis”, înțepenirea care survine la un corp mort.

Nu este prea surprinzător nici că suprafața corpului ei era rece și albă, că și ochii păreau sticloși și solizi. Corpul își va închide vasele de sânge de sub piele pentru a menține în funcțiune organele, până la punctul în care va părea cadaveric și rece la atingere.

Cu prea puține în afară de unele relatări uimite, se poate doar specula dacă trupul „înghețat” al lui Hilliard a fost unul tipic, sau șocant, sau surprinzător în abilitatea lui de a rezista unei asemenea schimbări extreme de stare. Nu există însă nicio îndoială că a avut noroc.

Cu cât vom ști mai multe despre lucrurile uimitoare pe care le poate face corpul omenesc, cu atât mai puțin ne vom baza însă pe noroc în viitor pentru a salva vieți și mai mult pe progresele medicinei.