Cinci opinii despre România – o țară pe care am fost norocos s-o numesc patrie timp de mulți, mulți ani - și care-i vor ofensa cu siguranță pe toți. N-ar trebui să mai adaug că această notă amuzantă este scrisă (cel puțin în parte) într-o notă ironică, dar mă tem că o fac, scrie Craig Turp-Balasz în Emerging Europe.

Vulcanii noroiosiFoto: USER UPLOADED

România nu este o singură țară, ci (cel puțin) două

Acum câteva veri, pe când ne bucuram de prânz într-unul din restaurantele bune din Piața Mare, piața principală din orașul transilvănean Sibiu, fiica mea mi-a pus o întrebare inocentă: În care monedă se plătește aici?

Părea să aibă impresia că noi (care locuim la București și vizitam Sibiul în weekend) părăsisem România.

România pe care o cunoaștem acum există doar de la sfârșitul primului război mondial. Țara este alcătuită din trei regiuni istorice: Transilvania, Valahia și Moldova. În timp ce ultimele (separate de Transilvania de munții Carpați) au o lungă istorie comună (deși s-au unit oficial doar în 1862), experiența Transilvaniei este diferită.

Spre deosebire de Valahia și Moldova, dominate într-o formă sau alta de Imperiul Otoman timp de 200 de ani, Transilvania a făcut parte din Imperiul Habsburgic. Moștenirea este pretutindeni, în arhitectura germanică din orașe, satele săsești fortificate, compoziția multiculturală a populației.

Transilvania este Mitteleuropa; Valahia și Moldova sunt Balcanii. Desigur, astăzi formează un un stat național, dar rămân țări foarte diferite.

Nu este o apreciere, ci doar o constatare.

Dracula este o valoroasă vacă de muls

Puteți juca un joc când citiți un articol de călătorie despre România în presa internațională: Cât durează până când autorul îl va menționa pe Dracula?

De obicei, doar o propoziție sau două.

Lene, ignoranță și complet eronat din partea autorilor. Românii pot fi la fel de bine ofensați de pomenirea cuvântului cu D.

Totuși, Dracula – care nici nu a existat, desigur: personajul, un amalgam imaginar între domnitorul valah din secolul al XV-lea Vlad II, cunoscut ca Vlad Dracul și fiul său Vlad III, mai bine cunoscut ca Vlad Țepeș și – de bine, de rău – a devenit parte din brandul României.

Iar țara s-a jenat rar să facă bani din asta. Când Vlad Țepeș a devenit corect politic (din motive care nu fac subiectul acestui articol) pentru comuniștii români în anii ʼ70, au făcut publicitate în ziarele occidentale pentru „Castelul lui Dracula” de la Bran. Au ignorat amănuntul neconvenabil că Vlad Țepeș n-a folosit niciodată castelul Bran, dar cum oricine l-a vizitat o va confirma, a devenit cu siguranță un fapt.

Pentru România capitalistă, Bran a devenit centrul industriei Dracula. Autobuze cu turiști aflați în „Dracula tours” sosesc zilnic. Vânzătorii de suveniruri îi asaltează, oferindu-le produse de prost gust cu brandul Dracula (care se găsesc de altfel în fiecare magazin de suveniruri din România, inclusiv la aeroportul Otopeni din București).

Bucureștiul nu este Parisul estului

Un alt laitmotiv al articolelor de călătorie este vechiul mit că București, capitala României, a fost cunoscut în perioada 1920-1930 ca Parisul estului.

De fapt, aproape fiecare oraș din Europa centrală și de răsărit (și nu numai) a fost la un moment dat pomenit ca Parisul estului, de la Varșovia la Beirut.

Spre meritul lui, Bucureștiul a făcut totuși mai mult decât altele pentru a-și însuși mitul, dovedind odată pentru totdeauna că, dacă repeți ceva suficient de des și de tare, devine o certitudine. Chiar și plăcuțele cu numele străzilor reproduc culorile verde și bleumarin al celor din Paris.

Dar nici până astăzi n-am văzut vreo sursă literară a acestei afirmații. Chiar dacă un număr mare de arhitecți francezi au fost cu siguranță activi la București în prima parte a secolului XX (Banca Națională a României și splendidul Ateneu – printre multe alte clădiri din oraș - au fost proiectate de francezi), tot ce avem sunt doar vorbe. M-aș bucura să fiu contrazis cu argumente, dar nu mă aștept s-o poată face cineva.

Faimoșii „vulcani” noroioși sunt doar niște bălți

Românilor le place să se laude cu multele minuni naturale unice aflate în țara lor. Și într-adevăr, de la Delta Dunării la munții Carpați, există cu siguranță o mulțime de peisaje de admirat.

Vulcanii noroioși de lângă Buzău, din estul țării, nu sunt din păcate printre ele.

După ce am auzit ani de zile numeroși români povestindu-mi despre această „minune naturală unică” și „peisajul selenar spectaculos”, acum câțiva ani m-am hotărât să fac o vizită.

Ce am descoperit? Un peisaj selenar spectaculos de noroi bolborosind fierbinte, completat cu fum și dramatice erupții violente? Nu. Am găsit un peisaj ca de deșert și de proporții mai degrabă reduse, mânjit pe ici, pe colo de ciudate bălți cu noroi. Nu este nici pe departe impresionant.

Mai târziu am aflat că niciunul (da, niciunul) din cei care mă implorau să vizitez nu o făcuse de fapt. Sunt doar vorbe că vulcanii (sic) sunt o minune. Nu sunt.

O adiere nu vă va ucide

Cum știe oricine care a încercat să deschidă o fereastră într-un tren românesc aburind fierbinte în mijlocul verii, curentul este vinovatul de serviciu – pentru românii trecuți de o anumită vârstă (deși am întâlnit și tineri convinși de asta: nu-i o surpriză în țara atât de obsedată de zodii și astfel de nonsensuri) – pentru cele mai mari amenințări la adresa sănătății oamenilor.

Dacă nu mă credeți, încercați. Așteptați vara, cu temperaturi de 40 de grade, luați un tren în care nu funcționează aerul condiționat (cum sunt cele mai multe, din păcate). Așteptați să atingă viteza maximă (de obicei în jur de 30 km/h, dacă mege la vale), deschideți un geam și vedeți ce se întâmplă.

Veți fi atacat de toți cei din vagon, care vă vor striga că sunteți iresponsabil și vreți cu tot dinadinsul să-i omorâți. Sunt chiar șocat că tentativa de omor prin „curent” nu se regăsește în Codul Penal român.

Nu trebuie să fiți neapărat într-un tren ca să vedeți „curentul” în acțiune. Autobuze, taxiuri, mașini și chiar apartamente imobile pot fi medii de acțiune pentru această forță malefică. În principiu, orice mișcare de aer (cunoscută de oamenii sănătoși drept „o adiere plăcută” este considerată de mulți români „curent” - și ca urmare letală.