Cu 264 voturi pentru, 3 contra şi 11 abţineri, Camera Deputaților (for decizional) a adoptat pe 7 septembrie proiectul de lege de modificare a alin. b (3) al art.1 din Legea nr.406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, în sensul includerii, între cauzele care determină retragerea drepturilor foştilor preşedinţi ai României, a celei vizând existenţa dovezii privind calitatea de lucrător sau colaborator al Securităţii. ”Nu beneficiază de prevederile prezentei legi persoana căreia i-a încetat calitatea de şef al statului român ca urmare a săvârşirii unei infracţiuni pentru care a fost condamnată definitiv sau ca urmare a demiterii din funcţie prin referendum şi nici persoana despre care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia”, prevede textul adoptat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Citeste mai mult pe fanatik.ro​​