„Educația: Soluții europene la provocări locale”. Câteva concluzii

de I.B.     HotNews.ro
Vineri, 22 octombrie 2021, 15:44 Revista Presei | Subiectele Zilei


Educatia, solutii europene si provocari
Foto: District Hub
Asociația District Hub și Coresi Business Campus au organizat, la Brașov, evenimentul „Educația: Soluții europene la provocări locale”, în marja „Conferinței privind viitorul Europei” derulată de Comisia Europeană la nivelul întregii Uniuni Europene.

În cadrul acestuia, comunitatea locală a fost invitată să își prezinte punctul de vedere cu privire la prioritățile Uniunii Europene pentru următorul deceniu, la soluțiile pentru provocările pe care sistemul local de învățământ le întâmpină și să își transmită ideile Comisiei Europene, în cadrul celei mai ample dezbateri cu privire la viitorul Uniunii. Peste 30 de reprezentanți ai sistemului local de învățământ, ai mediului local de afaceri, ai sectorului non-guvernamental și ai societății civile au participat la atelierele de lucru propuse de organizatori pe temele digitalizarea educației și colaborarea dintre sistemul de învățământ și mediul de afaceri.

În cadrul unui panel dedicat, Allen Coliban, Primarul Municipiului Brașov, Radu Szekely, Consilier al Ministrului Educației și Raluca Manea, Coordonator pentru politici publice și relații externe al Camerei de Comerț Americane în România (AmCham România) s-au alăturat comunității brașovene și au prezentat perspectivele locale și naționale privind oportunitățile, provocările și prioritățile pentru educația din România.

Participanții au fost invitați să își prezinte punctul de vedere privind digitalizarea educației și colaborarea dintre sistemul de învățământ și mediul de afaceri în cadrul unor ateliere de lucru dedicate, moderate de partenerii și colaboratorii District Hub.

Printre concluziile evenimentului se numără:
  • nevoia de formare a abilităților digitale în rândul cadrelor didactice
  • nevoia de formare a cadrelor didactice pentru facilitarea dezvoltării abilităților digitale de către elevi
  • nevoia unei reforme curriculare, în sensul flexibilizării curriculei, pentru a permite cadrelor didactice, atât transpunerea conținuturilor didactice în mediul digital, cât și adecvarea acestor conținuturi la nevoile și interesele elevilor
  • nevoia dezvoltării unor instrumente digitale de predare și integrarea acestora în procesul didactic
  • nevoia înființării unor hub-uri de învățare interdisciplinare, la nivelul școlilor
  • nevoia creșterii numărului de locuri disponibile în învățământul universitar, în domeniile de interes la nivel local
  • nevoia schimbării cadrului legislativ pentru inserția mai facilă pe piața forței de muncă a tinerilor care participă la programe de formare profesională oferite de agenții economici
  • stimularea cooperării dintre sistemul public de învățământ și societatea civilă, pentru asigurarea complementarității între curriculă și activitățile extracurriculare
Raportul complet privind concluziile evenimentului va fi comunicat Comisiei Europene în cadrul dezbaterii privind viitorul Europei.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















573 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by