Atacul de la 6 ianuarie împotriva Congresului, de către o gloată inspirată de fostul președinte Donald Trump, a marcat un precedent de rău augur pentru politica americană. De la Războiul Civil nu mai eșuase țara în a realiza un transfer pașnic al puterii, și nici un alt candidat n-a mai contestat până acum deliberat un rezultat electoral în ciuda dovezilor abundente că alegerile au fost libere și corecte.

suporteri Trump in Capitoliul americanFoto: Captura Twitter

Evenimentul continuă să producă reverberații în politica americană - dar impactul lui nu e doar pe plan intern. A avut și un mare impact internațional, semnalând un considerabil declin al puterii și influenței globale americane, scrie New York Times.

6 ianuarie trebuie examinat pe fondul crizei mai generale, globale, a democrației liberale. Conform raportului Freedom in the World pe 2021 publicat de Freedom House, democrația e în declin de 15 ani consecutivi, unele dintre cele mai mari regrese producându-se în cele mai mari două democrații ale lumii, SUA și India. De la publicarea raportului au mai avut loc lovituri de stat în Myanmar, Tunisia și Sudan, țări care anterior făcuseră pași promițători către democrație.

Lumea a trecut printr-o expansiune enormă a democrațiilor, de la vreo 35 la începutul anilor '70 la peste 110 până la momentul crizei financiare din 2008. SUA au jucat un rol esențial în ceea ce a fost numit „al treilea val” de democratizare. America a furnizat securitate aliaților democratici din Europa și Asia de Est și a vegheat peste o economie globală tot mai integrată, care în aceeași perioadă și-a cvadruplat PIB-ul.

Însă democrația globală era fundamentată pe succesul și durabilitatea democrației din SUA - ceea ce politologul Joseph Nye numea „puterea blândă” a Americii. Oameni de pe întreaga planetă priveau spre exemplul Americii ca spre unul demn de urmat, de la studenții din Piața Tiananmen din 1989 și până la protestatarii care au condus „revoluțiile colorate” din Europa și Orientul Mijlociu în deceniile următoare.

Declinul global al democrației e provocat de forțe complexe. Globalizarea și schimbările economice au lăsat multe categorii în urmă și a apărut o enormă falie culturală între profesioniștii cu studii superioare din orașe și locuitorii orășelelor cu valori mai tradiționale. Răspândirea internetul a slăbit controlul elitelor asupra informației; în privința valorilor mereu am fost în dezacord, însă acum trăim în universuri factuale paralele. Iar dorința de a aparține de ceva și de afirmare a demnității sunt adesea forțe mai puternice decât propriul interes economic.

În consecință, lumea arată acum foarte diferit comparativ cu vreo 30 de ani în urmă, când URSS s-a prăbușit. La acea vreme existau doi factori esențiali pe care i-am subestimat - dificultatea construcției nu doar a democrației, ci și a unui stat modern, imparțial, fără corupție; și, în al doilea rând, posibilitatea declinului politic în interiorul democrațiilor avansate.

Modelul american e în declin de ceva vreme. De la mijlocul anilor '90 politica țării a devenit tot mai polarizată și a fost supusă unui blocaj persistent care a împiedicat realizarea unor funcții guvernamentale elementare, cum ar fi aprobarea bugetului. Existau probleme evidente la nivelul instituțiilor americane - influența banilor asupra politicii, efectele unui sistem electoral tot mai în dezacord cu opțiunea democratică -, însă țara a părut incapabilă să se reformeze.

Anterioarele perioade de criză precum Războiul Civil și Marea Recesiune au dus la apariția unor conducători cu viziune pe termen lung și capacitate de a construi instituții; nu la fel s-a întâmplat și în primele decenii ale secolului 21, în care factorii americani de decizie au prezidat peste două catastrofe - războiul din Irak și criza financiară a creditelor neperformante -, după care au asistat la ascensiunea unui demagog cu vederi înguste care a instigat o mișcare populistă furioasă.

Până la 6 ianuarie aceste evoluții ar fi putut fi poate privite prin prisma politicii americane obișnuite, cu tot cu dezacordurile ei în privința unor chestiuni precum comerțul, imigrația și avortul. Însă rebeliunea a marcat momentul în care o minoritate semnificativă de americani a demonstrat că e dispusă să se întoarcă împotriva democrației americane înseși și să se folosească de violență pentru a-și atinge scopurile.

Lucrul care face din 6 ianuarie o pată (și o presiune) deosebit de alarmantă asupra democrației americane e faptul că Partidul Republican, departe de a-i repudia pe cei care au inițiat și participat la revoltă, a căutat s-o normalizeze și să-i epureze din rândurile sale pe cei dispuși să spună adevărul despre alegerile din 2020, având în minte scrutinul din 2024, când dl Trump ar putea încerca o restaurație.

Evenimentul încă își mai produce efectele pe scena globală. De-a lungul anilor conducători autoritari au căutat să manipuleze rezultatele electorale și să infirme voința populară, precum Vladimir Putin în Rusia și Aleksandr Lukașenko în Belarus. Din contră, în noile democrații candidații perdanți în alegeri au încercat adesea să acuze o fraudă electorală, în ciuda faptului că respectivele alegeri fuseseră preponderent libere și corecte.

S-a întâmplat anul trecut în Peru, când Keiko Fujimori și-a contestat înfrângerea suferită în fața lui Pedro Castillo în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Președintele brazilian Jair Bolsanaro își pregătește deja terenul pentru a contesta alegerile prezidențiale din acest an atacând modul de funcționare al sistemului electoral, tot așa cum dl Trump și-a petrecut în 2020 perioada preelectorală subminând credibilitatea votului prin corespondență.

Înainte de 6 ianuarie astfel de năzbâtii ar fi fost văzute ca fiind comportamente tipice pentru democrațiile tinere și incomplet consolidate, către care SUA și-ar fi clătinat degetul a mustrare. Însă acum s-au întâmplat chiar în SUA. Credibilitatea Americii în calitate de gardian al unui model de bune practici democratice a fost făcută ferfeniță.

Un asemenea precedent e oricum rău în sine, dar 6 ianuarie poate avea consecințe chiar mai periculoase.

Contracția globală a democrației are în frunte două țări autoritare în ascensiune: Rusia și China. Ambele puteri au revendicări iredentiste privind teritoriul altor popoare. Președintele Putin a declarat fățiș că el nu consideră Ucraina un stat cu o independență legitimă și o vede mai degrabă drept o parte a unei Rusii mult mai mari. El și-a masat trupele la granița Ucrainei și acum testează reacțiile occidentale la o potențială agresiune. Președintele chinez Xi a declarat că Taiwanul va trebui să revină în cele din urmă între granițele Chinei, iar conducerea chineză nu a exclus uzul forței militare, în caz de necesitate.

Un factor esențial în privința oricărei agresiuni militare viitoare din partea Rusiei ori Chinei va fi potențialul rol al SUA, care nu au oferit garanții clare de securitate nici Ucrainei și nici Taiwanului, deși le acordă asistență militară și sprijin ideologic pentru eforturile lor de a deveni democrații autentice.

Dacă în Partidul Republican s-ar fi acumulat o masă critică în favoarea renunțării la evenimentele din 6 ianuarie, tot așa cum l-a abandonat într-un final pe Richard Nixon în 1974, atunci am fi putut spera că SUA se îndepărtează de era Trump. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, iar adversarii externi precum Rusia și China urmăresc evoluția situației cu o bucurie necuprinsă.

Dacă niște chestiuni precum vaccinarea și portul măștii au devenit într-atât de politizate și polarizante, gândiți-vă cum ar putea fi întâmpinată o eventuală decizie de a sprijini - sau nu - militar Ucraina ori Taiwanul. Dl Trump a subminat consensul bipartit existent încă de la finalul anilor '40 în privința sprijinului puternic al Americii pentru un rol internațional liberal, iar președintele Biden încă nu a fost capabil să-l refacă.

Cea mai mare vulnerabilitate a Americii actuale o constituie de departe clivajele ei interne. Analiști conservatori au călătorit în Ungaria iliberală în căutarea unui model alternativ, iar un număr uluitor de republicani consideră că democrații reprezintă un pericol mai mare decât Rusia.

SUA mai au încă o enormă putere economică și militară, însă acea putere e inutilizabilă în absența consensului politic intern cu privire la rolul internațional al țării. Dacă americanii încetează să mai creadă într-o societate deschisă, tolerantă și liberală, atunci se va diminua și capacitatea noastră de inovație și inițiativă în calitate de cea mai avansată putere economică a lumii. 6 ianuarie a pecetluit și adâncit disensiunile Americii, iar din acest motiv va continua să aibă consecințe pe întregul glob și în anii următori.

editorial New York Times (preluare RADOR)